Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 28/11/2020
Artă & Cultură / Carte POP-UP STORiEs

RAY BRADBURY | Exerciţiu de rememorare din perspectiva Pop culture

Ioan Big De Ioan Big
Comentarii RAY BRADBURY | Exerciţiu de rememorare din perspectiva Pop culture Share RAY BRADBURY | Exerciţiu de rememorare din perspectiva Pop culture


POP-UP STORiEs: RAY BRADBURY | Exerciţiu de rememorare din perspectiva Pop culture

Ne apropiem de finele unui an în care sărbătorim Centenarul Ray Bradbury, autor de Fantasy & SF vizionar, despre care s-a scris deja enorm ca scriitor, influencer şi, nu în ultimul rând, om extrem de pasionat de toate formele de expresie şi entertainment din cultura pop(ulară), aşa că mă voi mărgini să reamintesc doar câteva repere dintr-o viaţă fantastică dedicată “artei posibilului”, după cum îşi definea stilul literar chiar Ray Bradbury, cel care ne-a lăsat moştenire aproape 30 de romane şi 600 de povestiri, printre care binecunoscutele Fahrenheit 451 şi Cronicile marţiene

Farrenheit

Referitor la Fahrenheit 451, dacă nu ştiţi romanul şi nici celebrul film al lui François Truffaut din 1966 cu Oskar Werner şi Julie Christie, despre temperatura la care ard cărţile vă puteti face o idee din adaptarea cinematografică modernizată a poveştii care e disponibilă pe HBO (cea din 2018, cu Michael Shannon şi Michael B. Jordan), iar în ce priveşte opus-ul The Martian Chronicles trebuie să puneţi negreşit mâna pe… carte, fiindcă obscura miniserie TV din 1980 cu Rock Hudson este complet depăşită şi am dubii că veţi găşi uşor adaptarea sovietică a fix-up-ului, Trinidasatyy apostol, nominalizată pentru cel mai bun film la Fantasporto în 1989.

Martian Chronicles

Ray Bradbury, despre care Steven Spielberg spunea că i-a fost “muză pentru perioada SF cea mai bună din cariera” lui, a iubit dintotdeauna comics-urile, a fost fascinat de dinozauri, monştri şi magie, a vânat în adolescenţă autografe de la vedete patinând pe role prin L.A., a rămas fan până la moarte al scrierilor lui Jules Verne şi Edgar Rice Burroughs, a creat romane grafice şi benzi desenate, a fost prezent la San Diego Comic-Con încă de la prima ediţie din 1970 şi la convenţiile SF până în 2009, a condus două teatre şi a fondat fanzine, a ţinut morţiş ca vrăjitorul F/X de la Hollywood Ray Harryhausen să îi fie cavaler de onoare şi a fost prieten la cataramă cu Gene Roddenberry, creatorul Star Trek. Ray Bradbury a trăit pentru şi prin Pop culture! 

Ironia sorţii a făcut însă până la urmă ca un autor care s-a opus din răsputeri apariţiei cărţilor sale în format digital să piardă lupta cu editura iar distopia Fahrenheit 451, manifestul său pentru cuvântul tipărit, să ajungă publicată ca e-book cu doar cateva luni înainte de moartea lui, pe 5 iunie 2012.

Ray

Who is this Bradbury? s-au întrebat uluiţi Billy Wilder, John Ford şi John Wayne, ce stăteau cuminţi la coadă aşteptând să facă cunoştinţă cu cineastul rus Serghei Bodnarciuk, prezent la Hollywood pentru o ceremonie de premiere – era probabil afterparty-ul de decernare a Oscarurilor din ’69 când Război şi pace a primit trofeul pentru cel mai bun film străin -, în momentul în care acesta a trecut indiferent pe lângă ei, l-a luat în braţe pe scriitor zbierând ‘Ray Bradbury, is that you?’ şi l-a invitat la masa lui cu o sticlă de Stolichnaya în faţă, lăsând starurile cu buza umflată. Adevărul e însă că Bradbury era, în mod miraculos, unul dintre autorii americani contemporani celebri deja în blocul comunist în anii ’60. 

În România, de exemplu, nu erau publicaţi autori contemporani de SF/Fantasy decât absolut accidental (cazul izolat din 1958 al povestirilor lui Robert Heinlein şi Philip K. Dick în Colecţia de Povestiri Ştiinţifico-Fantastice), fiind toleraţi doar bătrânii Jules Verne, H.G. Wells, Conan Doyle, E.A. Poe şi R.L. Stevenson. În aceste condiţii, lui Ray Bradbury i-au apărut două volume, 451 grade Fahrenheit (1963, Ed. Tineretului) şi culegerea Aici sunt tigri (R is for Rocket, 1974 Ed. Albatros), şi cel puţin o povestire în CPSF, Ucigaşul (The Murderer, 1965), ca să nu mai vorbim că după ’90 a fost publicat frecvent, inclusiv în Almanahul Anticipaţia. 

