Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 13/11/2020
Artă & Cultură / Carte Viața Orașului

Atenţie, se deschid cărţile! Ambasada Spaniei a lansat prima campanie de promovare a literaturii la metrou

Redacția Online Zile și Nopți De Redacția Online Zile și Nopți
Comentarii Atenţie, se deschid cărţile! Ambasada Spaniei a lansat prima campanie de promovare a literaturii la metrou Share Atenţie, se deschid cărţile! Ambasada Spaniei a lansat prima campanie de promovare a literaturii la metrou


Ambasada Spaniei la Bucureşti, cu sprijinul companiei Metrorex şi al Editurii Polirom, a lansat prima campanie de promovare a literaturii în reţeaua de metrou a capitalei, urmând modelul unui binecunoscut şi inedit proiect cultural derulat anual la Madrid.

Pe Magistralele 1 şi 3, a intrat în circulaţie metroul  literaturii spaniole, în interiorul căruia va fi expusă o serie de afişe cu texte literare ilustrate, selectate din operele unor renumiţi scriitori spanioli contemporani. 

Atenţie, se deschid cărţile! Ambasada Spaniei a lansat prima campanie de promovare a literaturii la metrou

Carlos Ruiz Zafon – Umbra Vântului

Prima iniţiativă de acest gen din România

Campania „Atenţie, se deschid cărţile!”, prima iniţiativă de acest gen din România, îşi propune să promoveze literatura spaniolă în rândul publicului larg, oferindu-le călătorilor ocazia de a experimenta scurte momente de lectură şi trezindu-le, totodată, curiozitatea de a citi ulterior, în întregime, operele respective. 

Bucureştenii sunt invitaţi să se bucure de literatura spaniolă într-un spaţiu mai puţin obişnuit, acolo unde liniile de metrou intersectează creaţia literară şi artele vizuale, transformând călătoria cu metroul într-o plimbare imaginară prin lumea cărţilor. Astfel, metroul devine un loc de întâlnire cu literatura, călătorii având posibilitatea de a descoperi sau redescoperi autori, personaje şi opere cu ajutorul textelor ilustrate.

Atenţie, se deschid cărţile! Ambasada Spaniei a lansat prima campanie de promovare a literaturii la metrou

Dolores Redondo – Iți voi da toate acestea

Fragmentele selectate sunt însoţite de diverse ilustraţii realizate de doi talentaţi artişti din România şi Spania

Campania prezintă fragmente din operele unor scriitori spanioli de renume mondial precum Carlos Ruiz Zafón, considerat unul dintre cei mai importanţi autori contemporani şi cel mai citit autor spaniol, după Miguel de Cervantes, Dolores Redondo, Javier Marías sau Milena Busquets. 

Afişele sunt cu atât mai atractive cu cât fragmentele selectate sunt însoţite de diverse ilustraţii realizate special pentru această campanie de doi talentaţi artişti din România şi Spania. Este vorba despre românca Evelin Bundur,  cofondatoare a festivalului Visual Playground şi spaniolul Fernando Vicente, autor al mai multor ilustraţii create pentru campania literară similară, desfăşurată la Madrid.  

În capitala Spaniei, acest proiect a fost iniţiat în 1997 de Asociaţia Editorilor, cu sprijinul Metro de Madrid, compania de stat care administrează reţeaua de metrou din capitala Spaniei, fiind în prezent una dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite campanii culturale din oraş, care, de peste 20 de ani, reuşeşte să aducă literatura mai aproape de milioanele de persoane care folosesc zilnic acest mijloc de transport. 

Elaborarea, designul şi producţia acestui proiect sunt asumate integral de Ambasada Spaniei la Bucureşti.

Galerie imagini

Share

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin
Share on twitter
Share on email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Esențiale

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.