Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Icon Film Zile si Nopti 16/03/2021
Film / Videodome

VIDEODOME | “EVERLY” (2014, r: Joe Lynch)

Ioan Big De Ioan Big
Comentarii VIDEODOME | “EVERLY” (2014, r: Joe Lynch) Share VIDEODOME | “EVERLY” (2014, r: Joe Lynch)


Cu talentul confirmat de primirea Oscarului în 2002 pentru “Frida”, cu frumuseţea apreciată global datorită pictorialelor pentru Chopard, Avon şi Campari (fotograf a fost Mario Testino!) şi cu viitorul financiar asigurat, atât prin forţe proprii (telenovelele plus 70 de roluri în filme) dar şi prin mariajul cu miliardarul francez François-Henri Pinault, Salma Hayek Jiménez de Pinault (diagnosticată încă din adolescenţă cu dislexie şi tulburare hiperkinetică cu deficit de atenţie), şi-a permis în aceşti ultimi ani, pe bună dreptate, să se concentreze pe campaniile umanitare sau pro-feministe şi să se joace relaxat cu diversele propuneri venite de la Hollywood-ului (“Bliss”, “Like a Boss”, “The Hitman’s Bodyguard”), evitând sursele de inutile de stres sau agitaţie prin favorizarea unor proiecte din spaţiul Indie ori Underground, finanţate (multe dintre ele) de către producători europeni, precum “The Roads Not Taken” al lui Sally Potter sau “Beatriz at Dinner” al lui Miguel Arteta. Dincolo însă de acestea, nu uităm că în filmografia Salmei există totuşi “Desperado”, “From Dusk Till Dawn”, “The Faculty” şi “Savages”.  

VIDEODOME | “EVERLY” (2014, r: Joe Lynch)

În consecinţă, fără pretenţii de mare artă cinematografică, actriţa de origine mexicană ne oferă nurii săi în acest microprodus – bugetul a fost limitat, ţinând cont că întreaga acţiune se desfăşoară în acelaşi spaţiu – din categoria plăcerilor vinovate, aparţinând purului entertainment adult, pe care, mărturisesc lipsit de jenă, l-am gustat cu plăcere mai ales că este unul de o calitate peste media nişei ‘B’ din punct de vedere stilistic (responsabilii principali – regizorul şi co-scenaristul – nu au relevanţă ca CV în contextul acesta… cu toate că scenariul a fost inclus în 2010 în celebrul top al ‘Listei Negre’ hollywoodiene a poveştilor netranspuse până atunci pe peliculă), evitând să alunece în direcţia vulgarităţii unui Sexploitation ordinar, însă cu valorificarea fără scrupule a tacticilor de exacerbare a violenţei grafice din spaţiul Grindhouse aduse în mainstream de Robert Rodriguez şi Quentin Tarantino (în acest caz mă refer la primul “Sin City” şi la “Kill Bill”).

VIDEODOME | “EVERLY” (2014, r: Joe Lynch)

Diferenţa ce ridică filmul deasupra ‘plutonului’ DTV consumerist (boxofficemojo.com nu oferă vreun indiciu că s-ar fi lansat în cinematografe, iar informaţiile adiacente vorbesc doar despre o prezenţă pe iTunes), mai puţin vizibilă pentru consumatorii de home-cinema ocazionali, este făcută de sumă de profesionişti experimentaţi implicaţi în producţie (majoritatea filmărilor s-au realizat în Serbia): compozitorul Bear McCreary (serialele “The Walking Dead”, “Battlestar Galactica” şi “Da Vinci’s Demons”), directorul de imagine Steve Gainer (“Punisher: War Zone”, “Movie 43”), responsabila de casting Elaine Grainger (“Mortdecai”, “Jack Ryan: Shadow Recruit”), şi, nu în ultimul rând, monteurul Evan Schiff, ce a crescut cu Guillermo del Toro (“Pan’s Labyrinth”, “Hellboy 2”) şi a ajuns să fie cooptat în franciza “Star Trek” şi desemnat apoi şef de echipă la “John Wick 2” (2017). Sumarizând, avem de-a face cu o echipă de hiper-profi, angrenată într-un proiect judecat din start ca o “mână moartă”. Rezultatul este (adult) savuros pentru amatorii de violenţă extremă (atenţie, nu mă refer, totuşi, la cinefilii cu doctorat neplagiat în domeniu).

