În prima zi din an nu trebuie aruncat nimic din casă, nici măcar gunoiul, pentru a nu arunca odată cu el şi norocul.
Totodată, ar trebui să aveţi mare grijă cu obiectele din locuinţă şi să nu spargeţi nimic în prima zi a noului an. Începutul este întotdeauna o perioadă de bucurie, astfel că nu ar trebui să plângeţi pe 1 ianuarie, spune tradiţia.
Nu se înjură şi nu se folosesc cuvinte urâte în ajun şi nici în prima zi a noului an, pentru a nu avea parte de scandaluri şi certuri în perioada următoare, întrucât se spune că ceea ce facem de ajun şi de Anul Nou (1 ianuarie) vom face tot restul anului.