Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 20/06/2020
Artă & Cultură / Teatru

Al doilea weekend #FITSonline. Ce putem urmări? Recomandări pentru spectacole și evenimente

Zile și Nopti Sibiu De Zile și Nopti Sibiu
Comentarii Al doilea weekend #FITSonline. Ce putem urmări? Recomandări pentru spectacole și evenimente Share Al doilea weekend #FITSonline. Ce putem urmări? Recomandări pentru spectacole și evenimente


Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu ediția specială #online „Puterea de a crede / Empowered”, continuă în acest weekend cu o serie de spectacole și evenimente de excepție. Teatru, dans, spectacole de stradă, muzică și conferințe speciale cu invitați de marcă, pot fi urmărite pe site-ul FITS și pagina de Facebook FITS.

Sâmbătă, 20 iunie, ora 20:05 – „Măsură pentru Măsură”, regia Declan Donnellan, Cheek by Jowl & Moscow Pushkin Drama Theatre

Printr-o combinație de umor și gravitate, Shakespeare tranșează natura guvernării, a iubirii și a dreptății, ridicând întrebări tulburătoare despre modul cum suntem conduși și explorând „relațiile complexe dintre cei aflați la putere și cetățenii de rând” (Kristina Matvienko).

Spectacolul „Măsură pentru măsură” a fost nominalizat pentru cinci premii Masca de aur, printre care Cea mai bună producție de mari dimensiuni și Cel mai bun regizor (Declan Donnellan).

Apreciat la Moscova drept „un tablou izbitor al Rusiei contemporane” (Novaya Gazeta), „Măsură pentru măsură”, creat de Cheek by Jowl, este „un adevărat thriller, ce ajunge la inimile tuturor spectatorilor” (Mir 24) printr-o „serie de scene spectaculoase ce se succed rapid” (Teatral).

Measure for Measure_Cheek by Jowl_foto credit Johan PerssonFoto: Measure for Measure_Cheek by Jowl_foto credit Johan Persson

Duminică, 21 iunie, ora 11:00 – Octavian Saiu în dialog cu Robert Wilson – conferință specială

Născut în Waco, Texas, Robert Wilson este unul dintre cei mai cunoscuți artiști vizuali și de teatru. Spectacolele sale neconvenționale conțin o varietate largă de mijloace artistice, inclusiv dans, mișcare, lumini, sculptură, muzică și text. Imaginile create de el au o estetică impresionantă și încărcătură emoțională, iar producțiile lui au câștigat aprecierea publicului și a criticilor din toată lumea. Acesta și-a pus amprenta și pe opere precum: „Ultima bandă a lui Krapp” de Beckett, „Opera de trei parale” de Brecht/Weill, „Pelléas et Melisande” de Debussy, „Faust” de Goethe, „Odiseea” lui Homer, „Fabule” de Jean de la Fontaine, „Madama Butterfly” de Puccini și „La Traviata” de Verdi. Wilson a primit multe premii de excelență, inclusiv o nominalizare la Premiile Pulitzer, două Premii Ubu, Leul de aur la Bienala de la Veneția și un Premiu Olivier. A fost ales membru al Academiei de Litere și Arte din America, precum și al Academiei de Arte din Germania, primind titlul de Doctor honoris causa de opt ori. A fost numit Comandant al Ordinului literelor și artelor (2003) și în 2014, Ofițer al Legiunii de onoare a Republicii Franceze, precum și Ofițer al Ordinului de merit al Republicii Federale Germane.

Robert Wilson_foto credit Lucie JanschFoto: Robert Wilson_foto credit Lucie Jansch

Duminică, 21 iunie, ora 18:05 – Kibbutz Contemporary Dance Company”If At All”, coregrafia Rami Be’er (dans)

Un spectacol emoționant având la bază linii circulare metaforice și abstracte, mergând dinspre forme închise spre structuri deschise. Spațiul fizic în mișcare, construit pe o serie de evenimente alcătuite din relații interpersonale diferite și în continuă schimbare. „Un spectacol plin de forță și de emoție… O capodoperă puternică, o punere în scenă extrem de încrezătoare…” – The Jerusalem Post.

Kibbutz Contemporary Dance Company_If At All_ foto credit Eyal  HirschFoto: Kibbutz Contemporary Dance Company_If At All_Eyal  Hirsch 

Info FITS 2020

  • Spectacolele și evenimentele din cadrul ediției speciale #FITSonline sunt difuzate gratuit, în limbile română și engleză, exclusiv pe site-ul festivalului www.sibfest.ro/fits-online și pe pagina de Facebook FITS, în limba română. Pe site, spectacolele sunt transmise și în reluare, în fiecare seară, după încheierea premierelor. Pe pagina de Facebook sunt difuzate doar premierele, conform programului de pe site.
  • Spectatorii care întâmpină probleme în accesarea online a transmisiunilor din cadrul festivalului au la dispoziție un info call #FITSonline, apelabil în fiecare zi de festival, între orele 9:00 și 00:00, la numărul de telefon 0728 048 830.

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută