Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 07/05/2020
TV

Weekend cu maraton de filme din seria „Nașul”, la Paramount Channel

Redacția Online Zile și Nopți De Redacția Online Zile și Nopți
Comentarii Weekend cu maraton de filme din seria „Nașul”, la Paramount Channel Share Weekend cu maraton de filme din seria „Nașul”, la Paramount Channel


Pe 10 mai sărbătorim Ziua Tatălui, iar Paramount Channel ne invită să urmărim producții cinematografice celebre, care au în centru personaje masculine și lecții puternice despre viața de familie. Pe 8, 9 și 10 mai, de la orele 22.00, Paramount va difuza cunoscuta trilogie „Nașul”, capodopera semnată de Francis Ford Coppola și considerată un punct de reper pentru cinematografia din toate timpurile.

Cu o distribuție care cuprinde legende ale filmului precum Marlon Brando, Robert DeNiro, Al Pacino, Robert Duvall sau Diane Keaton, trilogia a câștigat 9 distincții Oscar, inclusiv premiile pentru Cel mai bun film al anului 1972 și 1974. Nașul reprezintă un portret al familiei fictive Corleone, mafioți sicilieni care luptă pentru a-și păstra influența în lumea crimei organizate din SUA, unde corupția și trădarea sunt la ele acasă.

În primul film, urmărim povestea lui Don Vito Corleone (Marlon Brando), care, ajuns la o vârstă înaintată, vrea să se retragă și să îl lase în fruntea familiei pe fiul său, Michael Corleone (Al Pacino). Cu toate acestea, niște evenimente neașteptate duc la declanșarea unui război cu alte familii mafiote, care îl plasează pe Miachel în centrul acțiunii.

Aventurile familiei Corleone continuă în partea a doua a filmului „Nașul”. Într-un joc captivant și plin de adrenalină, „Nașul II” surprinde ascensiunea tânărului Don Vito reprezentat de iconicul actor Robert De Niro, dar și perseverența lui Michael Corleone, în povești care se întâmplă în paralel. Cea de-a doua parte e peliculiei este considerată o capodoperă în lumea cinematografiei și una dintre cele mai bune continuări ale unui film.

Ultima parte a trilogiei, „Nașul III”, prezintă personajele deja ajunse la vârsta bătrâneții, și mai ales pe Michael Corleone, care încearcă să iasă din lumea plină de violență a mafiei și să ofere familiei sale un viitor lipsit de griji. Cu toate acestea, tentativa lui Michael se dovedește mult mai dificilă decât și-ar fi imaginat.

Promo-ul maratonului de filme din seria „Nașul” pe Paramount Channel, poate fi urmărit aici.

Galerie imagini

Share

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin
Share on twitter
Share on email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.