Rezumat
100 milioane de euro pentru sectorul cultural prin schemă de ajutor de statMăsura A: microgranturiMăsura B: Granturi pentru organizare festivaluri culturaleMăsura C – Granturi pentru organizare evenimente culturale
100 milioane de euro pentru sectorul cultural prin schemă de ajutor de stat
Ministerul Culturii, cu sprijinul Guvernului României, a realizat un proiect de schemă de ajutor de stat, pentru a veni în sprijinul sectorului cultural, unde au fost sistate activitățile, ca măsură de precauție pentru evitarea răspândirii SARS COV-2. Detaliile schemei de ajutor de stat au fost prezentate în cadrul unei conferințe de presă la care au participat Vicepremierul Raluca Turcan, Ministrul Culturii Bogdan Gheorghiu și Primarul general al capitalei Nicușor Dan.
Schema de ajutor de stat vizează 3 măsuri:
Măsura A: microgranturi
Operatorii culturali care nu au venituri din vânzare de bilet:
Valoarea maximă a ajutorului de stat este echivalentul în lei a sumei de 4.000 euro/beneficiar de ajutor de stat.
Măsura B: Granturi pentru organizare festivaluri culturale
Operatorii culturali care au organizat un festival cultural cu vânzare de bilete.
Valoarea maximă a ajutorului de stat este echivalentul în lei a 25% din valoarea brută a biletelor vândute la ediția din 2019 a festivalului, dar nu mai mult de 800.000 euro.
Măsura C – Granturi pentru organizare evenimente culturale
Operatorii culturali au organizat evenimente culturale în anul 2019 și au venituri din bilete vândute
C.1 Evenimente muzicale și evenimente de tip stand-up comedy
Între 1 – 10 evenimente organizate în anul 2019 – valoarea maximă a ajutorului de stat este echivalentul în lei a 5% din valoarea brută a biletelor vândute la evenimentele organizate în 2019, dar nu mai mult de 800.000 euro.
Între 11 – 50 evenimente organizate în anul 2019 – valoarea maximă a ajutorului de stat este echivalentul în lei a 7% din valoarea brută a biletelor vândute la evenimentele organizate în 2019, dar nu mai mult de 800.000 euro.
Peste 50 evenimente organizate în anul 2019 – valoarea maximă a ajutorului de stat este echivalentul în lei a 9% din valoarea brută a biletelor vândute la evenimentele organizate în 2019, dar nu mai mult de 800.000 euro.
C.2 Evenimente din alte domenii culturale decât domeniul muzical și stand-up comedy
Valoarea maximă a ajutorului de stat este echivalentul în lei a 50% din valoarea brută a biletelor vândute la evenimentele organizate în 2019, dar nu mai mult de 800.000 euro.
Etapa de preînscriere în registrul sectorului cultural a operatorilor economici va dura o săptămână. Această etapă este necesară pentru evaluarea impactului bugetar al schemei de ajutor de stat pentru sprijinirea culturii, astfel încât bugetul alocat să fie și cel necesar și suficient. După ce Ministerul Culturii va avea acest impact bugetar, actul normativ aferent Schemei de ajutor de stat va fi pus în consultare publică. Termenul estimat pentru operaționalizarea schemei va fi începutul anului 2021.
Bugetul estimat pentru acest ajutor este de 100.000.000 Euro.
Sursa: www.iabilet.ro