Toate videoclipurile Depeche Mode semnate Anton Corbijn

Atenție, comparația ce urmează vă poate afecta emoțional!

Corbijn împarte producțiile video (și nu numai) ale Depeche Mode între „înainte și după Anton” la fel cum a făcut Isus Cristos cu timpul pentru creștini și volens nolens și pentru restul lumii mai mult sau mai puțin civilizate.

Colaborarea Depeche Mode cu Anton Corbijn datează încă de pe la începuturile trupei. Practic, el le-a făcut prima poză de copertă pentru NME. Ceea ce n-a fost puțin lucru, mai ales pentru că a fost și o fotografie cu o poveste aparte. Dar, fie pentru că Anton încă nu-și descoperise vocația de regizor, fie că aveau alte sugestii din partea prietenilor și colaboratorilor, Depeche Mode nu a lucrat videoclipuri cu olandezul până hăt prin 1986.

Depeche Mode pe coperta NME, 22 august, 1981

Dar, vorba aceea, mai bine mai târziu decât niciodată, inevitabilul s-a produs, astrele s-au aliniat, iar Depeche Mode a început să lucreze cu Anton Corbijn. A fost nevoie de un singur videoclip pentru a se face diferența. Videoclipurile Depeche Mode de la începutul carierei trupei sunt niște producții la fel de „fragede” ca membrii trupei în sine. Adică niște clipuri jucăușe, colorate și cu desfășurare în general rapidă și fără substanță, iar de (prea) multe ori, de un ridicol incredibil.

Vorba lui Dave Gahan, „în acele vremuri am fi făcut orice ne-ar fi cerut regizorul”. Și au făcut. Concret, dacă regizorul le-a zis filmăm într-un grajd, printre animale, iar voi, hai, stați pe fân și luați câte o găină în brațe, zis și făcut! Sau ne îmbrăcăm în alb, eu folosesc o tehnică specială să vă colorez fețele în albastru, galben, verde și roșu, iar voi săriți pe niște mingi de cauciuc de aceeași culoare și ăsta-i filmul! Din nou, zis și făcut. Și mai sunt…

Bine, n-au fost toate groaznice la începutul anilor ’80. Au fost și clipuri rezonabile, decente și chiar bune. Cert e că, de la Anton încoace, treaba se schimbă. Nu numai că trupa s-a maturizat – cât de cât așa, nu să zici că… –, dar și regizorul a fost de-a dreptul binecuvântat cu o viziune pe care și-a impus-o și care a avut succes. Iar când spunem succes, ne referim la faptul că s-a potrivit aproape perfect cu melodiile Depeche. Asta până la punctul în care melodia devenea imagine și imaginea melodie. Fanii, cu siguranță, cunosc sentimentul. Practic, dacă ar fi legate între ele, videoclipurile lui Anton ar forma cel mai bun film despre Depeche Mode. Chiar dacă Anton a și făcut, până la urmă, un film despre Depeche Mode.

Iată toate videoclipurile Depeche Mode semnate de Anton Corbjin, prezentate în ordine cronologică.

“A Question of Time”, primul videoclip semnat Anton Corbjin, 1986

Era doar o problemă de timp până când profeția avea să se împlinească, iar imaginea Depeche să se desăvârșească. A venit maestrul, a venit salvarea, a venit Anton Corbijn. Și nu oricum, ci în timp ce trupa se afla în turneu în Statele Unite. Obosiți, stresați, numai de filmări nu aveau chef. Ei bine, Anton i-a convertit, ăă, pardon, voiam să spun convins că iese o treabă bună. Și chiar a ieșit. Departe de a fi un bun videoclip Depeche Mode, este totuși unul de referință, fiind primul cu Anton. Filmat în alb-negru, mania lui Anton. Alternanță de imagini din concert cu o poveste stupizică cu un nene care plimbă un copil în atașul motocicletei și i-l pasează lui Alan Wilder care așteaptă cuminte pe o prispă. Eh.

Strangelove (1987), Anton Corbijn

Prima producție video de marcă a lui Anton Corbijn pentru Depeche. Dacă la A Question of Time s-au cunoscut (din nou), la Strangelove a început povestea de dragoste dintre regizor și trupă. Și unde altundeva putea să se întâmple filmarea, dacă nu la Paris? Elegant, cu peliculă de 8 mm, monocrom, cu aspect vintage. În afară de membrii trupei, îmbrăcați toți în geci și pantaloni de piele neagră, în clip apar mai multe fotomodele (una dintre acestea fiind chiar prietena lui Corbijn). A ieșit unul dintre cele mai bune videoclipuri Depeche Mode, un clasic instant. O poveste hazlie, împănată cu imagini provocatoare (care în unele teritorii au fost cenzurate). De aceea, trupa a realizat și un videoclip alternativ, simplist, în regia lui Martyn Atkins, filmat în clădirea Senatului Universității din Londra. Piesa a ocupat locul întâi în US Dance Club Songs (Billboard).

Never Let Me Down Again (1987), Anton Corbijn

Unul dintre videoclipurile definitorii pentru imaginea Depeche Mode. O poveste comprimată în câteva minute (există o variantă scurtă și una extinsă, însă), în care Dave are un accident mortal cu o mașină BMW Isetta, iar pantofii lui (animați cadru cu cadru) merg singuri pe drum până dau de cineva suficient de curajos să-i încalțe și să-i ducă la dans, într-un club. Personajul dansează în ritmul dictat de pantofi, până când nu mai poate și, extenuat, îi descalță. Pantofii fermecați pornesc mai departe, în căutarea unui posesor care nu mai e de găsit. Rămân pe retină Isetta – o mașină devenită legendară pentru fanii Depeche, ringul de dans, mișcările de dans incredibil de captivante și lanurile de grâu care par un public ce dă din mâini în extaz, așa cum se întâmplă în concertele trupei. Un videoclip genial prin ciudățenie, simplitate și creativitate.

Behind the Wheel (1987), Anton Corbijn

Ce videoclip să faci pentru o piesă care se numește „La volan”? Simplu. Se ia una bucată bărbat bine Dave Gahan, i se dau două cârje și se pune pe marginea drumului, de unde e luat la autostop de către o italiancă sexoasă, călare pe o Vespa. La vederea ei, macho-Dave azvârle cât colo cele două cârje și se urcă în șa fără ezitare. O ia în brațe, de la spate, în timpul mersului. Un călugăr franciscan își linge buzele la simpla vedere a păcătoșilor. Aceștia ajung într-un orășel romantic, unde seara ies la o terasă unde comeseni le sunt ceilalți membri ai trupei. În final, joacă la roata norocului și dansează. O poveste de videoclip și un videoclip de poveste.

Personal Jesus (1989), Anton Corbijn

Este primul videoclip de promovare a albumului Violator. Culmea, Personal Jesus nu are nimic religios în el. Tot „doar” despre sex este vorba, ca în mai toate videoclipurile realizate de Anton Corbijn. Doar că acum a tras în culori. Acțiunea se petrece la un ranch bordel dintr-un deșert, unde cei patru protagoniști, îmbrăcați în cowboy, vizitează niște doamne. Scene artistice memorabile, chiar dacă în unele teritorii pudibonde a fost nevoie de niscaiva cenzură. Culmea, cică nu fetele ar fi deranjat, ci Martin Gore. În altă ordine de idei, legenda zice că, la filmări, Anton și ceilalți i-au jucat o festă lui Andy Fletcher, spunându-i că a doua zi va trebui să fie pregătit să călărească un cal. Fălos din fire, acesta nu a dat înapoi, dar nici n-a dormit bine de grijă, iar a doua zi poanta era că de fapt era vorba despre un căluț de jucărie, din acela în care bagi o fisă și te hâțână. Până la urmă, Depeche au strâns ceva fise, căci Personal Jesus a înregistrat vânzări record.

Enjoy the Silence (1990), Anton Corbijn

Inspirat de povestea Micul Prinț a lui Antoine de Saint-Exupéry, regizorul Anton Corbijn l-a plimbat pe Dave (și doar pe el) de pe dealurile Scoției pe coasta Portugaliei și apoi în Alpii Elvețieni pentru a-l trage în cadre îmbrăcat în rege cu un șezlong la purtător. O serie de cadre fenomenale, aranjate într-o succesiune perfectă și a ieșit cel mai cel dintre videoclipurile Depeche Mode filmate de Anton Corbijn. Videoclipul reper. Filmul simbol. Cu siguranță cel mai recognoscibil produs video Depeche Mode. Imaginea Regelui Dave, plimbându-și tronul pliabil de pe malul mării până în vârf de munte și înapoi, este o imagine ce s-a întipărit instant în cultura pop. Culmea, Enjoy the Silence are și un videoclip alternativ, filmat pe turnul de Sud al fostului complex World Trade Center din New York.

