Există în mentalul colectiv ideea că instituțiile de stat sunt prăfuite. Că au rămas ancorate în trecutul comunist. Că nu s-au debarasat de mentalitățile și practicile învechite. Că nu reușesc să țină pasul cu secolul vitezei. Că atunci când se fac schimbări, se fac de dragul schimbării. Dar și că atunci când în funcțiile cheie ajung oameni competenți, trebuie să le reamintim, fără prea mult optimism, cât de greu e să schimbi o instituție de stat.
Privind mai degrabă înspre instituțiile publice de cultură sibiene, putem observa cu ușurință câteva exemple de instituții care nu livrează doar niște servicii sub forma unor spectacole sau evenimente culturale, ci sunt spații vii, gata să se reinventeze și să testeze noi forme de expresie artistică și de interacțiune cu publicul.
Una dintre instituțiile al cărui ritm s-a schimbat în ultimul timp de la ’lento’ spre ’vivace’ e Filarmonica de Stat Sibiu. Cel puțin după încheierea stării de urgență, a fost prima instituție de cultură care a dat tonul în exercițiul de revenire la viața culturală a Sibiului. După mai bine de 15 ani petrecuți în interiorul somptuos al Sălii Thalia, Filarmonica s-a reinventat, iar concertele din stagiunea specială de vară au loc fie pe esplanadă, fie pe terasele clădirii, fie în mijlocul străzii în cadrul altor festivaluri, oriunde e posibilă întâlnirea dintre actul cultural și comunitatea sibiană. Pentru a susține și mai mult viziunea sa orientată către prezent și viitor, Filarmonica a lansat recent o aplicație mobilă, cu ajutorul căreia iubitorii de muzică pot viziona înregistrări sau transmisii live de concerte, pot achiziționa bilete sau pot primi notificări în timp real asupra unor modificări din program. Noua direcție a filarmonicii sibiene vizează nu doar redefinirea relației dintre instituție și spectatori, ci și captarea unui public nou și demolarea granițelor autoimpuse până acum. Caz care, din fericire, nu e singular în Sibiu.
Printre atâtea instituții în care ne lovim de cultul pentru trecut și ne rătăcim pe holurile întunecate, Filarmonica de Stat, Teatrul Gong, Muzeul ASTRA sau Teatrul Național ”Radu Stanca” sunt doar câteva modele de bună practică: vizibile și prietenoase, cu o mare deschidere către comunitatea locală. Sunt exemple pertinente care pot fi aduse în discuție atunci când ne întrebăm: ”Cum se poate construi o instituție publică de cultură a prezentului și viitorului? Se poate întâmpla asta în Sibiu?”.
Răzvan Sădean
