Or fi Sean Connery şi Daniel Craig cei mai iconici James Bond prin aura lor macho de bărbaţi virili care întâi fac şi după aia dreg, doar că lumea lui 007 n-ar fi decât una în alb/negru fără ceilalţi cinci interpreţi ai rolului – George Lazenby, Roger Moore, Pierce Brosnan, Timothy Dalton şi David Niven – care au reprezentat nuanţări necesare ale portretului agentului secret cu drept de viaţă şi de moarte pe parcursul existenţei sale cinematografice de aproape 60 de ani… căci acţiunile lui Bond nu pot fi disociate de contextul în care evoluează vremelnic.
Firesc, pentru mileniali, cinismul tăios şi modul frust de a reacţiona al lui Daniel Craig este mai atractiv decât elaboratele jocuri de societate ale lui PIERCE BROSNAN din oricare din cele 4 filme ale sale (“GoldenEye”-1995, “Tomorrow Never Dies”-1997, “The World Is Not Enough”-1999, “Die Another Day”-2002), aşa cum, la fel, fanii devotaţi continuă să îl prefere şi acum pe Sean Connery, un soare ce a dominat autoritar – aproape cu insensibilitate – constelaţia de Bond Girls, chiar dacă Generaţia X a adoptat pe parcursul realizării a 7 filme (de la “Live And Let Die”-1973 la “For Your Eyes Only”-1981 sau “A View to a Kill”-1985) atitudinea degajată şi umorul britanic extrem de light al lui Roger Moore, ce a creat un personaj perfect adecvat consumerismului nepretenţios dar plin de sclipici din anii de glorie ai MTV.
Este cert că, spre deosebire de ceilalti, atât Moore cât şi Brosnan i-au conferit lui 007 dimensiunea – nu pe de-ntregul acceptabilă de către publicul larg – de spion de elită în sensul “aristocrat”, prin comportament social şi look rafinat, cu preţul diminuării potenţialului său de a genera empatie. Spectatorul nu este întotdeauna pe deplin confortabil cu un personaj despre care are senzaţia că e făcut “din altă stofă”, chiar una moale la pipăit.
ROGER MOORE era un expert în această tipologie fiindcă îl jucase deja cu mare succes pe Simon Templar în Sfântul şi apoi pe Lordul Sinclair în The Persuaders!, aşa că l-a întruchipat şi pe Bond ca pe un superstar a multiversului Pop culture, un profesionist format în cultul celebrităţii ce pare că-şi îndeplineşte misunile ca pur hobby, şi nu ca pe un om brav şi descurcăreţ cu care spectatorul să se poată identifica într-o anume măsură… cu bune şi rele. E drept că senzaţia de basm e amplificată de plot-urile filmelor, unele atât de simpatice prin ridicolul lor încât intră ca pur entertainment în spaţiul esteticii Camp (“The Spy Who Loved Me”-1977, “Moonraker”-1979). Pe de altă parte, nucleul dur al fanbase-ului 007 a beneficiat de “The Man with the Golden Gun” în 1974 şi de “Octopussy” în 1983, două clasice Bond care pot fi puse fără rezerve lângă filmele lui Sean Connery.
Înainte însă de Roger Moore, al doilea în ordine cronologică după Sir Sean a fost australianul GEORGE LAZENBY, pentru un singur film, “On Her Majesty’s Secret Service” din 1969, considerat de mulţi cinefili drept cel mai bun din cele 26 realizate până acum cu 007 (reamintesc, toate sunt disponibile pe HBO). Din punct de vedere al scenelor de acţiune şi al subplot-urilor interesante, da, poate… nu însă şi din punct de vedere al performanţei actoriceşti a lui Lazenby, al cărui merit rămâne totuşi acela că a portretizat un agent secret aşa cum ne-am aştepta să fie unul, fără nici o trăsătură remarcabilă care să îl scoată în evidenţă din mulţime… un număr fără chip, pierdut camelonic în ambient, doar un om ca toţi ceilalţi, dotat însă cu un “special set of skills” (Liam Neeson dixit!).
Venit din afara universului patronat de Eon Production, DAVID NIVEN reprezintă cel mai bizar James Bond din trupa de 7 fiind protagonistul parodiei “Casino Royale” din 1967, în care joacă un 007 pensionar după 50 de ani de activitate care, pentru a-şi confuza inamicul, are ideea ca toţi oamenii rămaşi operaţionali în echipa lui să se numească James Bond, indiferent de vârstă sau sex, astfel că ne trezim cu… încă 7 Bonzi suplimentari, milionara excentrică Vesper Lynd (Ursula Andress), cartoforul Evelyn Tremble (Peter Sellers), secretara Miss Moneypenny (Barbara Bouchet), fata lui 007 născută de către… Mata Hari, Mata Bond (Joanna Pettet), doi agenţi britanici (Daliah Lavi şi Terence Cooper) şi nepotul lui James, Jimmy Bond (Woody Allen).
Cel care completează septetul interpreţilor care au intrat în istoria filmului ca James Bond este TIMOTHY DALTON, ce a închis anii ’80 cu “The Living Daylights” (1987) şi “Licence to Kill” (1989) dar n-a mai continuat în al treilea film – franciza a fost în pauză până în ‘95 datorită proceselor dintre UA/MGM şi Eon -, “GoldenEye”, unde a fost înlocuit de Pierce Brosnan. Cu toate că fusese tot timpul în vizorul lui Broccoli, fiind o opţiune inclusiv pentru “On Her Majesty’s Secret Service” (a refuzat rolul considerandu-se prea tânăr), Dalton a ajuns 007 doar pentru că în ’86 Brosnan era încă ocupat cu serialul Remington Steele. Actor shakespearian de formaţie, Dalton a adus portretului Agentului MI6 o serioasă încărcătură dramatică, transformându-l radical din fluşturaticul lui Roger Moore care se încontra cu Grace Jones, într-un personaj sobru şi întunecat, obsedat de dorinţa de răzbunare, mult mai apropiat de modul în care fusese imaginat de către Ian Fleming în cărţile sale. Bond-ul lui Timothy Dalton este, incontestabil, cel mai apropiat de personajul construit de Daniel Craig actualmente prin “Skyfall” şi “Spectre”. Dar avem destul timp până la “No Time to Die” să îi comparăm pe cei 7 ‘magnifici’ şi să ne alcătuim un Top 007 personal.
- Text de Ioan Big.
