Că tot este vorba de ele în această perioadă, m-am gândit că ar fi un subiect numai bun pentru un editorial. Însă nu mă refer aici la alegerile locale – ci la cele pe care le facem în fiecare zi.
Alegem adeseori să nu privim mai departe de un defect sau o preconcepție. Alegem să judecăm înainte să cunoaștem sau pur și simplu să evităm să facem un anumit lucru pentru că pășim în necunoscut, pentru că e prea devreme sau pentru că „Ce zice lumea?”. Alegem varianta „safe”. De câte ori ați ales să spuneți NU direct, în loc să cugetați un pic asupra ideii și să descoperiți că, de fapt, este chiar o idee foarte bună sau cel puțin are potențial și nu ar trebui să o aruncați direct la gunoi?
De prea multe ori am fost sfătuită să nu fac un anumit lucru în loc să fiu încurajată să încerc. Cu atât mai mult pentru că sunt femeie. Vă sună cunoscut? Sunt convinsă. Trăim într-o societate în care a alege este primordial și pentru asta ne batem cu pumnii în piept – pentru faptul că avem libertate. Dar de ce, cu toate acestea, nu mă simt liberă deloc? De ce totuși aud atât de des că nu pot să fac, că ar trebui să aleg varianta mai ușoară, că nu e bine, oportun, social acceptat? De ce oamenii aleg să își pună piedici în loc să se ridice reciproc?
Tocmai de aceea, astăzi aleg să scriu un editorial despre puterea unui cuvânt care e spus prea des, dar e prea puțin aplicat. Aleg să fiu liberă să-mi fac propriile alegeri, aleg să folosesc cuvântul ăsta până devine enervant, pentru că merită să fie spus de atât de multe ori încât într-un final, poate, cu puțin noroc, ne va intra tuturor și în conștiință, nu doar în vocabular.
