Dragă supraviețuitorule,
Nu am fost tot mereu încrezătoare că ne vom auzi, cu bine, să tragem linie împreună după un an atât de… atât de. Nu caut să ți-l descriu, deoarece, așa cum știm prea bine că la finalul vieții vom fi cu toții egali, egali s-a dovedit că am fost și la începutul pandemiei, deci știi prea bine despre ce vorbesc. A fost (și continuă să fie) un fel de trailer prea lung, care strică toată distracția din timpul filmului. Știu, deci, că e posibil ca, în cea mai mare parte a anului, să fi trăit aceleași angoase, momente de panică sau speranță ca și tine. Posibil să fi bifat, fără voie, aceleași experiențe care ne-au făcut să ne simțim nedreptățiți și să ne întrebăm de ce eu?! Posibil să fi amânat aceleași planuri, călătorii sau momente în viață, ca și tine. Posibil să fi pierdut aceleași lucruri fără de care credeam că nu putem trăi și câștigat altele de care nu credeam că avem nevoie.
Posibil ca, până la urmă, anul să fi fost deosebit doar între ani, iar nu între oameni.
2020: Anul haihui în care am descoperit, pe îndelete, frumusețile de acasă
Începutul anului 2020 m-a găsit acolo unde credeam că trebuia să fiu – aveam un job pe care îl iubeam (și de care mi-e dor, uneori, și azi), o stabilitate (îmi ziceam eu) care îmi permitea să fac planuri și investiții, o viață activă, iar dilemele principale care mă preocupau erau dacă Bali sau Uruguay, Sierra Nevada sau Tenerife, mai multă Asia sau mai multă Africa anul ăsta. Calculasem în detaliu fiecare zi liberă sau care poate deveni astfel în cele +10 concedii în afara țării pe care le visam.
Malta și Gozo în ianuarie, prima călătorie în afara țării din 2020
Finalul anului 2020 m-a găsit acolo unde, cel mai probabil, trebuia să fiu, deși, dacă alegerile ar fi fost ale mele, cu siguranță ar fi fost diferite. Pandemia m-a lăsat (pe mine, printre câți altii?!) fără loc de muncă pentru aproape jumătate de an, fără stabilitate, fără viață activă, investiții sau planuri și, prea curând, fără economii, fără Africa sau Asia, fără calcule de zile libere pentru că acum aveam zile libere din plin și le-aș fi dat cu drag, oricui, în schimbul vieții pierdute. Cu toate astea, la final de 2020, deși nu sunt pe deplin convinsă, încă, știu sigur că sunt, ca întotdeauna, exact unde ar trebui să fiu.
Scoția în februarie și martie, urmată la nici o săptămână de explozia pandemică
Nu mi-am făcut niciodată rezoluții. De fapt, nu cred în oamenii care fac rezoluții. Să ai obiective, să îți trasezi o direcție și să te documentezi, să îți stabilești puncte și timpi intermediari pe parcurs, e o treabă și încă una chiar bună, pe care o poți începe în orice moment al zilei/ anului/ vieții. Să faci abstracție de faptul că un an întreg ai lenevit pe canapea la TV și ai mâncat non-stop, dar în același timp să fii convins că de la 1 ianuarie vei începe să fii raw-vegan, vei alerga câte un semi pe zi și vei începe un curs de self-development este – să mă ierți – utopie, iar nu rezoluție. Nu fac rezoluții la început de an, dar îmi place să fac un bilanț la final. Mi-am propus în ultimii ani, printre altele, să petrec minim o lună pe an pe munte și minim una în străinătate. Nu ca un obiectiv de bifat, ci ca un stil de viață, lucru care s-a dovedit foarte ușor de înfăptuit înainte de pandemie.
2020: anul în care muntele mi-a fost acasă mai mult decât în oricare alt an
Deunăzi am tras linie, cu o doză mare de scepticism, anului ce tocmai s-a încheiat și am făcut bilanțul pentru 2020, în timp ce trăgeam cu ochiul la mai bogatul 2019:
- 54 de zile pe munte + vreo alte 12-15 ture scurte (neașteptat, față de doar 50 de zile în 2019)
- 30 zile în afara țării, 9 înainte de pandemie, 21 în timpul pandemiei (față de 90 de zile, în 2019)
- 4 zboruri cu avionul tot anul (față de 10 zboruri doar în luna ianuarie a lui 2019 și un total de 30)
- 4 țări vizitate (față de 12, în 2019)
- 1 continent (față de 3, în 2019)
Bun sau prost, bilanțul de anul acesta nu are valoarea celor din urmă. Și asta deoarece 2020 nu a fost atât despre călătoriile în exterior, cât despre cele în interior. Și, dacă mă întrebi pe mine, astea sunt cel mai dificil de înfăptuit, mai ales pentru că, cel puțin la început de drum, ești singur singurel cu demonii tăi. Și, uneori, tot așa rămâi până la final.
Grecia (Meteora, Lefkada, Munții Olimp) în iulie, un circuit pe care l-am organizat ad-hoc, în plină pandemie
Polonia (Zalipie, Cracovia, Varșovia, Malbork, Gdansk, Wroclaw, Poznan, Auschwitz, Munții Tatra) în august, un alt circuit pe care l-am organizat ad-hoc, în plină pandemie
Așadar, deși mi-aș fi dorit ca 2020-ul meu să fie despre sute și mii de ore de văzut lumea, a fost, de fapt, despre:
- Sute și mii de ore de disperare în fața unei realități noi, care mă dezgolise de tot ce credeam că îmi este absolut esențial. Într-un final, am înțeles că a fost despre sute și mii de ore de curaj.
- Sute și mii de străini cu care am interacționat în căutarea unui nou loc de muncă, pe care i-am întâlnit în turele pe munte și în călătoriile prin țară sau care mi-au citit articolele haihui. Sute și mii de prieteni care m-au ajutat, susținut și îmbărbătat, poate chiar fără să știe că o fac.
- Sute și mii de ore petrecute cu cățeii mei, care au valorat mai mult, probabil, decât echivalentul lor în timp investit în dresaj.
- Sute și mii de întrebări și momente de panică, legate de felul în care se va schimba viața mea de acum înainte, care s-au transformat în sute și mii de oportunități și perspective la care nu aș fi îndrăznit să mă gândesc înainte de pandemie
2020: anul plin de Happy și Joy
Aș minți să spun că nu mi-aș fi dorit ca 2020-ul meu să fie plin cu ce mi-am plănuit, dar sunt împăcată că a fost plin cu ce mi-a trebuit dar, ca de obicei, nu am știut până nu am primit. Sunt multe lucruri și multe persoane cărora le sunt recunoscătoare la finalul acestui an, dar dacă ar fi să aleg să transmit o singură mulțumire pentru anul ce s-a încheiat, aceea ar merge catre Tine, cel care faci posibilă, zi de zi, aventura HAIHUI cu Swit Rocs! Oricine ai fi tu. Îți mulțumesc ție, că mă însoțești în călătorii, chiar dacă nu mă cunoști. Îți mulțumesc ție, că m-ai încurajat să scriu despre ce iubesc, atunci când pandemia m-a împiedicat să mai trăiesc ceea ce iubeam. Îți mulțumesc ție, că citești acest articol, acum. Îți mulțumesc ție, că împrăștii poveștile mele haihui mai departe, în lume. Îți mulțumesc ție, că îmi scrii și mă întrebi și îmi spui lucruri și mă încurajezi să merg mai departe. Îți mulțumesc ție, că mi-ai dat ocazia să văd atât de multe locuri spectaculoase în țara mea, anul ăsta. Îți mulțumesc ție pentru entuziasmul cu care de abia aștept să îți spun o nouă poveste, în fiecare săptămână. Îți mulțumesc din suflet ție, pentru că datorită ție există și crește HAIHUI cu Swit Rocs.
2020: anul în care HAIHUI cu Swit Rocs mi-a deschis ușile unor cazări minunate din România
Dragă supraviețuitorule,
Umbla o glumă prin lumea internautică cum că 2021 s-ar lua cu mâinile de cap, uitându-se la 2020 și i-ar zice „vai de mine, doamnă dragă, dar cine v-a lucrat aici?!”. Cu voie sau fără, 2020 ne-a lucrat pe toți. Ne-a sculptat și ajustat după bunul plac. Ne-a luat obiceiurile. Ne-a încetinit ritmul. Ne-a îndepărtat de ce recunoșteam noi drept normalitate. Ne-a dezgolit de mai toate scuturile cu care ne îmbrăcaserăm de-a lungul timpului și ne-a lăsat așa, despuiați de noi, în fața lumii. Deși, tehnic vorbind, 2020 pare să fi fost cel mai prost an al meu, per ansablu cred că e anul care mi-a transmis cele mai multe lucruri și lecții de viață. Rămâne de văzut pe câte am și reușit să le înțeleg și pe câte voi fi în stare să le fructific. Îți doresc și ție să ai capacitatea să pleci la drum în 2021 îmbogățit de toate experiențele oferite de anul din urmă, deoarece, indiferent cât de mult și de dur te-a lucrat, dacă citești rândurile acestea, te rog să îți amintești că ai fost și ești un supraviețuitor!
Cu drag,
Un om imbogățit de 2020
www.instagram.com/haihui.cu.swit.rocs
Rămas bun, 2020! Să fii de treabă, 2021!
Cele mai citite articole HAIHUI din 2020:
