De vorbă cu David Sandu – bijutier și fondator al primei școli dedicată designului de bijuterie contemporană, Assamblage
David Sandu este unul dintre primii designeri și promotori ai bijuteriei de autor din România. S-a născut în 1974, în București, într-o familie de artiști, iar drumul de bijutier și l-a început ca ucenic, la 13 ani, în atelierul maestrului Vlad Gherghiceanu. Ulterior el a urmat cursurile Universității Naționale de Artă București.
În 2005 și-a deschis propria galerie de bijuterie de autor, iar după 5 ani a fost desemnat Furnizor al Casei Regale a României. Tot în 2010, pune bazele primei platforme educaționale private din România dedicată în exclusivitate designului de bijuterie – Assamblage – Școala de Bijuterie Contemporană. După alți 5 ani fondează Assamblage – Asociația Națională a Autorilor și Designerilor de Bijuterie Contemporană, ambele proiecte vizând dezvoltarea și promovarea noilor generații de autori și designeri autohtoni de bijuterie.
Ne-a interesat să aflăm mai multe despre Assamblage și ce înseamnă o școală de bijuterie, așa că David Sandu ne-a răspuns la câteva întrebări:
Cum a apărut Assamblage și care e povestea din spatele acestei școli de bijuterie?
Assamblage împlinește anul acesta 10 ani. Este un interval de timp în care s-au întâmplat multe, este un cumul și un sediment de întâmplări pe care cu greu l-aș putea sumariza succint, sau sintetiza. Este o perioadă plină și valoroasă mai ales prin întâlnirea cu oamenii cu care am intrat în contact prin acest proiect. Sunt 10 ani în care am învățat, la rândul meu foarte mult și am înțeles că nu poate fi vorba despre un proiect serios dacă nu facem o echipă. Echipa actuală s-a format în timp și este la randul ei un sediment care ne-a așezat pe fiecare dintre noi în postura de a ne dezvolta și de a ne specializa în așa fel încât proiectul Assamblage să crească. De la 3 persoane, echipa numără acum peste 10 profesori din România și mai ales profesori invitați din străinătate (Italia, Franța, SUA), care vin în fiecare an să predea aici.
Sunteți de 10 ani pe piața din România. Cum arată Assamblage în cifre?
Școala a susținut din 2010 peste 220 sesiuni de cursuri și workshop-uri tematice, finalizate cu peste 1600 diplome și aproximativ 600 absolvenți. Mii de ore petrecute în atelier, în sunete de ciocane, pile și polizoare. Încă pe atâtea ore de desene, schițe și planuri. În toţi aceşti ani, am investit constant. Uzura sculelor care sunt folosite de oameni fără experienţă este mare, pe de-o parte, iar dezvoltarea pe care am dorit-o a presupus investiţii constante de aproximativ 8.000-9.000 de euro pe an.
Aveți absolvenți cu care vă mândriți, care au devenit mai apoi designeri de bijuterie?
Ne mândrim cu toți absolvenții, ne bucurăm că procentul celor care rămân în branșă și devin designeri independenți este semnificativ și aceasta este o confirmare că demersul nostru educațional este unul viabil. Însă mi se pare puțin exagerat să ne asumăm meritul până la capăt, ca școala sau ca profesori, pentru succesul unora dintre absolvenții noștri. Este în primul rând meritul lor că au perseverat, că au continuat să caute, că și-au dezvoltat și structurat ideile în așa fel încât să propună pieței un nume sau un brand care să facă față exigențelor și competiției. De aceea, m-aș feri să fac o lista cu nume acum, ar fi ca și cum îmi asum mai mult decât trebuie. Însă, ca idee de impact a școlii în piața de design contemporan, vă puteți da seama din participarea la Romanian Jewelry Week de relevanța Assamlage în acest domeniu. Mare parte a artiștilor și designerilor care sunt prezenți în programul ROJW au pornit cu noi și și-au găsit drumul în mod natural.
Ce îți trebuie, ce calități sunt necesare, ca să ajungi un creator de bijuterie contemporană care să se poată susține financiar din munca sa?
Ca în orice business creativ, cred că ai nevoie de o doză de perseverență și pasiune pentru propriile idei și de capacitatea de a te pierde în lumea propriilor proiecte. Bucuria de a lucra cu forme și detalii, satisfacția de a reuși să pui în concordanță proiectul cu rezultatul. Și, bineînțeles, o dorință maximă de a comunica cu publicul, de a răspunde pieței și de a aduce acea doză de noutate și originalitate care te-a împins din capul locului să vrei să faci lucruri noi. Iar partea antreprenorială este întotdeauna o continuare a celei creative pentru un designer independent, se dezvoltă pe parcurs și trebuie să meargă împreună la drum.
Cât de greu sau ușor este pentru un designer de bijuterie contemporană să se impună și să devină cunoscut pe piața din România?
Am învățat că niciun lucru luat în serios nu poate fi extrem de ușor. Dar propunându-ți să faci lucrurile în așa fel încât să reușești și ținând cont de regulile elementare, poți porni pe un drum care o să-ți ceară întotdeauna efort și adaptare, dar o să îți și ofere confirmări și satisfacție. Cred că o condiție ca lucrurile să meargă bine este să negociezi cu tine însuți timing-ul de sincronizare dintre partea creativă și cea de business. Aici, de multe ori, cele două componente se poziționează conflictual și acest lucru este din păcate sursa multor abandonuri.
Povestiți-ne un pic despre cursurile pe care le oferiți. Cum decurg ele?
Toate cursurile și workshop-urile pe care le ținem sunt structurate într-o formulă graduală și modulară. Sunt cursurile de inițiere care oferă noțiunile și formulele tehnice de bază, după care sunt tehnici specifice și specializări în anumite procedee și formule tehnologice. Durata lor este între două săptămâni și trei-patru zile, iar costurile variază între 290 și 490 euro. Formula s-a dovedit extrem de utilă în învățarea graduală a tehnicilor și îmbinarea perioadelor de curs cu cele de practică individuală în atelier, iar rata mare de absolvenți care continuă drumul spre designul contemporan de bijuterie confirmă acest lucru.
Care au fost cele mai mari provocări în acești 10 ani?
Principala provocare a fost să stimulăm piața cu noutăți și să oferim constanță și inovație într-un raport armonios. Să răspundem cererilor cursanților și să le oferim întotdeauna mai mult decât ne-au cerut, astfel încât să își dea seama că domeniul bijuteriei este unul foarte larg și vast și că merită investigat și experimentat tot ce e legat de această industrie creativă.
Există și Asociația Assamblage (Asociația Națională a Autorilor și Designerilor de Bijuterie Contemporană, România). Povestiți-ne un pic și despre aceasta: cum a apărut, cine sunt membrii fondatori, care sunt obiectivele sale și ce a reușit până acum să facă?
Membrii fondatori ai asociației suntem Ioana Andrei, Valentina Buzămurgă și cu mine. Toți trei am simțit nevoia după 5 ani de la începerea cursurilor Assamblage să fondăm un instrument care să se ocupe de partea de organizare de evenimente culturale pentru comunitatea noastră. În felul acesta am putut genera constant evenimente care să pună împreună publicul și designerii. Un alt scop foarte important a fost și este să expunem lucrările autorilor români în cât mai multe expoziții și târguri de design din întreaga lume. Și cred că mai mult de 65% dintre evenimente au fost în afara României. Astăzi, Assamblage este cea mai activă platformă autohtonă dedicată artei și designului de bijuterie contemporană, dezvoltând între 2015 și 2020 peste 25 de proiecte și expoziții naționale și internaționale la nivel mondial, care au implicat peste 100 de artiști români și internaționali.
Anul acesta organizați Romanian Jewellery Week, cel mai amplu eveniment din România dedicat bijuteriei contemporane. Povestiți-ne un pic despre acest eveniment și ce așteptări aveți de la el.
Principala reușită a asociației este organizarea Romanian Jewelry Week, un eveniment amplu, cu o participare impresionantă de designeri, atât români, cât și străini, și care a coagulat aproape tot ce era relevant și semnificativ din acest domeniu. Proiectul va avea loc în perioada 22-27 septembrie 2020 și își propune să fie cel mai amplu eveniment din România dedicat bijuteriei contemporane și un punct de reper pe harta evenimentelor internaționale de profil. Peste 8 muzee, galerii și spații culturale din București vor face parte din harta Romanian Jewelry Week și vor găzdui pe întreaga perioadă creațiile artiștilor și designerilor români și internaționali. Evenimentul va prezenta colecțiile a peste 70 designeri români și are ca invitați peste 80 creatori, colective și asociații de designeri din Portugalia, Italia, Marea Britanie, Grecia, Ungaria, Elveția, Canada, Israel, China, Norvegia.
Care sunt planurile de viitor pentru Assamblage Școala de Bijuterie Contemporană?
Întotdeauna există planuri de viitor, iar pentru Assamblage anul acesta va însemna mutarea într-un nou sediu și extinderea cursurilor școlii în noi domenii creative și antreprenoriale. Vom adăuga cursuri de desen, fotografie, imprimare de gravură, modelare și proiectare 3D, dar și cursuri de marketing cultural și promovare online. Iar Assamblage Școala de Bijuterie Contemporană va deveni Assamblage Institutul de Artă și Design . Va fi o abordare nouă și un dialog cu un public mult mai larg și va fi vorba mai ales de posibilitatea cursanților de a-și extinde studiul în domenii creative complementare sau conexe.
- Interviu de Gruia Dragomir.