Enjoy the Silence, versiunea World Trade Center

Policy of Truth (1990), Anton Corbijn

Când Dave Gahan zicea despre Corbijn că „a fost primul care ne-a făcut să arătăm cool”, probabil că la asta s-a referit. La patru „crai” îmbrăcați cu geci de piele, care o ard cool cu niște fete și, pentru că ei sunt prea nu știu cum, ele îi părăsesc. Fug de ei. Iar ei strâng gașca în mașina super șmecheră a lui Gahan și se plimbă prin oraș. Apoi povestea face brusc trecerea de la realitate la visare, cu protagoniștii gândindu-se la ce au pierdut. Odată cu trecerea la fantezie, Corbijn face și trecerea de la alb-negru la color, cu un deosebit efect.

World in My Eyes (1990), Anton Corbijn

World Violation Tour a fost primul turneu Depeche în care parte din scenotehnică au fost niște mari ecrane pe care rulau diverse proiecții video, desigur marca Anton Corbijn. În videoclipul single-ului World in My Eyes, regizorul inserează imagini dintr-o reprezentație live. Totul în alternanță cu o poveste paralelă, în care Dave Gahan își scoate iubita la un cinema drive-in. Un videoclip superb, ce poate fi urmărit în buclă, ore întregi. Atât de reușit este. Nu că aș fi făcut-o, doar zic, așa. Rămâne întipărită pe retină nu doar scena Depeche din 1990, ci și mâna care la sfârșit ridică mașina. Un efect genial marca Anton Corbijn.

Halo (1990), Anton Corbijn

Chiar dacă piesa nu a fost single, ea s-a dovedit suficient de puternică pentru a primi un videoclip. Și ce videoclip a primit! Poveste de poveste, despre dragoste neîmpărtășită, temă recurentă marca Depeche Mode. Personajele clipului sunt niște circari. Protagoniști sunt Dave Gahan (în rolul The Strongest Man in the Universe) și Martin Gore (clovn jongleur), îndrăgostiți de aceeași fată (clovn). Pe scurt, fata nu cedează farmecelor lui Dave, pentru că ea de fapt e la fel ca Martin, doar cu el se potrivește și pe el îl alege, chiar dacă ar fi să mănânce nori și să doarmă sub cerul liber. Rămân pe retină panoul The Strongest Man in the Universe și dansul hipnotizant al celor două fete. Ambele și-au lansat cariere pe micul și pe marele ecran cu acest clip. Nu în ultimul rând, Corbijn face și el o apariție cameo, à la Alfred Hitchcock, în niște cadre în care hrănește un măgar. Genial.

Clean (1990), Anton Corbijn

Dacă în videoclipul anterior a fost vorba despre dragoste neîmpărtășită, în Clean situația e diametral opusă. Martin Gore este protagonistul, alături de o tânără extrem de atrăgătoare. Cei doi urmăresc niște cadre artistic așezate de Corbijn în care se succed simboluri Depeche Mode din perioada Violator, cum ar fi trandafirul. Mai departe, pe ecran apare un Dave răvășit de dor și jale. În antiteză, Gore are succes și se sărută îndelung cu tânăra atrăgătoare. Nu este deloc un videoclip comercial, dar este un film scurt excepțional. Clipul întregește seria care formează Strange Too, a doua compilație de videoclipuri Depeche marca Anton Corbijn.

I Feel You (1993), Anton Corbijn

Diavolul însuși, dacă apărea la televizor în martie 1993, n-ar fi șocat mai tare decât a făcut-o Depeche Mode cu I Feel You. Imaginea unui Dave Gahan slab ca un țâr, cu plete și cioc, a urcat pe garduri toți fanii și a atras atenția întregii lumi. Dave Gahan nu mai era el. Era altul. Se zvonea că se droghează masiv, iar imaginea lui confirma și cele mai aprige temeri. Depeche Mode se schimbase. În videoclip nu mai apar băieții ăia cuminți, nici băieții ăia cool. Apare o trupă rock. Adică ăsta e noul Depeche? Tobe, chitară, solist vocal cu haine de înger grunge și mișcări de dans sacadate psihedelic, culminând în posturi de mântuitor crucificat, cam astea au fost cadrele ce s-au succedat în nici trei minute și jumătate pe sticlă. Dacă era cineva care putea valorifica la maximum potențialul noului aspect al trupei, acela era Anton Corbijn. Și a făcut-o, magistral.