VIDEODOME | “EVERLY” (2014, r: Joe Lynch)

Everly/Hayek (prima opţiune pentru rol a fost Kate Hudson… consider că e mai bine că nu s-a materializat), prostituată sechestrată de ani buni într-un regim de lux semisclavagist gestionat de organizaţia mafiotului de sorginte asiatică Taiko (Hiroyuki Watanabe), devine ţinta ucigaşilor aflaţi în solda acesteia care aparţin unuia dintre clanurile Yakuza ce operează în SUA (şi nu numai, din momentul în care se pune o recompensă pe capul ei iar inclusiv colegele de breaslă cu ‘birourile’ în apartamentele învecinate îi devin duşmance… de moarte), care de care mai originali în tehnicile de luat viaţa (The Sadist – Togo Igawa din “Johnny English Reborn”, The Dead Man – Akie Kotabe din “The November Man”, The Masochist – Masahi Fujimoto din “47 Ronin”… ajungem astfel, fără să vrem, cu gandul la Takashi Miike), după ce ni se relevă că a acceptat să devină turnătoare pentru poliţie cu speranţa că se va putea reîntoarce la fiica ei, Maisey – acum ajunsă aproape de adolescenţă – şi la o viaţă normală de familie. Te sinucizi sau lupţi. Alternativa din urmă este, evident, cea atractivă pentru spectatori.

VIDEODOME | “EVERLY” (2014, r: Joe Lynch)

Asediată şi atacată în varii forme în locuinţa sa opulentă (de la săbii de samurai sau câinele numit… Bonzai, la grenade şi lansatoare de rachete), suicidala Everly se transformă comportamental într-un animal tatuat (adevărat, super-sexy) ce luptă cu toate armele posibile, din bucătărie şi până sub duş, pentru supravieţuire. Replica lui Hayek defineşte simplu şi clar esenţa filmului: “If I die, it’ll be like waking up. But if I don’t… it’ll be your nightmare, motherfucker!”. După cum se scrie inspirat în cronica de pe aintitcool.com… “The easy one-liner for this is ‘Die Hard’ in an apartment.”, deoarece, realmente, personajul lui Everly este construit ca o oglindă feminină a lui John McClane iar naraţiunea se bazează pe o fundaţie creată în jurul conceptului de familie în disoluţie (nemaivorbind de faptul că acţiunea se petrece de… Crăciun).

VIDEODOME | “EVERLY” (2014, r: Joe Lynch)

Derapajele lui Joe Lynch, generate probabil de experienţa sa în nişa Horror (“Wrong Turn 2: Dead End” sau segmentul “Zom-B-Movie” din antologia “Chillerama”), aduc incontestabil un plus de exotism (ex. scena cu trimitere la Kabuki în care The Sadist apare flancat de patru aghiotanţi cu unghiile aurite, îmbrăcaţi precum spiritele/fantomele din mitologia japoneză), dar acestea pot fi contrabalansate polemic tocmai prin reproşul legat de excesul de violenţă care umbreşte mesajul “feminin eroic” pe care filmul încearcă să îl transmită implicit apropo de un personaj (femeia-victimă) care se vrea rupt din realitatea crudă contemporană şi nu din jocurile video populare precum super-eroinele Lara Croft/Angelina Jolie sau Alice/Milla Jovovich (“Resident Evil”), care diluează substratul emoţional. Salvarea vine însă de la… non-happy-end. Un fel de-a zice, veţi vedea voi… deoarece în final natura concluziei vă aparţine.

  • Text de Ioan Big.

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută