Cu ceva timp în urmă am călătorit în Franța, traversând țara din Chamonix până pe Coasta de Azur. Rezervând cazările on the go, am reușit să descopăr niște locuri absolut incredibile, despre care nu are cum să îți povestească vreo agenție de turism. Drumul m-a dus prin Provence și am ajuns în Moustiers Ste. Marie, probabil unul dintre cele mai spectaculoase sate pe care le-am văzut vreodată, situat la baza unor coloși de stâncă. În inima satului, cu o terasă plină de mușcate deschizându-se direct spre cascada dintre cele două stânci, se află restaurantul care, cred eu, m-a impresionat cel mai mult dintre toate în care am fost vreodată.
La Treille Muscate a fost recomandarea gazdei noastre, o doamnă franțuzoaică veritabilă, pe care am întrebat-o despre cel mai bun restaurant din localitate. Terasa era plină, iar aspectul shabby chic, dominant, de altfel, în Moustieres, inclusiv în locul unde eram cazați, m-a descumpănit puțin. La fel, meniul cu patru feluri principale și două deserturi, scris doar în franceză. După ce ne-am lămurit ce să mâncăm (cu bruma de franceză pe care ne-o aminteam din școală), a început magia.
La Treille Muscate e o combinație incredibilă de locație, design, atmosferă, gust al mâncării și stil. Dacă scoți din ecuație oricare dintre elemente, pierzi tot ceea ce conferă unicitate restaurantului. Apa servită în carafe ceramice făcute în sat, vinul roze ținut rece într-o frapieră atipică, lumina difuză, florile, mâncarea preparată minimalist, dar cu un gust și stil inconfundabile (păstrăv cu sos de unt și capere sau antricot de vită abia atins de foc cu sos Roquefort), chelnerii dispuși să stea la povești, cu toate că de-abia vorbeam franceză, iar terasa era plină și atmosfera de relaxare și laissez-faire au transformat cina pe această terasă într-o experiență memorabilă. Ulterior, am aflat că restaurantul era cuprins în Ghidul Michelin, pe bună dreptate. E genul de loc pe care îl vezi în filme, genul de terasă ce definește rafinamentul absolut al gastronomiei franțuzești și toate ingredientele acesteia.
În seara aceea, am înțeles ce înseamnă a savura o mâncare și un pahar cu vin (deloc întâmplător, nicăieri nu am mai găst un vin roze la fel de fructat și aromat). Am înțeles, de asemenea, că farmecul unui restaurant nu stă neapărat în candelabre impunătoare și decoruri încărcate, nici în spații luxoase și meniuri de zeci de pagini. E ceva mai mult, la fel de inefabil ca gustul mâncării, sau ca atmosfera locului.