Walking in My Shoes (1993), Anton Corbijn

Cu acest videoclip, Anton Corbijn și Depeche Mode pășesc împreună într-un univers paralel. Unul în întregime imaginat de regizor, care îi pune pe cei patru Depeche în diverse cadre, alături de personaje fantastice, într-un decor fantasmagoric întunecat. Apar și niște fete goale în brațele băieților, căci hei, Depeche Mode e despre sex. Întotdeauna a fost, pentru cine nu știa. Mai departe, acest videoclip transmite suferință, exact ca melodia pe care o prezintă. Dave joacă rolul de victimă, iar lumea lui este una ireală. Efectul ireal e întărit și de o invenție a lui Corbijn. El a folosit cadre redate invers, pentru a obține un efect ciudat, unic. Walking in My Shoes este unul dintre materialele în care muzica Depeche și videoclipul Corbijn sunt inseparabile.

Condemnation (1993), Anton Corbijn

Filmat într-un lan de grâu în Ungaria, Condemnation e un clip care preia tema principală a albumului Songs of Faith and Devotion și îl prezintă pe Dave Gahan ca pe un mântuitor condus de un alai pe ultimul drum. Nu este de fapt ultimul drum, ci este singurul care i-a mai rămas, fiind condamnat să iubească veșnic o femeie, după cum ne dezvăluie „cartea sfântă” purtată de colegii de trupă, îmbrăcați în călugări. Suferință în versuri, puritate în imagini, un videoclip destul de liniar din care rămâne pe retină imaginea de Isus în maieu alb a lui Gahan.

In Your Room (1994), Anton Corbijn

Era cât pe aci să fie ultimul videoclip Depeche Mode. Și Anton Corbijn chiar a crezut asta, în contextul în care viața lui Dave Gahan atârna de un fir de păr, iar formația nu mai avea nervi nici să împartă aceeași cameră la filmări. Ca urmare, regizorul a lucrat cu ce se poate, a tras repede niște cadre geniale cu membrii formației, într-o cameră cu aspect de univers paralel în genul Twin Peaks, iar apoi a închipuit un scenariu în care a folosit elemente din mai multe videoclipuri pe care le-a făcut de-a lungul timpului pentru trupă. A ieșit un clip de excepție, încărcat până la refuz cu simboluri Depeche.

Barrel of a Gun (1997), Anton Corbijn

Unul dintre cele mai bune videoclipuri Depeche Mode și totodată unul dintre cele mai șocante. Filmat în Maroc, acesta ne înfățișează un Dave Gahan care bântuie pe străduțele din Marrakesh, cântă cu ochii închiși, iar peste pleoape îi sunt pictați niște ochi deschiși. O idee sinistră, dar cu un efect absolut devastator. Gahan pare întors la viață de undeva de pe la jumătatea drumului spre iad, salvat de prietenii săi din trupă, ceea ce, întâmplător sau nu, era conform cu realitatea… Acest videoclip ilustrează perfect melodia și este încă un exemplu de îmbinare perfectă între muzica Depeche Mode și viziunea regizorală a lui Corbijn.

It’s No Good (1997), Anton Corbijn

Unul dintre cele mai bune videoclipuri Depeche Mode, în rând cu cele din epocile Strange și Strange Too. Trupa este prezentată ca o formație de mâna a doua a anilor ’70, care cântă prin localuri obscure din New York. Personajele sunt îmbrăcate pestriț, cu haine de blană, bluze cu sclipici etc. Gahan e în paiete aurii din cap până în picioare și are o freză ca o creastă de cocoș. Arată mai degrabă a „pește” decât a artist. Încadrat pe scenă de două dive, el joacă rolul irezistibilului penibil. Rămân pe retină, printre altele, cele două turnuri gemene ale World Trade Center din New York, încă în picioare la acea vreme. Nu în ultimul rând, trebuie precizat că Anton Corbijn apare și el în clip, chiar în primele cadre, prezentând formația și piesa.

Useless (1997), Anton Corbijn

Un videoclip de trupă rock, pentru o melodie cât se poate de rock. Filmat cât se poate de simplu, dintr-o singură perspectivă, iar regizorul nu face decât să strângă și să lărgească unghiul. Povestea e cam așa: cei trei debarcă dintr-un Ford Cortina galben într-un peisaj minier cu aspect selenar și încep să cânte. Gore la chitară, Fletcher la chitară bas, iar Gahan cu vocea. Fiecare abordează un look de bad boy. Gahan e tuns scurt și are gesturi bruște, dure. Gore e ras în cap și încruntat, iar Fletcher e îmbufnat. Toți trei par să se certe cu cineva, iar la finalul clipului, acel cineva se dovedește a fi o blondă bine. Un clip clasic Corbijn.