ther will be

There Will Be Soft Rains 

Explicabilă prin Cursa Spaţială ce opunea URSS-ul Statelor Unite, rămâne totuşi curioasă unda verde dată pe vremuri de comunişti publicării lui Ray Bradbury, date fiind temele disconfortante pe care acesta brodează critic, în special în Fahrenheit 451 (cenzura, corectitudinea politică, alienarea maselor, controlul şi manipularea prin mass-media) şi There Will Be Soft Rains (escaladarea înarmării nucleare, manifestul anti-tehnologie), dar tocmai relevanţa pe care continuă să şi-o conserve aceste teme în societăţile mileniale – sigur, într-o interpretare nuantat diferită, mai ales în privinţa minorităţilor -, fac din multe texte ale lui Ray Bradbury subiectul unei revizitări necesare. 

În 1982, acesta scria ‘People ask me to predict the Future, when all I want to do is prevent it’, confirmând astfel că este mai puţin preocupat de a descrie în mod credibil o societate a viitorului, decât de a imagina o alegorie satirică a prezentului. Ancorarea în prezent, chiar una ambalată ca Fantasy, Horror sau SF, în text paginat sau bulă de comics  (pe filiera EC Comics), cea care l-a făcut un autor acceptat în mainstream-ul literar, îi este caracteristică lui Bradbury din anii post-WWII, căci înainte de a debuta ca scriitor, a fost scenarist de teatru radiofonic iar prima lui piesă, The Meadow, a fost difuzată în 1947, cu 4 luni înainte de apariţia primei sale cărţi, Dark Carnival, şi nominalizarea la O’Henry Awards a povestirii Homecoming, publicată la insistenţele unui june asistent de editor, pe numele său… Truman Capote

moby dick

Moby Dick (1956)

Subtextul dindărătul ambalajului consumerist l-a facut pe oscarizatul cineast John Huston să îi propună lui Bradbury să scrie scenariul pentru filmul Moby Dick (1956) după ce a citit The Fog Horn, în care ceva i-a amintit de romanul scris cu 100 de ani înainte de Herman Melville, şi asta în ciuda faptului că povestea monstrului marin atras de sirena de ceaţă a farului, apărută în ’51, fusese deja folosită ca premisă pentru Horror-SF-ul The Beast from 20,000 Fathoms (1953). Ray Bradbury nu era însă neapărat măgulit că unii îl consideră un scriitor “serios”, fiindcă pentru el poveştile de aventuri, comics-urile şi literatura SF erau la fel de importante ca Shakespeare sau Faulkner.

The beast

The Beast from 20,000 Fathoms (1953)

It Came From Outer Space

It Came From Outer Space

Venind însă vorba de cinema, în anii ’50, deja experimentat în ale scrisului, Ray Bradbury n-a avut probleme în a se adapta cerinţelor şi a livrat un prim draft de scenariu, The Atomic Monster, materializat în 1953 ca It Came from Outer Space, doar că apoi, în afara colaborării cu John Huston, nu a mai scris decât pentru televiziune, cu o singură excepţie, Horror-ul Something Wicked This Way Comes (1983), care trebuia iniţial realizat de Sam Peckinpah pentru compania lui Kirk Douglas, dar a sfârşit măcelărit de către un script doctor năimit de Disney şi de un regizor englez obscur. La fel se întamplase cu The Illustrated Man în 1969, în care Rod Steiger nu avea cum să salveze o încropeală incoerentă redactată de un fost agent imobiliar, aşa că Bradbury s-a limitat doar la a mai scrie (sau a se lăsa adaptat) pentru proiecte mai mici, precum Alfred Hitchcock Presents sau The Twilight Zone.

The Twilight Zone

The Twilight Zone

Th Veldt

The Veldt (1950)

În an centenar, privind retrospectiv, realizăm că Ray Bradbury a anunţat în cărţile sale bancomatele, conceptul de ‘smart house’, televizoarele plate, Bluetooth-ul şi reţelele sociale, dar le-a asociat întotdeauna avertismentelor referitoare la consecinţele grave ale abuzului de tehnologie şi ale celui mare mare pericol pentru om: izolarea socială. Un om cade pradă unei capcane VR întinsă chiar de către copilaşii săi, deveniti dependenţi de “realităţi” mai îmbietoare decât viaţa de familie… în The Veldt (1950). Pentru Ray Bradbury, consumul excesiv de “virtual” este Horror. Un alt om se plimbă printr-un cartier aparent pustiu în care toţi sunt în case privind la televizor şi este arestat pentru că nu posedă şi el unul… în The Pedestrian (1951). Ray Bradbury se temea că televiziunea va schimba lumea. În rău. Într-un safari, un al treilea om calcă pe un fluture şi moartea insectei schimbă radical viitorul la o scară uriaşă… în A Sound of Thunder. În 1952, Ray Bradbury crease sintagma “efectul fluturelui”. Mai departe? Scrie-n carte.

 

  • Text de Ioan Big

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută