Andreea-Cristina Ionescu este vicepreședinte și antrenoare de patinaj la Clubul Sportiv EduSport, prin care îi îndrumă spre performanță pe copiii pasionați de patinaj. În prezent, o poți vedea zilnic cum face acest lucru pe suprafața patinoarului din mall-ul AFI Cotroceni.
Despre alegerea acestui domeniu: „Am ales acest domeniu de la vârsta de 5 ani, când, fiind extrem de pasionată de patinaj, am devenit foarte activă pe role și, apoi, am fost înscrisă la cursuri de patinaj pe gheață de unde am fost selectată foarte rapid către performanță. Așa a început pasiunea mea pentru patinajul artistic, ca mai apoi să mă conducă spre dorința de a preda această disciplină sportivă mai departe, oricărei persoane care părea că vrea să învețe câteceva de la mine. Nu aș putea spune că este o meserie ușoară, cu toate că o fac cu foarte multă plăcere. Este o meserie care implică mult spirit pedagogic, ajungi să interacționezi zilnic cu multe tipologii de copii și părinți și e necesar să știi să te adaptezi rapid fiecărei persoane în parte, pentru a avea o comunicare armonioasă și eficientă. Totodată, vorbind despre sport, meseria mea implică și multă educație, de la a folosi bunele maniere până la disciplină, autodisciplină, spirit de prietenie și fair-play, rigurozitate etc. Implică și o mare doză de autocunoaștere și de interes față de științe: anatomie, fizică, psihologie.”
Despre cum arată o zi din viața de antrenoare de patinaj: „O zi din viața mea arată destul de divers și e foarte aglomerată. Mă trezesc la ora 05:30, mă întâlnesc cu 4 copii dis-de-dimineață pentru a ne deplasa împreună la patinoarul din Otopeni. Acolo, împreună cu alți sportivi susțin o serie de antrenamente. Ca idee, când alții ajung la muncă, la joburile „normale” noi deja avem 3 ore de antrenament. Pe la 10:30 ne întoarcem spre București, iar escala pentru copilele care au avut antrenament dis-de-dimineață se întâmplă la mall-ul AFI, unde eu îmi continui antrenamentele personalizate până în jurul orei 12:00. Între 12:00 și ora 15:00 este prima și singura mea pauză, timp în care, uneori, reușesc să ajung acasă să îmi plimb cățelul, să trag o gură de aer și să mănânc de prânz. Da, atunci este prima mea masă. Lucrând pe patinoarul olimpic din Otopeni doar dimineața, restul antrenamentelor se desfășoară pe patinoarul din mall împreună cu alți participanți la public. Având foarte mulți sportivi, aceștia sunt împărțiți în mai multe grupe de câte 4 sportivi și antrenez aceste grupe pe rând, câte 90 de minute în fiecare zi. Finalizez antrenamentele în jurul ore 20:30 și mă îndrept agale spre casă, făcând o retrospectivă a zilei, cu reușite, cu introspecție asupra a ceea ce mai am de realizat cu mine și cu sportivii și, într-un final, ajung la înțelegătoarea mea familie, adică acasă, unde îmi petrec 2-3 ore urmărind vreo emisiune sau vreun film după ce, dacă mai am energia, îndeplinesc și câteva dintre treburile casnice. Cam așa arată o zi din viața mea ca program, iar în cifre: 25 de copii antrenați zilnic, multe explicații, mult amuzament împreuna cu copiii, multă muncă, multe râsete, multe dezamăgiri, multe deznădăjduiri, multe succese și, într-un final, ne vedem cu toții în următoarea zi, pentru a continua drumul acesta frumos, împreună!”
Un lucru pe care foarte puțini oameni îl știu despre job-ul de antrenor de patinaj: „Job-ul meu este surprinzător de la o zi la alta. În fiecare zi întâmpin situații speciale lucrând cu persoane care, și ele, la rândul lor, își trăiesc zilnic viața în felul lor. În fiecare zi, chiar în fiecare zi, am o avalanșă de stări emoționale pe care sunt nevoită să le trăiesc în ritmul dat de sportivii cu care intru în contact. Și ei au avalanșele lor de stări, în funcție de cât de reușit consideră ei că le este antrenamentul.”
Despre cea mai importantă calitate pe care trebuie să o aibă un antrenor de patinaj, Andreea ne spune: „Consider că un antrenor de patinaj are nevoie de câteva calități esențiale predominante, pe lângă multe altele în fundal: răbdare, iscusința de a se adapta personalității și comportamentelor celor cu care lucreazp, dar… cel mai important aspect este să fii creativ! Niciodată monoton!”
Despre cele mai mari idei preconcepute ale românilor în legătură cu domeniul în care activează: „Cele mai mari preconcepții pe care le-am auzit ar fi că patinajul, catalogat ca sport de iarnă, se practică doar iarna. Un alt aspect ar fi acela că, dacă sportivul se antrenează pe gheață, e musai să poarte 5 straturi de haine pe el, ca să nu înghețe! O altă preconcepție ar fi că, fiind un sport de „iarnă”, copiii răcesc – total în dezacord cu părerile medicilor, patinajul fiind un sport chiar indicat pentru creșterea imunității și rezistenței la banalele viroze și răceli. Și, o altă preconcepție ar fi referitoare la genul practicanților acestui sport. Unele persoane – destul de multe, am auzit – consideră că este un sport feminin și că băieții nu ar trebui orientați către această disciplină. Cu tărie cred, însă, că sportivii din patinaj sunt mai mult decât fericiți să practice această disciplină și chiar norocoși să practice un sport așa de elegant, plin de forță, rezistență, empatie și putere mentală. Să nu mai spun că, din punct de vedere social, sunt chiar foarte câștigați!”
Despre cea mai mare satisfacție pe care ți-o oferă acest job: „Am foarte multe satisfacții oferite de jobul meu. Am reale motive ca fără modestie să spun că îmi fac jobul bine și că satisfacțiile vin dinspre reușitele sportivilor mei atunci când ne clasam pe podium. Dar, până la acest satisfacții măricele, sunt și multele satisfacții zilnice, precum mulțumirea copiilor că au reușit elementele dorite, discuțiile cu ei, bancurile spuse la oră, grupul de whatsapp cu „minipurcelușii” mei (așa îi alint eu), pregătirile în cantonament, faptul că părinții lor au încredere în mine și îmi lasă în grijă totală și 20 de zile pe an copiii, în tabere de antrenament, dorința copiilor de a petrece timp cu mine în afara orelor de antrenament, faptul că mă sună când au vreo dificultate în viața școlară sau socială, călătoriile la concurs împreună cu sportivii, îmbrățișările lor, fie că sunt pline de tristețe, fie că sunt îmbibate în fericire. Toate acestea mă fac să cred că sunt un om bun și îmi oferă o foarte mare satisfacție!”
Cel mai important sfat pe care l-ar da cuiva care-și dorește să se facă antrenor de patinaj: Mi-e greu să dau sfaturi, pentru că cineva înțelept a spus că nu e bine să oferi sfaturi dacă nu sunt solicitate, pentru că ar putea fi interpretate ca fiind critică. În orice caz, este o meserie dură, îți mănâncă 80% din timp, iar restul de 20% e posibil să te gândești tot la patinaj. Consider că o așa meserie nu poate fi făcută fără o pasiune exagerată pentru această disciplină, fără o pasiune exagerată pentru muzică și fără o necontenită sete de a învăța și de a te dezvolta pe tine ca mentor și ca model pentru copiii pe care îi formezi. Eu, în timpul liber, sunt într-o continuă cercetare: citesc, vizualizez, îmi imaginez și consult materiale de specialitate adecvate creșterii performanțelor personale, atât pe plan fizic cât și în plan emoțional, mental.”
Despre cea mai importantă lecție pe care a învățat-o din această meserie: „Cred că cea mai importantă lecție în care încă mă aflu și încă învăț din ea se referă la atașamentul față de sportivi. În meseria de pedagog/educator/profesor copiii vin și pleacă. E greu sentimentul când investești foarte mult timp și energie și gânduri și suflet în sportivi, iar la un moment dat aceștia se transferă sau chiar se retrag. Și e și mai frustrantă situația când se întâmplă astfel de evenimente în preajma realizării unor obiective importante.”
Material realizat de Gruia Dragomir
