Luna februarie începe cu o nouă premieră la Teatrul Național ”Radu Stanca”. E vorba despre spectacolul ”American Buffalo”, în regia lui Eugen Gyemant. Numele lui e deja legat de Sibiu datorită spectacolelor montate cu studenții Departamentului de Artă Teatrală din cadrul Facultății de Litere și Arte – ULBS. Deși are doar 34 de ani, are o activitate profesională impresionantă, până în prezent a pus în scenă numeroase spectacole la teatre din București, Satu Mare, Târgoviște, Galați, Brăila sau Sfântu Gheorghe. Am stat de vorbă cu regizorul Eugen Gyemant despre noul spectacol de la TNRS, despre peisajul teatral sibian și despre proiectele sale viitoare.
Ce te-a inspirat să dai viață piesei ”American Buffalo” pe scena naționalului sibian? Ce te-a interesat mai exact la acest text?
David Mamet e un autor care a fost cu mine în niște momente cheie. Spectacolul meu de dizertație, care a devenit apoi primul spectacol al teatrului unteatru a fost cu piesa ”Oleanna”, de David Mamet – un text despre paradoxul învățării și conflictul de nerezolvat pe care îl implică relația dintre profesor și student – două poziții care dincolo de un anumit punct devin ireconciliabile. Câțiva ani mai târziu am lucrat pe același text cu studenții actori ai Facultății de Teatru și Televiziune de la Cluj, la invitația lui Ionuț Caras. A fost prima oară când lucram cu studenți, de pe o poziție de profesor și spectacolul a fost un punct de cotitură pentru mine ca regizor. Îl consider și acum printre cele mai importante lucruri pe care le-am făcut. ”American Buffalo” pune aceeași problemă tragică din ”Oleanna” – cu cât sunt mai umane relațiile dintre oameni, cu atât devin mai inumane.
Cum s-a desfășurat perioada repetițiilor? Cum a fost să lucrezi cu Ciprian Scurtea, Florin Coșuleț și Cătălin Pătru, toți actori ai naționalului sibian?
Toți trei sunt artiști cu personalități foarte puternice și dacă spectacolul va avea măcar jumătate din tensiunea și energiile vulcanice pe care le-au avut repetițiile, cred că ne putem considera norocoși.
Spuneai într-un interviu recent că nu-ți place să lucrezi în săli mari. E o provocare, o ieșire din zona ta de confort să montezi acest spectacol la Sala Mare a Teatrului Național ”Radu Stanca”?
Va fi probabil mai greu pentru că ceea ce lucrezi pentru un public apropiat, într-un spațiu intim, se pierde când e mutat într-o sală mare. Dar sunt sigur că profesionalismul actorilor mei mă va salva din nou ca de atâtea ori până acum.
Nu ești la prima colaborare cu scena teatrului sibian. Ai mai montat câteva spectacole cu studenții Departamentului de Artă Teatrală din cadrul Facultății de Litere și Arte – ULBS. Cum e experiența ta la catedră, în lucrul direct cu studenții?
E pasionant să lucrezi cu studenții pentru că trebuie să formulezi pentru ei și pentru tine însuți lucrurile pe care le luai până acum drept evidente. Cred că ne face bine să privim uneori cele mai simple lucruri cu ochii unui marțian și să refuzăm să le luăm de-a gata. Pentru mine aceste întâlniri au pornit un proces care într-o zi sper că va duce la o cercetare personală teoretică și practică despre teatru. Încep să cred tot mai tare că în spatele artei actorului sunt niște procese mult mai obiective decât ne place să ne imaginăm și că la un moment dat ar putea fi formulate aproape matematic.
”Cea mai valoroasă trăsătură a teatrului sibian e voința de a construi și de a deschide comunicarea.”
În ultimii ani ai pus în scenă numeroase spectacole în diverse orașe ale țării. Cum arată peisajul teatral sibian actual? E, așa cum se spune, ”altfel” la Sibiu?
Fiecare teatru sau fiecare oraș are comorile și rănile lui. Sibiul e foarte diferit de toate celelalte locuri în care am fost. Cred că cea mai valoroasă trăsătură a lui e că aici există voința de a construi și de a deschide comunicarea – ceva ce din păcate e o mare raritate. Nu cred că am întâlnit alt loc unde să fie înțeles acest fapt simplu, că deschiderea e în interesul și în avantajul tuturor, iar cât profităm de această deschidere depinde numai de disponibilitatea noastră.
Dacă ar fi să te gândești atât la ”American Buffalo” cât și la alte spectacole regizate de-a lungul anilor, care sunt temele care revin mereu în spectacolele tale?
Tema mea preferată e paranoia. Cred că paranoia stă la baza oricărui act artistic. Orice metaforă este de origine paranoică sau o etapă benignă a unui proces care, dus puțin mai departe devine delirant. Spectacolele sunt pentru mine o oportunitate de a mă rătăci puțin pe cărările întunecate pe care o ia uneori mintea umană.
Spectacolul de la Sibiu se află pe ultima sută de metri înainte de marea premieră. Ce urmează pentru tine? Ce alte proiecte pregătești?
Urmează un proiect la care țin foarte mult, care va avea premiera pe 31 martie, cu studenții masteranzi la actorie ai Universității Lucian Blaga de aici, din Sibiu. Voi lucra cu ei ”Deșteptarea primăverii”, de Frank Wedekind – textul cu care am făcut primul meu spectacol, în 2008 – o piesă de o infinită poezie și profunzime și, din păcate, de o actualitate îngrijorătoare.
Interviu realizat de Răzvan Sădean
