Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 03/03/2020
Lifestyle / Sport

S-a redeschis skate park-ul din zona Obor. Acces gratuit pentru amatori până în luna noiembrie

Redacția Online Zile și Nopți De Redacția Online Zile și Nopți
Comentarii S-a redeschis skate park-ul din zona Obor. Acces gratuit pentru amatori până în luna noiembrie Share S-a redeschis skate park-ul din zona Obor. Acces gratuit pentru amatori până în luna noiembrie


Cel mai mare skate park din România, inaugurat anul trecut la Sibiu, a fost redeschis zilele acestea, după perioada de iarnă, când accesul sportivilor nu a mai fost permis.

Reprezentanții Primăriei Sibiu au anunțat faptul că vremea frumoasă a devansat redeschiderea skate park-ului din zona Obor, care inițial fusese programat să fie deschis în 15 martie, dar temperaturile mai ridicate și entuziasmul tinerilor au determinat administrația locală să deschidă porțile parcului din 1 martie

“Skate park-ul este o investiție bine venită și apreciată, fapt dovedit de numărul mare de tineri care îl folosesc. Am decis redeschiderea acestuia după sezonul rece începând cu data de 1 martie, în contextul în care vremea s-a încălzit”, a spus Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Skate park-ul va rămâne deschis până în 15 noiembrie, intrarea fiind gratuită. Programul de funcționare este zilnic între orele 10 și 20.

„Primăria Sibiu atrage atenția asupra utilizării corecte și civilizate a acestui parc. Pentru a descuraja vandalizarea, zona este supravegheată video, iar cei care comit astfel de fapte sunt pasibili de amenzi între 500 și 1000 de lei”, potrivit unui comunicat al municipalității.

Foto: Tribuna

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută