Cu 20 de ani în urmă, în luna octombrie a anului 2000, a apărut primul număr al revistei noastre Zile şi Nopţi, care de atunci caută să fie o călauză de încredere prin hăţişul de experienţe urbane propuse consumatorilor de artă cultă şi cultură pop(ulară) din marile oraşe ale ţării. A scrie despre această aniversare fără să mă raportez la propriile experienţe e imposibil fiindcă asta m-ar obliga la o ierarhizare a lor, iar în sertăraşul de memorie dedicat anului 2000 amintirile îmi sunt stocate haotic. E mai relevant impactul lui Nu ne trageţi pe dreapta al lui Tudor Chirilă asupra fiicei mele – pe atunci un copil – ori turneul pe care l-am organizat cu Vank şi Voltaj în acea vară? Rămân mai importante interviurile luate pentru Art&Roll sau orele petrecute în zorii zilei cu Al Di Meola în aeroport? Ar fi de amintit Efes Blues Festival de la Polivalentă, Serbările Mediatecii de la Braşov sau Coma la Studentfest-ul timişorean? Hmm, sunt All That You Can’t Leave Behind, după cum bine spuneau băieţii de la U2 în octombrie 2000, aşa că renunţ să mai răscolesc prin memorie.
Noi în anul 2000 / Când nu vom mai fi copii / Vom face ce-am văzut cândva / Toate visele îndrăzneţe / În fapte le vom preschimba… cântam pioniereşte pe vremea comunismului, neimaginându-ne că visele noastre în 2000 vor fi cu totul altele, la zece ani după o răsturnare de regim care ne-a schimbat lumea. Păi visam noi că vom abandona şlagărul lui Moculescu pentru Lasă-mă papa la mare sau Te-aştept să vii? Sau că o să bem bere fără miliţieni în ceafă în Groapă la Braşov ori un şpriţ bun la Bolta Rece din Iaşi? Visam noi că vom merge în gaşcă la Lăptărie, Art Jazz sau Big Mamou în Bucureşti, la Diesel în Cluj sau la Phoenix în Constanţa ca să îi ascultăm pe Zob, Garbis Dedeian sau Nightlosers? Nu, nu visam asta ca viitori oameni ai muncii dar nici nu ne-am închipuit că, după un deceniu de tranziţie, ca cetăţeni într-o democraţie “originală”, vom fi puşi în situaţia de a-l vota pe Iliescu doar pentru ca să nu iasă Vadim.
În multe privinţe, în 2000, primisem mai mult decât visasem iar în altele primisem… altceva. Încurajarea consumului pe orice palier a dus la zile şi nopţi mult mai pline pentru amatorii de ieşit în oraş, indiferent de vârstă sau de pofte, deschişi experimentelor, mai ales dacă erau de import. Vând fân era simpatică dar nu se apropia de The Marshall Matters a lui Eminem. N-am avut filme româneşti căci Mungiu, Sitaru & Co. erau încă în faza de scurtmetraje aşa că 2000 rămâne ca ‘anno Maximus’ datorită lui Ridley Scott. Timpul a trecut însă şi avem Untold la Cluj şi Festivalul Internaţional de Teatru la Sibiu, avem consacratul Nou Val al cinema-ului românesc, avem actori, coregrafi şi muzicieni de avangardă de la noi respectaţi pe scenele occidentale. Datorită creativităţii şi talentului lor, în ce priveşte experienţele la care avem acces, zilele şi nopţile urbane s-au transformat în 20 de ani în… ZILE ŞI NOPŢI.
- Editorial de Ioan Big.
