Alex Baciu este un artist vizual ale cărui picturi murale sunt cu adevărat impresionante, nu doar datorită dimensiunilor mari, dar și emoției pe care o transmit. Așa cum se vede și în operele sale, este atras de geometrie și multiple forme arhitecturale, de numerologie, mitologie modernă și contextualizarea imaginii în spații și suprafețe diferite. Printre proiectele sale se numără pictura de pe calcanul Mănăstirii Franciscane din Piața Sf. Ioan (Brașov), cea mai mare pictură murală din România, (realizată la Timișoara, împreună cu Flaviu Roua, IRLO și Corina Nani), pe un perete de peste 500 mp al unui siloz, dar și cea mai recentă pictură murala de pe cel mai mare calcan de pe Arthur Verona, în cadrul Street Delivery, intitulată „Aveam oricum nevoie de o pauză. Respiră!”
Muralul din Piața Sfântul Ioan, Brașov
Cum ai ajuns să-ți creezi stilul personal și cât de greu este pentru un artist să se impună, să devină cunoscut, apreciat și căutat în România?
Cred că este vorba mai degrabă de o succesiune etapizată a unui limbaj care corespunde cu lucruri care mă definesc și care evoluează și ele odată cu mine. Este un proces în continuă dezvoltare, căruia sincer nu pot să-i anticipez traiectoria în niciun fel. Amintesc aici de autenticitatea artistului care, în cele din urmă, se așează la locul lui în ordinea valorică a publicului, în funcție de originalitate, mesaj și densitatea apariției lui în spațiul public. Ca în orice domeniu este nevoie de multă muncă, devotament, nopți și zile pierdute, dar, în același timp, câștigate, clar.
Muralul de la Transformatorul Enel, Timișoara
Cum decurge procesul tău creativ? De unde te inspiri, de unde începi, cum intri în mind set-ul necesar pentru a crea ceva de la zero?
Sunt fascinat de registrele naturale: apă, pământ, aer, alături de inserțiile arhitecturale brutaliste ale anilor ‘50-’70. Mă fascinează arhitectura simetrică, geometria și topografia orașelor urmărită de evoluția lor, peisagistică, hărți, care toate acestea ulterior le-am convertit în pete, benzi, layere, fragmente de materialități diferite. În general, când este vorba de un mural, îmi place să iau cunoștință cu strada, locul, urmăresc lumina din timpul zilei, iar noaptea cealaltă lumină.
Muralul (90 mp) de la Aquatim, Timișoara
Ești și street artist. Cum ți-a schimbat acest lucru felul în care percepi arta și lumea în general?
Este o linie de gândire artistică diferită și spun asta pentru că aici trebuie să te raportezi la mai multe aspecte din mediul urban: strada și riscurile ei, vegetația, lumina, plus că murala trebuie să aibă o funcționalitate vizuală în raport direct cu mediul ei înconjurător, iar asta, pentru mine, tot timpul va fi o provocare. Este o expunere artistică formidabilă să ai șansa să scalezi o pictură sau un sketch la o dimensiune amplă, are o însemnătate deosebită pentru mine, mai ales când știi că o perioadă bună de timp va rămâne acolo.
Ești unul dintre artiștii urbani care au picturi murale și prin mai multe orașe din țară. Povestește-ne un pic cum ai ajuns să faci asta și care e lucrarea ta preferată pe care ai făcut-o într-un oraș din România.
Am început de mic să număr etajele blocurilor ce mă înconjurau și nu depășeam niciodată numărul de 12 sau 15 etaje, cu toate astea în continuare le număr (haha). Cred că mi-am făcut practica în timpul facultății, când am pictat câteva biserici. Chiar atunci mi-am dat seama că aș putea să–mi respect propriul meu canon vizual și să încep să urc ideile mele pe pereți. Mă consider un turist în propriile mele lucrări, sunt surprins de ce fac, de ce văd la fiecare lucrare realizată. Mai toate picturile sunt preferate, atunci când le fac, după care următoarea îi v-a lua locul. Poate o pictură murală realizată pentru bienala ArtEncounters Timișoara, care, din păcate, a fost demolată. Era o intrare monumentală de fabrică și, din câte am citit, una dintre preferatele lui N. Ceaușescu, atunci când își făcea vizitele. Poate a devenit preferată tocmai pentru simplu fapt că nu mai este, nu știu…
Muralul de la Street Delivery, 2020
Care au fost lucrările care ți-au ridicat cele mai mari provocări?
Provocarea pentru mine nu este nici înălțimea și nici dimensiunea, mai degrabă este vorba de ideea suprapusă pe perete și coerența ei vizuală. Deseori și timpul este o provocare. De exemplu, muralul de pe Arthur Verona, inițiat de Street Delivery, l-am făcut în 4 zile pe cei 175 de metri pătrați, chiar a fost o provocare pentru mine.
Muralul de la Street Delivery, 2020 – foto: Street Delivery București
Cât de important este pentru un artist să includă în opera sa și un mesaj socio-politic?
Un artist în general este vocea vizuală a fiecăruia dintre noi. Mulți gândim și avem valori asemănătoare și, de multe ori, ne identificăm cu o pictură pentru că există un dialog conectat fără să știm de multe ori de ce.
Cea mai mare pictură murală din România (Timişoara)
Povestește-ne un pic despre muralul de pe Arthur Verona, cea mai recentă lucrare a ta? Cum ți-a venit ideea, ce te-a inspirat, cu ce ai vrea să rămână cineva care trece pe stradă și-l vede?
Muralul este al treilea episod al acestei idei, precedat de o schiță făcută în perioada carantinei și o pictură pe pânză. Cam așa consider o evoluție sănătoasă a unei idei: schiță-pânză-perete. Am tras o concluzie și o nevoie la ce ne definește în perioada asta, iar masca are roluri arhetipale diferite: ne protejează, ne limitează, ne cenzurează trăsăturile, momentele de bucurie sau tristețe, grimase etc. Și cred că sunt niște consecințe pe plan social care sunt interesant de urmărit. Am ales o situație a cărei rezolvare are un caracter urgent: să respirăm. Ca orice subiect, îl țin sub observație o perioadă, apoi urmează o cercetare și caut un raport cât mai variat al subiectului, până când consider că este epuizat și începe să mă plictisească.
Ce urmează pentru Alex Baciu?
Urmează un proiect drag mie cu cei de la Cu Apele Curate. Voi picta un baraj ecologic pentru colectarea pet-urilor de plastic, pentru cei necredincioși față de natură. Mai urmează o expo personală și mult timp în atelier, poate și o vacanță.
- Text de Gruia Dragomir.
