Spune că simte că a fost librăreasă dintotdeauna. Oficial, e de vreo șase ani. E înflăcărată, blândă, deosebit de încăpățânată și destul de curioasă – toate, cuvintele ei. Andreea Tărnăuceanu are aproape 28 de ani și poate fi întâlnită la librăriile Cărturești din Sibiu, când la una când la cealaltă, mereu veselă și pregătită cu o recomandare nouă de carte.
Ce înseamnă să fii un librar bun? Să fii un librar bun înseamnă să îți placă foarte mult oamenii. Nu este vorba doar despre cărți, știi? E nevoie să fii un om orchestră, să reușești să dirijezi toate lucrurile pe care le știi pentru a le putea transmite în forma cea mai potrivită celui din fața ta. Poți spune că i te descoperi, într-un fel sau altul, fiecărui om în parte. Doar că există și o parte nevăzută, a operaționalului, poate nu atât de romantică, dar care coexistă cu toate celelalte. Și, nu, a fi librar nu înseamnă să stai toată ziua în librărie și să citești. Voiam să mai spun doar că ele, librăresele mele, sunt cele mai faine creaturi.
Dacă Sibiul ar fi o carte, ce titlu i-ai da și ce gen ar fi? Nocturnal Asurzitor – probabil în zona realismului magic.
Se pot face bani din meseria ta, în România? Sunt vremuri tulburi, nu mă mai pot raporta la „meseria” asta în felul în care o făceam acum câteva luni. Nevoia există și cerere este. Acum, poate, o să dezvoltăm un nou tip de „librar pe timp de pandemie” varianta remote. Cuvintele cheie cred că sunt ”adaptare rapidă”. În ultima perioadă nu am mai simțit că putem ajunge la oameni la fel cum reușeam înainte. E clar că trebuie să ne exersăm empatia. Vorbim despre perspective diferite și chiar și cel mai mic gest poate leza sub o formă sau alta. Dar, da, se pot face și bani.
Cât de apreciată e meseria ta în Sibiu? Zilele trecute mergeam la Cărtureștiul din mall-ul nou și pe scara rulantă erau doi adolescenți a căror conversație nu am avut cum să nu o surprind. „Radu, știi ce e iarăși foarte nasol la toată treaba cu pandemia asta? Că iarăși închid ăștia magazinele și nu mai putem merge la Cărturești după manga.” Nu știu dacă ține de apreciere au ba, dar pentru mine este o foarte mare bucurie.
Ce te-a convins să devii librar? Nu cred că m-a convins nimic. Pur și simplu am simțit-o și încă simt în continuare. Am avut impresia că astfel pot să împărtășesc o bucățică foarte importantă din mine cu toată lumea. Pentru că așa cum spunea și Borges „..cuvintele sunt simboluri ce postulează o memorie împărtășită”.
Care este cartea ta preferată și de ce? Întrebarea aceasta nu i se poate adresa unui librar! Nu cred că există o carte preferată. Consider că e posibil să fie câte o carte pentru fiecare anotimp, stare, gând. Au fost luni de zile în care am simțit că nu pot să citesc nimic, mai ales în perioada pandemiei. Apoi, un anume personaj mi-a revelat Autobiografia lui Mark Twain. Aproape m-a salvat la vremea respectivă. Nu m-am așteptat să găsesc o viață atât de aventuroasă, când la o extremă, când la cealaltă, presărată cu un umor absolut delicios.
Iar acum, de câteva luni încoace, devorez cărți de copii. Urmăresc diverși ilustratori pe Instagram, am descoperit un întreg univers. Dețin deja o colecție impresionată și, mai presus de toate, mă face să mă simt și mai puțin vinovată, întrucât se citesc foarte repede și astfel nu mai ajung în teancul de pe noptieră… Ohoo, și poezie! Multă poezie.
De CRISTINA BĂLĂU
