Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 29/01/2021
Lifestyle

CityZen | ”Taxa de salubrizare ilegală pe care sibienii o plătesc lună de lună” de Tudor Șt. Popa

Zile și Nopti Sibiu De Zile și Nopti Sibiu
Comentarii CityZen | ”Taxa de salubrizare ilegală pe care sibienii o plătesc lună de lună” de Tudor Șt. Popa Share CityZen | ”Taxa de salubrizare ilegală pe care sibienii o plătesc lună de lună” de Tudor Șt. Popa


Cine ar fi crezut că o taxă de 35 de lei/lună (adică mai puțin decât abonamentul cablu-tv sau decât o cină în oraș) poate genera așa un mare val de implicare civică, cu proteste, grupuri de Facebook și de WhatsApp unde oamenii se organizează, citesc legi și fac propuneri de regulamente ce urmează să fie votate de către Consiliul Local. Eu, unul, nu aș fi crezut că de la o „taxă pe gunoi” vom avea societate civilă implicată în bunul mers al orașului.

Și asta trebuie să dea de gândit administrațiilor sibiene și mai ales consilierilor, fie ei locali sau județeni. Până mai ieri pare că de multe ori ședințele de consiliu local erau bifate cu voturi venite din automatism, fără ca măcar multe din hotărâri să fie citite de către cei ce le votau.

Așa se face că din mai 2019, toți proprietarii de imobile declarate nelocuite au fost obligați să plătească taxă de salubritate cât pentru o persoană. Nimeni nu s-a sesizat de faptul că este imoral să plătești pentru un serviciu neprestat. Asta considerând că nu toți consilierii sunt și juriști, astfel încât să știe că hotărârea este chiar ilegală și contravine principiului european “Plătește pentru cât arunci” după care se ghidează și România.

Grav este și faptul că timp de 20 de luni nimeni nu a citit preambulul Regulamentului taxei de salubrizare ce are la bază două legi (Legea nr. 273/2006 și Legea nr. 227/2015) ce spun chiar așa: „taxele se încasează NUMAI de la persoanele fizice și juridice care beneficiază de servicii”.

Nimeni nu s-a autosesizat nici după repetatele acțiuni în judecată ale Avocatului Poporului împotriva altor hotărâri locale similare din țară. Și nici măcar după anularea în instanță a taxei de salubrizare pentru imobilele nelocuite de la Cisnădie, la doi pași de noi.

După toate astea, în Sibiu mai plătim încă și astăzi taxa. Nimeni nu se autosesizează, nimeni nu o anulează.

Trist!

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută