Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 08/01/2021
Zile si Nopti

Locomotivă nouă pentru Mocănița. Tren turistic cu cel puțin 2 vagoane pentru un traseu turistic pe Valea Hârtibaciului

Zile și Nopti Sibiu De Zile și Nopti Sibiu
Comentarii Locomotivă nouă pentru Mocănița. Tren turistic cu cel puțin 2 vagoane pentru un traseu turistic pe Valea Hârtibaciului Share Locomotivă nouă pentru Mocănița. Tren turistic cu cel puțin 2 vagoane pentru un traseu turistic pe Valea Hârtibaciului


Asociația „Prietenii Mocăniței” va pune în circulație un traseu turistic pe Valea Hârtibaciului din județul Sibiu, acțiune pentru care va cumpăra o locomotivă nouă din fonduri europene.

Proiectul „Un tren pentru Mocăniță” își propune repunerea în circulație a Mocăniței Văii Hârtibaciului, respectiv alcătuirea unui tren format dintr-o locomotivă diesel și două vagoane de călători, care va circula minim pe tronsonul de 7 km de linie ferată reabilitată de Asociaţia „Prietenii Mocăniței”, situat între gara Cornățel și stația Hosman.

Pentru a putea pune în circulaţie trenuri turistice mai dese pe tronsonul Cornățel-Hosman, Asociaţia „Prietenii Mocăniței” va cumpăra o locomotivă diesel capabilă să tracteze un tren compus din cel puţin două vagoane de călători tip Meva pe un traseu de câmpie cu declivităţi mici, pe o distanță totală de 14 km. Aceasta va permite Asociaţiei ”Prietenii Mocăniței” să organizeze trenuri turistice regulate, dar şi trenuri la cerere pentru grupuri de turişti, aducându-și astfel un aport însemnat la misiunea sa de restaurare a căii ferate înguste şi favorizând dezvoltarea durabilă a Văii Hârtibaciului prin turism, este menționat în Caietul de sarcini ai proiectului scos la licitație pentru suma de aproximativ 238 mii euro.

Asociaţia “Prietenii Mocăniței” este o organizaţie non-guvernamentală fondată în anul 2009 cu scopul de a conserva şi restaura căile ferate înguste din podișul Hârtibaciului, şi anume Sibiu-Agnita şi Cornăţel-Vurpăr, linii aflate în prezent în concesiunea asociației. Începând cu anul 2015 aceasta şi-a concentrat eforturile pe sectorul de linie cuprins între stațiile Cornățel și Hosman, pe care I-a reparat şi pe care a pus în circulaţie, ocazional, trenuri turistice tractate cu locomotivă cu abur, cu material rulant închiriat deoarece Asociaţia “Prietenii Mocăniței” nu dispune deocamdată de material rulant de tracțiune.

Reprezentanții Asociației spun că achiziția acestei locomotive diesel și implementarea proiectului aure o însemnătate deosebită pentru dezvoltarea turismului în zona Văii Hârtibaciului, reprezentând piatra de temelie pentru repunerea în funcțiune a Mocăniței pe întregul traseu Sibiu — Agnita, cu ramificația Cornățel-Vurpăr.

Potrivit estimărilor lor, circulația trenului va constitui o puternică atracție turistică și va atrage mai mulți turiști în zonă, iar de efectele pe carele va produce acest proiect vor beneficia localnicii și micii meșteșugari, producătorii, magazinele sau pensiunile de pe vale, un aflux de turiști însemnând nopți de cazare în plus, cumpărături în magazinele din zonă, achiziționarea de obiecte artizanale și produse locale sau prânzuri servite la localnici, toate acestea ducând la dezvoltarea sustenabila a zonei.

Proiectul „Un tren pentru Mocăniță” este finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 prin Măsura 19.2 „Promovare turistică și patrimoniu”.

Foto: Dragoș Dumitru

Galerie imagini

Share

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin
Share on twitter
Share on email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Esențiale

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.