Pentru unii născuți într-o țară în care suntem cu gâturile strâmbe de la privit peste gardul vecinilor mai civilizați de la vest, revoluția continuă pare să fie o stare obișnuită. Stării de tranziție perpetuă asezonată cu vestitele generații de sacrificiu i s-au adăugat în ultimii ani și binefacerile globalizarii.
Nu ne erau așadar suficiente de recuperat secolele în care n-am construit catedrale (păzind Occidentul de turci), deceniile în care n-am construit autostrăzi (metoda noastră originală de a păzi Occidentul de ruși), acum trebuie să mai suferim și de noile crize globale, ba financiare, ba de sănătate, ba de schimbări climatice. Abia mai inaugurăm și noi cu chiu cu vai un capăt de autostradă când aflăm că nu mai e cușer să mergi cu mașina. Când să bucuri de-o friptură de vită importată din Argentina, afli că ești pe cale să comiți o nouă crimă climatică. Azi-mâine ne vor pune să purtăm măști pe stradă ca-n Singapore. Facem ce facem și iar suntem de sacrificiu, generația care trebuie să salveze planeta. No biggy. Măcar generațiile următoare vor trăi liniștite când vom fi terminat noi cu lupta.
Posibil totuși că sunt cam la limita generației care trebuie să salveze planeta, poate dacă mă fofilez bine scap de asta, ca la recrutare. Cele dinainte s-au bătut cu slavii, tătarii, turcii naziștii, comuniștii, cripto-comuniștii, a mea cu corupția, iar următoarea pare că se bate cu J.K. Rowling.
