Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Icon Film Zile si Nopti 28/11/2020
Film / Videodome

VIDEODOME | MANHUNT (2017, r: John Woo)

Ioan Big De Ioan Big
Comentarii VIDEODOME | MANHUNT (2017, r: John Woo) Share VIDEODOME | MANHUNT (2017, r: John Woo)


VIDEODOME | MANHUNT (2017, r: John Woo)

 

VIDEODOME | MANHUNT (2017, r: John Woo)

 

De la încheierea fazei sale hollywoodiene cu semieşecul “Paycheck” (2003), “ManHunt”, disponibil pe Netflix, reprezintă până în acest moment singurul lungmetraj realizat în Asia de autorul binecunoscutelor “A Better Tomorrow”, “The Killer” şi “Hard Boiled” care îşi plasează naraţiunea într-un context modern, după cele două tandemuri istorice (“Red Cliff” – 2008/9 şi “The Crossing” – 2014/15) şi filmul de aventuri din China străveche “Reign of Assassins” din 2010. La o primă vedere, densitatea siderantă de arhetipuri şi stereotipuri comune filmelor de acţiune ar putea da naştere la bănuiala că John Woo şi-a propus să livreze spectatorului o satiră vituperantă şi subversivă la adresa acestui gen cinematografic întrucât eroii săi luptă împotriva aceloraşi corporatişti veroşi asociaţi cu aceleaşi autorităţi corupte pentru o miză uzuală în Actionere… crearea aceluiaşi ser destinat fabricării de super-soldaţi de către aceiaşi oameni de ştiinţă idealişti şi bine intenţionaţi, care sfârşesc in corpore prin a rămâne cu buza umflată (sau tumefiată) pentru binele umanităţii.

VIDEODOME | MANHUNT (2017, r: John Woo)

John Woo (ManHunt)

Bănuiala nu este lipsită de suport doar că scopul lui Woo pare să nu fie doar acela de a revizita genul (propria filmografie, francizele James Bond şi “Mission: Impossible”, Buddy-Movies optzeciste sau blockbustere mileniale precum “Bad Boys” sau “John Wick” etc) dintr-o perspectivă light, detaşată şi ironică (“ManHunt” este în mod deliberat lipsit completamente de umor explicit iar personajele nu au superputeri combative ieşite din comun), ci acela, extrem de ambiţios, de a oferi o lecţie chintesenţială despre estetica filmului de acţiune marca ‘John Woo’. De ce a ţinut cineastul – chiar dacă în mod cert era conştient de riscul de a fi greşit înţeles – să ne furnizeze un egocentric ‘ză mazăr end ză fazăr af ecşăn muviz’, proiect cinematografic aproape ridicol prin absurdul său? Pentru că, în finalul lui “ManHunt” (filmat integral în Japonia), Woo ne aminteşte că “Old movies always end this way” şi că trebuie să gândim întotdeauna… “For a Better Tomorrow” (fanii săi vor realiza fără doar şi poate intenţia de autoparodiere).

Trailer:

Woo’s dumb but deliriously fun new film, is nothing if not a very conscious attempt to turn back the clock and revisit the wild kind of pistol opera that he helped to popularize in the late ’80s with classics like The Killer and A Better Tomorrow… his retreat seems like more of an artistic realignment than it does a surrender. This is the work of someone reconnecting with the things that made them fall in love with cinema in the first place.” (David Ehrlich, indiewire.com).

Dragostea cineastului se regăseşte chiar în fundaţia filmului, în fapt un remake al filmului nipon “Manhunt” a.k.a. “Kimi yo fundo no kawa wo watare” din 1976 (regia: Jun’ya Satô), primul film străin proiectat în China după Revoluţia Culturală, cu unul dintre actorii săi favoriţi – Ken Takakura (“Shôwa zankyô-den: Shinde moraimatsu”/1970, “Black Rain”/1989) – în rolul procurorului Morioka acuzat pe nedrept de furt şi de crimă, care încearcă să îşi dovedească nevinovăţia avându-l pe urme pe obstinatul poliţist Yamura, din ce în ce mai interesat de compania care experimentează un nou sedativ cu efecte suicidale.

VIDEODOME | MANHUNT (2017, r: John Woo)

Încă de la bun început, prin trecerea aproape instantanee de la drama meditativă cu accente romantice la acţiunea hipergonflată (masacrarea grupului de yakuza din bar executat de tandemul de tinere asasine Rain şi Dawn, ce urmează după momentul de reverie trăit în compania lui Du Qiu) având ca pseudo-motto replica nostalgică “Nobody talks about classic films anymore.”, primim un indiciu limpede că versiunea cosmopolitului chinez John Woo conservă cu aproximaţie firul narativ călăuzitor al originalului (inclusiv o parte din numele personajelor… Sakai, Mayumi, Yamura) însă opţiunea acestuia pentru hiperbolă ca trop, precum şi dorinţa de a-şi impune viziunea estetică determină translatarea vizuală a componentelor dinamice a plot-ului în propriul său univers (confruntarea face/off din mijlocul porumbeilor albi, urmărirea acvatică de sorginte ‘bond’-uescă pe jet-ski-uri şi cea campestră à la “M:I 2” cu motocicliştii all black, mireasa însângerată transformată prematur în văduvă neagră, seria de shootout-uri de interior/exterior în ambient tradiţional/modern ce culminează cu ultraviolentul showdown de… laborator, ş.a.m.d.), care, din punct de vedere al fanteziei orchestrării acţiunii, umileşte absolut oricare regizor aflat pe statele de plată ale Hollywoodului.

VIDEODOME | MANHUNT (2017, r: John Woo)

VIDEODOME | MANHUNT (2017, r: John Woo)

Poate că cele scrise până acum pot părea greu inteligibile dar povestea în sine se dovedeşte a fi greu de asimilat şi nu este de mirare că, după screening-urile din festivalurile de la Toronto şi Veneţia, distribuitorul lui “ManHunt” în China a cerut remontarea sa completă pentru că l-a considerat de nevizionat în formula propusă iniţial de Woo şi promovată în Occident de Netflix. De ce? Motivul e la fel de simplu ca şi… plot-ul filmului în esenţa sa. “ManHunt”, un Sfânt Graal al Actionerelor, nu este în concepţia asiaticului un obiect sacru cu design auster şi aspect neatractiv cu făuritori anonimi, al cărui putere miraculoasă vine din interior, din preţiozitatea materiei din care este realizat, ci dimpotrivă, un produs cultural pop(ular) al cărui valoare este dată tocmai de creatorul său, care îi oferă strălucirea şi, implicit, magnetismul prin inspiraţia şi talentul său de artist-meşteşugar, şi nu ţine de calităţile intrinseci ale materialelor utilizate. Acest ‘Graal’ ni se prezintă ca o bijuterie de Heroic Bloodshed atât de complicat şi de alambicat manufacturată încât deseori, atraşi de una sau alta din pietrele preţioase încastrate în ea sau de fineţea detaliilor, uităm de scopul pentru care a fost creată.

“ManHunt” action scene:

Cu scuze pentru spoilerele inevitabile (nu vor deranja excesiv pentru că Woo nu îşi propune să surprindă şi pune etichete din start pe bad guys), voi încerca să ‘traduc’ cele scrise până aici prin câteva repere narative.

În noaptea petrecerii aniversare de 65 de ani a corporaţiei de farmaceutice nipone Tenjin, preşedintele acesteia, venerabilul Yoshihiro Sakai (Jun Kunimura, cunoscut din filmele lui Takashi Miike “Audition” şi “Ichi the Killer” dar şi datorită rolului Boss-ului Tanaka din “Kill Bill: Vol. 1” al lui Quentin Tarantino) îi mulţumeşte în mod special avocatului american de origine chineză specializat în drept internaţional Du Qiu (Hanyiu Zhang – “The Taking of Tiger Mountain”/2014 al lui Tsui Hark, “Operation Mekong”/2016 al lui Dante Lam) fără al carui aport în câştigarea unui proces vital pentru existenţa ei compania nu ar fi ajuns listată acum la Bursa din New York, şi anunţă totodată că îi cedează poziţia în business fiului său Hiroshi (Hiroyuki Ikeuchi – Miura din “Ip Man”/2008 al lui Wilson Yip). Aflat în pragul reîntoarcerii în Statele Unite, Du Qiu părăseşte evenimentul corporatist însă nu ca să ajungă în intimitatea locuinţei pentru o partidă de sex cu Kiko, prostituată de lux angajată pentru a-l seduce şi a-l convinge să rămână (interpretată de Tao Okamoto – Mariko din “Wolverine” şi Mercy Graves din “Batman v Superman: Dawn of Justice”), ci pentru că se simte atras de fermecătoarea Mayumi (Qi Wei), chinezoaică misterioasă îmbrăcată într-un chengsam/qipáo roşu (rochia mulată tradiţională făcută populară de femeile aparţinând High Class-ului din Shanghai în anii ’20-’30), pe care o convinge să îl reîntâlnească a doua zi în Ōsaka Station.

VIDEODOME | MANHUNT (2017, r: John Woo)

Nu-şi imaginează însă că se va trezi după doar câteva ore fugind prin tunelurile metroului, hăituit de o armată de poliţişti condusă de coruptul inspector Asano (dependent de drogurile produse de Tenjin) şi de depresivul dar integrul detectiv Yamura (Masahara Fukuyama, actor nominalizat în 2014 la Premiile Academiei de Film japoneze pentru drama “Like Father, Like Son”) care îl caută cu înverşunare, suspectat fiind de înjunghierea lui Kiko. “There’s only one end for a fugitive. A dead end.”. Alimentat de mass media, ‘manhunt’-ul îl urmăreşte pe Du Qiu din ghetourile nevoiaşe de la periferie sau proprietăţi luxoase izolate în mijlocul naturii, în celule de detenţie şi laboratoare în care se fac experimente pe cobai umani, pentru că, dincolo de poliţia a cărei perseverenţă a fost temperată (odată ce Yamura îşi manifestă neîncrederea în culpabilitatea suspectului), el devine vânatul favorit al asasinilor lui Sakai (printre care se numără şi orfanele Rain şi Dawn, interpretate de sudcoreeana Ji-won Ha şi, respectiv, Angeles Woo, fata regizorului), om de afaceri lipsit de scrupule care şi-a dorit ca el să plece prematur din companie cu laptopul plin de informaţii confidenţiale întrucât aceasta fuzionase în secret cu fondul privat Aether, interesat îndeosebi de cercetările şi testele legate de un nou drog desfăşurate cu încalcărea Convenţiei ONU pentru Substanţe Psihotrope din 1971.

VIDEODOME | MANHUNT (2017, r: John Woo)

John Woo & Angeles Woo

VIDEODOME | MANHUNT (2017, r: John Woo)

Ha Ji-Won (Manhunt)

Dacă vă imaginaţi că povestea se reduce la premisa SF consumeristă (ce dă senzatia de déjà vu) a subiecţilor umani transformaţi în soldaţi ‘universali’ prin serul ce conferă superputeri şi imunitate la teamă şi durere, sau că acţiunea este concentrată aproape exclusiv în jurul duo-ului format de Du Qiu şi Yamura, vă înşelaţi pentru că se intră pe terenul complex al arhetipurilor jungiene şi a relaţiilor cu implicaţii freudiene (tată dominator-fiu nevolnic & fete-cobai, fetişismul şi afecţiunea lui Mayumi pentru presupusul criminal, sentimentele reprimate ale fatalistei asasine faţă de ţinta sa, etc), în care jolly-jokerul ce afectează destinele tuturor în diferite moduri este un personaj-fantomă, mai precis savantul sinucigaş care furase formula anesteziantului (esenţial în compoziţia drogului secret pregătit la comandă militară) înainte de a-şi lua viaţa în limuzină sub privirea logodnicei pe care trebuia să o conducă în faţa preotului. “

Du and Yamura’s initial antagonism speaks to a pet theme for Woo: everybody assumes everyone else is crooked because they all live in a fallen world. This cynical attitude makes sense since Woo himself grew up in a crime-ridden Chinese slum. But his bad guys often only act maliciously until they realize they’re connected in sentimental ways that re-cast their opponents’ motives in a much kinder light… The trouble is that the bad guys in Manhunt are, like many of Woo’s earlier villains, only humanized moments before dying. His women are also still basically emotional crutches for his male heroes’ emotional fragility.” (Simon Abrams, rogerebert.com).

VIDEODOME | MANHUNT (2017, r: John Woo)

Din păcate, multitudinea de sub-plot-uri inutile (ex. ucenicia lui Rika) nu îi permite lui John Woo decât tratarea superficială şi schematică a motivaţiei şi comportamentului numeroaselor personaje cu roluri-cheie (apare ca evident faptul că regizorul nu este obişnuit să gestioneze prezenţa atâtor femei într-un film al său) însă, din fericire pentru spectator, sacrificarea lor se face în slujba unei fluenţe vizuale extraordinare, complet neaşteptată în condiţiile deselor schimbări de tonalitate, registru sau tehnică. “ManHunt” este un film de văzut cu un interes deosebit tocmai pentru plusurile şi minusurile sale, ale căror însumare va duce la un rezultat diferit pentru fiecare dintre cinefili. Aşa cum remarca Ignatiy Vishnevetsky pe avclub.com,

When it comes to mayhem, Woo is still comfortably a master, as evidenced by a window-shattering, banister-splintering farmhouse battle royal that includes killers on motorcycles and a spoof of the ‘John Woo style’ maneuver (sliding balletically, a gun in each hand) performed by two men handcuffed together, diving as one. But even the more intriguing moments of visual melodrama – a gothically romantic slow-motion car crash, an old-fashioned dissolve that turns a puddle of blood into the wine in a tycoon’s glass – are offset by Manhunt’s sense of ironic nostalgia. With every overblown character introduction and goofy twist, it announces itself as intentionally cheesy guilty pleasure. With Woo, one expects a higher, more transcendent grade of cheese.

 

  • Text de Ioan Big

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută