Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 03/12/2020
Artă & Cultură / Teatru

Teatrul ca rezistență 2020: să vorbim despre o moștenire culturală dificilă prin social media

Redacția Online Zile și Nopți De Redacția Online Zile și Nopți
Comentarii Teatrul ca rezistență 2020: să vorbim despre o moștenire culturală dificilă prin social media Share Teatrul ca rezistență 2020: să vorbim despre o moștenire culturală dificilă prin social media


Nu e ușor de răspuns la întrebarea care stă la baza proiectului Teatrul ca Rezistență, o cercetare în arhivele teatrale din Timișoara: ”a existat sau nu rezistență prin teatru în România comunistă?” 

Teatrul ca rezistență 2020: să vorbim despre o moștenire culturală dificilă prin social media

Vă invităm să vizionați o selecție din interviurile Teatrul ca Rezistență pe noul Canal Youtube al proiectului Teatrul ca rezistență și pe pagina de Facebook Theater as Resistance. Dorim să dialogăm pornind de la aceste mărturii, ne interesează  comentariile și amintirile voastre despre teatrul din timpul comunismului și le premiem pe cele mai interesante dintre ele. Astfel, primele trei comentarii notabile vor fi premiate cu o colecție de volume din seriile Istorie, respectiv Memorii publicate de editura Humanitas. Comentariile trebuie postate pe canalul de Youtube sau pe pagina de Facebook până la data de 3 decembrie 2020. Acestea urmează a fi traduse în limba engleză și incluse în broșura digitală a proiectului, pentru ca dialogul să continue, aducând lumină asupra urmelor lăsate de istoria recentă în spațiul cultural românesc, o lume marcată de totalitarism în Europa Centrală și de Est  și în multe alte societăți din lume.

Teatrul ca Rezistență este parte din proiectul european Heritage Contact Zone (HCZ), cofinanţat prin programul Europa Creativă, care include parteneri din Ungaria, Germania, Grecia și Ţările de Jos. Toți participanții au identificat și au dezbătut, prin intervenții artistice, zonele de moștenire dificilă din țările lor. Detalii despre HCZ aici.

Proiectul Teatrul ca rezistență/Theater as Resistance, care urmează să se desfășoare până în 2021, își propune să cerceteze arhivele publice ale teatrelor din Timișoara, precum și colecții private, pentru a analiza viața cotidiană a timișorenilor în timpul regimului comunist (1960-1990), dar și după Revoluția din 1989 (1990-2019), din perspectiva relației lor cu teatrul, pentru a reaminti și sublinia una dintre cele mai relevante misiuni ale teatrului într-o societate, aceea de a încuraja gândirea critică, indiferent de regimul politic și social.
Proiectul se va finaliza cu o expoziție multimedia și un film documentar. Amintim activitățile desfășurate până în prezent, sau în curs: publicarea a 5 numere din Fanzin, un atelier virtual (mai 2020), o expoziție performativă și o dezbatere pe tema rezistenței în teatru (decembrie 2019), expoziție pop-up (iunie 2019), un spectacol lectură (2018).

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută