Robert Obert este un artist foarte activ, cu un stil inconfundabil și a cărui artă este prezentă în foarte multe medii și sub la fel de multe forme: pe pereții din București și din alte orașe din România, pe coperțile albumelor muzicale (Inna, Damian & Brothers), în benzi desenate („Profeția Urbană”), pe posterele de evenimente, stickere, sculpturi sau instalații. Este peste tot, atât în mainstream, cât și în underground, și poate și din acest motiv este unul dintre cei mai recognoscibili artiști vizuali autohtoni ai momentului.
Robert Obert, autoportret
Cum ai ajuns să-ți creezi stilul personal și cât de greu este pentru un artist să se impună, să devină cunoscut, apreciat și căutat în România?
E un proces care are legătură foarte mult cu conștientizarea identității, dar e și un rezultat al unui bagaj informațional, imagistic care se tot adună, cât și un proces de trial and error. Durează ceva până începi să te simți confortabil într-un registru și reușești să exprimi mai coerent ceea ce se întâmplă în bucătăria interioară. La mine influențele au venit din multe locuri, de la literatura, teatru, cinema cât și mediul înconjurător și felul în care mă raportez la el. Am crescut într-un oraș industrial care, în mod poate bizar, a avut și o componentă culturală destul de consistentă, așa că background-ul ăsta a fost un mix bun pentru ceea ce s-a adăugat în anii următori de formare. În prezent am și preocuparea asta legată de relația omului cu tehnologia, pe care încerc să o explorez mai mult în demersul artistic. Legat de partea asta de recunoaștere, ține de mai multe variabile. Contează vizibilitatea, desigur, însă e bine să fii conștient și să îți asumi ceea ce expui în public, cred că e important pentru felul în care ești perceput ca artist să ai și concepte bine determinate, o intenție conturată, să nu cazi în capcanele trend-urilor, doar pentru ca ulterior să te pierzi într-o mulțime de copycats. E greu să-ți asumi autenticitatea într-o lume ca cea în care trăim acum, și necesită multă muncă. Un element important mai e rețeaua, pentru că în momentul în care reușești să te conectezi real cu mai mulți oameni și medii, se nasc noi idei și oportunități. Dar, revin, nu poți să te împrietenești cu forța doar de dragul faimei și recunoașterii, trebuie să ai o intenție adevărată, o căutare care te împinge în mod natural în relaționarea asta.
Robert Obert – foto © Fine Acts
Cum decurge procesul tău creativ? De unde te inspiri, de unde începi, cum intri în mind set-ul necesar pentru a crea ceva de la zero?
Mintea mea prelucrează constant informații, e ca o fabrică unde vin containere cu material brut care intră într-o cuvă de procesare. Am constant un caiet sau mai multe de schițe/desene on the go, în care se adună și materializează idei și uneori chiar lucrări finale, care ulterior pot fi sau nu reprocesate. Fiind un tip activ, așa e cumva și procesul meu creativ, în continuă mișcare și transformare. Uneori mă surprind la atelier lucrând la ceva în timp ce mintea îmi zboară și la alte idei și mă opresc să le notez. Sau mi se întâmplă să ațipesc pe canapea și creierul meu compilează lucruri și mă trezesc brusc și fac o schiță pe care doar eu o înțeleg ulterior, toate astea ca nu cumva să-mi scape ceva. Evident că multe din ele rămân la stadiul de idee, dar avantajul de a le arhiva e că pot reutiliza pe viitor, dacă nu tot, măcar o parte din material. Însă devine și obositor mecanismul ăsta uneori, așa că iau pauze în care efectiv I zone out, mai fac mișcare, citesc ceva sau mă uit la filme, ca să îmi decuplez mintea. E sănătos să știi când să te odihnești puțin, altfel riști să te scurtcircuitezi și îți afectează focusul pe mai departe.
„Cernobîl Lady”, lucrare realizată pentru proiectul „Uriași de Pantelimon”, foto © Martha Cooper
Ești şi street artist. Cum ți-a schimbat acest lucru felul în care percepi arta și lumea în general?
Mai în glumă, mai în serios, eu n-am ales neapărat street art-ul, ci street art-ul m-a ales pe mine cumva. Însă arta asta urbană, stradală sau cum vrei să-i spui m-a influențat încă de când eram copil. Deci, inevitabil, mai devreme sau mai târziu trebuia să mi se întâmple. E cel mai interesant curent artistic în momentul de față și, dacă nu mă înșel, chiar cel mai longeviv în istoria artei. Arta de stradă are o deschidere mult mai mare și un impact mai puternic asupra oamenilor, pentru că există, spre deosebire de celelalte forme de expresie artistică, în spațiul public și în mijlocul oamenilor în fiecare zi. Pe de altă parte, are și componența asta de efemeritate care iarăși mi se pare foarte interesantă, plus că ea creează permanent reacții și implicit dialoguri cu publicul, formale sau informale, exprimate direct sau nu, ceea ce mi se pare că mă duce pe mine ca artist mai aproape de oameni și viceversa. Cred că de asta am și ajuns să fac intervenții în spațiul public, fie ele murale sau paste-ups ori stickere, desene cu spray sau marker etc., pentru că nu mai există intermediari, e raw și dai ceva mai departe către comunitate.
Cât de mult te-a ajutat social media în cariera ta? Și cum crezi că influențează social media evoluția și percepția artei?
Social media e un instrument important în viața artiștilor în momentul de față, pentru că are o putere de răspândire mult mai mare. Și asta contează, pentru că poate sunt unii oameni la mii de kilometri distanță care nu au ocazia să vadă pe viu un calcan de 7 etaje pe care l-ai făcut tu în București, de pildă. Contribuie la răspândirea artei și a mesajului pe care îl are, iar pe mine în mod cert m-a ajutat. Îți dau un exemplu: un mural făcut în penitenciarul de maximă siguranță de la Iași nu ar fi putut fi văzut altfel decât prin prezența online, el fiind creat doar pentru comunitatea din interior, însă ceea ce reprezintă e food for thought și în afara contextului pentru care a fost realizat. Sau cel mai bun exemplu e cu publicarea albumului de bandă desenată „Profeția Urbană”, care fără social media ar fi avut probabil un proces mult mai îndelungat și anevoios de finanțare. Există și părțile mai puțin bune, cum ar fi tendința de a crea conținut doar pentru aceste platforme, pentru like-uri și inimioare, însă fără un proces artistic asumat în spate, fără a avea neapărat o preocupare, fără să te „ardă” să faci artă. Din cauza asta avem un volum imens de lucrări fără fond în spațiul online, o avalanșă de lucrări lipsite de emoție, care sunt puse acolo oarecum contraintuitiv în relație cu ce ar trebui să fie arta de fapt. Plus că poate deveni obositor să pui material care să-ți țină fanii/urmăritorii în priză constant și cred că uneori e bine să rămână și puțin mister în jurul artistului și în jurul procesului său din spate. Însă, gestionate corespunzător, chiar și aceste aspecte care par mai puțin bune pot avea avantaje, dar cred că ține de fiecare în parte ce își propune cu prezența online, până la urmă.
„Libertate”, penitenciarul de maximă securitate din Iași
Ești unul dintre artiștii urbani care au picturi murale și prin mai multe orașe din țară. Povestește-ne un pic cum ai ajuns să faci asta și care e lucrarea ta preferată pe care ai făcut-o într-un oraș din România.
Cred că a fost mersul firesc al lucrurilor, evenimentele dedicate artei stradale s-au înmulțit în ultimii ani și am ajuns să fiu invitat sau să particip la open call-uri și să fac murale dincolo de București. În general îmi cam plac toate lucrările pe care le-am făcut, fiecare are un narativ specific contextului pentru care a fost creată, însă dacă ar fi să aleg una din țară, ar fi cea de la penitenciarul de la Iași, pentru ca are o încărcătură specială. E o lucrare făcută pentru oameni încarcerați și reprezintă o altă formă de eliberare, o alternativă pentru cei care nu au altă opțiune decât descătușarea minții.
„Dualitate”, lucrare realizată în colaborare cu Pisica Pătrată, pentru parcul industrial Faur, București
Care au fost lucrările care ți-au ridicat cele mai mari provocări?
Când desenezi pe pereți, mereu sunt aventuri, fie că schela tremură din toate încheieturile sau că se blochează nacela și rămâi suspendat în aer, mai iei o trântă, îți mai cade o găleată de vopsea de sus și îți transformă garderoba, deci nu pot să spun că au fost doar anumite lucrări care mi-au ridicat provocări. Mi s-a întâmplat să plouă fix pe un strat de vopsea proaspăt aplicată și să se scurgă, fiind nevoit să o iau de la capăt, am picat cu o schelă mai mică la un moment dat, am dat peste pereți cu textura aproape imposibilă care au dublat volumul de muncă la acoperire și tot așa. Iar astea sunt doar chestiile de logistică, mai poți întâmpina provocări de compoziție, de concept, de aprobare și tot așa. Deci, pot spune că mai toate lucrările vin la pachet cu provocări, ceea ce face procesul mai interesant din punctul meu de vedere.
Cât de important este pentru un artist să includă în opera sa și un mesaj socio-politic? De exemplu, știu că tu ai colaborat cu mai multe ONG-uri activiste, iar pe Arthur Verona ai realizat o pictură murală pentru WWF România.
Băi, pentru mine e important să ai un mesaj în lucrările tale, să relaționezi cu ce se întâmplă în lume. Fie că e vorba de ilustrații, picturi, murale sau orice altceva mai faci, cred că trebuie să ai ceva de spus și depinde de tine felul în care o formulezi: poate fi direct, poate fi criptat, sub forma pe care o alegi și care te reprezintă, până la urmă. Eu inserez des preocupările astea și formulez lucrările în așa fel încât să genereze întrebări în capul publicului. Dacă în oamenii care mi-au văzut lucrările se activează întrebări și intrigi, înseamnă că mi-am făcut treaba bine, pentru că scopul meu este să stârnesc ceva acolo, să transmit o emoție și un concept care să genereze mai departe ceva în privitori. Mă interesează ce se întâmplă în jurul meu, cum funcționează societatea și cum răspunde, mă preocupă degradarea mediului și aparatele politice disfuncționale care au un efect asupra noastră, a tuturor. Așa că nu pot să stau deoparte și să nu punctez ceva despre asta, simt nevoia să semnalizez în arta mea problemele cu care ne confruntăm, de unde și colaborările pe care le-am tot avut ce au componenta asta de activism.
Ai colaborat și colaborezi și cu artiști din zona muzicală, atât manistream cât și underground. Cum îți alegi artiștii cu care colaborezi? Și pentru ce artiști ți-ar plăcea să ilustrezi coperțile albumelor, de exemplu?
Îmi face mare plăcere să creez ceva din și pentru muzică, iar artiștii nu îi aleg eu, ci mai degrabă ajungem cumva, ghidați de legile universului, să lucrăm inevitabil împreună. Sigur că, dacă e să selectez eu din propunerile de colaborare, trebuie să fie ceva în muzica respectivă care știu că s-ar cupla bine cu ceea ce fac, trebuie să îmi spună mie ceva, să rezonez cu sound-ul respectiv sau cu artiștii. Wishful thinking: mi-ar plăcea să fac un artwork pentru Massive Attack.
Ce urmează pentru Robert OBERT?
Urmează o perioadă de muncă multă. Am terminat o expoziție (care va fi accesată doar online într-un live la ETAJ artist run space, pe 22 iunie), lucrez la alta, am un album de comics nou, care mai are nevoie de niște retușuri pentru publicare limited edition, niște murale la orizont, producție executivă la filmul documentar despre fenomenul de artă urbană în România, la care lucrăm de ceva vreme… n-o să am timp să mă plictisesc.
- Interviu realizat de Gruia Dragomir.