Suffer Well (2006), Anton Corbijn

Corbijn revine în spatele camerei pentru un videoclip DM cu totul deosebit. În primul rând, este primul extras pe single compus de Dave Gahan și, automat, primul care beneficiază de un clip. Regizorul imaginează o poveste în care Gahan e personajul principal. Acesta se plimbă prin propria viață, ca printr-un orășel de provincie cu o singură stradă. Intră din „magazin” în magazin, unde se transpune și retrăiește etape din trecutul său, inclusiv cea în care era dependent de droguri. Salvarea lui vine de la actuala soție, Jennifer, care joacă în clip rolul unui înger salvator, și de la un prieten, Jonathan Kessler (managerul trupei), care joacă rolul unui șofer de limuzină. Colegii de trupă apar și ei într-o vitrină. La propriu. Un videoclip de excepție despre suferința din trecut și prezentul glorios prin normalitate.

Should Be Higher (2013), Anton Corbijn

Anton Corbijn revine la butoane cu un clip live Depeche. Regizorul a mixat imagini din trei reprezentații din Delta Machine Tour – Berlin, Leipzig și München. A rezultat un material, cum altfel, de excepție.

Where’s the Revolution (2017), Anton Corbijn

Unul dintre cele mai puternice videoclipuri Depeche, care nu a fost ocolit de controverse. În concordanță cu tema piesei, regizorul i-a pus pe cei trei să joace în povestea revoluției bolșevice. Astfel, Gahan apare ca un Lenin la tribună, vorbind muncitorilor și țăranilor, incitând la revoltă. Gore și Fletcher au și ei bărbi de Marx și Engels, iar tabloul este completat de mulți purtători de steaguri roșii. Rămâne pe retină un Dave Gahan care începe să îmbătrânească, dar o face frumos. DM și-au asumat imaginea de working class boys și au evitat să comenteze prea mult această nouă declarație politică.

Cover Me (2017), Anton Corbijn

Ultimul videoclip Depeche până la momentul de față. Preia tema cosmonautului pe care Corbjin a folosit-o pentru proiecțiile din Global Spirit Tour și îl prezintă pe călătorul interstelar Gahan eșuat pe Pământ și visând la imensitatea spațiului cosmic. În final, își găsește nemărginirea vizată în valurile mării. O poveste frumoasă, în alb-negru, care a consacrat colaborarea dintre Anton Corbijn și Depeche Mode.

Depeche Mode și Anton Corbijn au crescut împreună. S-au ajutat, s-au tras în sus reciproc, așa ca niște frați buni. Au evoluat împreună. S-au maturizat și în prezent putem spune că au și îmbătrânit împreună… Iar după decenii de lucru alături, amprenta lui Anton Corbijn asupra producțiilor video Depeche s-a făcut cel mai tare simțită atunci când nu s-a mai pus. În anii în care Depeche a încercat să facă videoclipuri (și altele) cu alți regizori, materialele rezultate sunt (în marea lor majoritate) de toată jena. Vezi cazurile Peace (filmat în România!), Hole to Feed sau Martyr (unde nici măcar nu a fost acceptată producția inițială, iar clipul a fost înlocuit de un montaj cu imagini din clipuri vechi)… În fine. Lucrurile au revenit la matcă, producțiile video au căpătat din nou însemnătatea potrivită. Chiar dacă Anton a găsit de cuviință să facă din Gore, Gahan și Fletcher – Marx, Engels și Lenin în videoclipul piesei Where’s the Revolution. Și-a spălat păcatele la Cover Me. Oh, da.

Citește mai multe despre Depeche Mode în revista SUNETE, ediția specială, Depeche Mode 40.

Pachetul special Sunete Depeche Mode 40 cuprinde revista Sunete, în format mare, A4, 132 pagini 100% Depeche Mode. Alături de revistă, pachetul mai cuprinde cartea Versurile Depeche Mode (format A6, 196 pagini), o mască de protecție reutilizabilă din bumbac “à la mode” și 6 autocolante.

Pachetul se vinde exclusiv online AICI

Text de Valentin Moraru