Noțiunea de „rege al fructelor” diferă de la o zonă la alta, cu avocado „încoronat” în America de Sud, mango în India și durian în Asia de Sud-Est. De fapt, în Indonezia (pentru că acolo am încercat durianul) titulatura e disputată de durian și mangustan.
Piața de fructe și legume din Ubud, Bali, e unul dintre cele mai memorabile locuri pe care le-am văzut. Printre coșurile imense cu fructe, flori și legume, m-am simțit din altă lume, fiindcă nici măcar nu știam ce să cer. Durian, jackfruit, mangustan, fructul pasiunii, fructul dragonului, fructul șarpelui, lemongrass făceau ca mango, papaya și ananasul să pară desuete.
Aș avea nevoie de infint mai mult spațiu pentru a descrie ce înseamnă avalanșa de mirosuri, gusturi, arome, texturi și niveluri de prospețime și dulceață în toate aceste fructe. Mă voi opri deci la „rege” (mangustanul e și el spectaculos, dar nu la fel). Durianul are un miros…unic. L-am simțit din prima seară în Bali, când am intrat într-un supermarket. E inițial neplăcut, asemănător cu ceapa stricată (în Indonezia, e interzis să aduci durianul în hoteluri sau avioane). Fascinația durianului vine din faptul că fiecare individ îl percepe altfel. Am văzut oameni cărora le-a provocat greață și oameni care s-au îndrăgostit de gust.
Fructul e mediu, ajungând la 3 kg și acoperit de țepi. Crește în copaci incredibil de înalți, în junglă (dar, evident, dată fiind cererea, e plantat și în ferme). La interior, e împărțit în 5 „camere” în care se află pulpa și sâmburii. Ce am mâncat eu era alb-gălbui, cu o textură moale, oarecum similară unei brânze. Primul impact al gustului a fost, pentru mine, o amplificare a mirosului (la ceapa veche s-a adăugat și un iz de usturoi, la fel de vechi). Apoi, în timp ce mestecam, s-a produs magia. Gustul respingător a fost înlocuit de o aromă puternică, explozivă, de mango infinit amplificat. Din înțepător, a devenit dulce, mai dulce decât orice fruct mâncat vreodată. Iar textura cu firișoare s-a metamorfozat și ea în ceva similar unei budinci. Nu m-am oprit din mâncat decât atunci când am terminat bucățile din cutie.
Ca niciun alt fruct încercat vreodată, durianul a lăsat în urmă o aromă peristentă, pe care am simțit-o până seara. Notele finale, pentru mine, au fost oarecum similare celor inițiale (neplăcute), dar zvâcnirea finală a gustului, ceea ce mi-a rămas în minte, a fost aroma aceea inefabilă și greu de descris. A fost prima dată în viață când mi-aș fi dorit să pot fotografia un gust și un miros.
