Turul Europei pe coasta ei presupune inevitabil prezența în 2 țări de două ori.
După ce în urmă cu 2 respectiv 3 săptămâni am trecut prin Franța și Spania iată că parcursul sudului Europei ne aduce iar în cele două țări. Deși se vorbesc aceleași limbi, locurile peisajele oamenii și contextul diferă total. Pentru început am întâlnit în Huelva un vechi prieten care vine de 3 ani deja la Feeric Fashion Week și a cărui estetică este particulară și impresionantă ținând cont că își derulează activitatea într-una din cele mai tradiționaliste regiuni ale Spaniei – Andalusia.
Tot ce este legat de flamenco primează aici. El Rocio este inima tradiției Andalusiene și tot ce este în proximitate poartă amprenta tradiției. Ca urmare și moda este puternic influențată de acest element. De la Sevilla la Huelva, de la Cadiz la Jerez de la Frontera și aproape tot sudul Spaniei am întâlnit o moștenire extrem de valoroasă păstrată cu sfințenie de către comunități. Moda flamenco este extrem de cunoscută și cred că este evident pentru oricine cum arată o rochie flamenco.
Juan Boleco are curajul să aducă în structura creațiilor sale elemente moderniste care devin chiar avangardiste atunci când sunt implementate în creațiile lui. Are o piața largă și este nevoit să refuze foarte multe cliente pentru că ține la nivelul de calitate și pentru că tehnicile folosite de el, pe care nu le știe altcineva, îi restrâng capacitatea de producție. Deplasându-ne spre est, în Granada am descoperit două lucruri care ne-au uimit. Alhambra so pe Raul Molino, architect și artist care creează ținute concept din material inedit precum furnirul. În
Valencia un alt fost participant la Feeric ne vorbește despre avangardism și despre modul în care a reușit să identifice o piață extrem de deschisă. Visori își deruleaza activitatea într-un oraș care a mixat designul futurist cu tradiționalul și a creat o armonie incredibilă.
Barcelona este o resursă inepuizabilă de creativitate și de inedit. Dacă ne gândim la moștenirea lăsată de Gaudi și Miro , vedem cum a evoluat Barcelona din punct de vedere al artei sigur putem spune despre oraș că în termeni de modă putem vorbi de o pepinieră ce creează indivizi creativi. IED -Istituto Europeo de Disegno este mai mult decât o instituție de învățământ. Este un hub al pasiunii unde tinerii creativi vin și explorează stând cu orele până târziu în noapte, pentru a exersa, a experimenta și cel mai important pentru a se descoperi.
Traversând Coasta de Azur am ajuns în Monaco unde Inessa Creations, brandul condus de frumoasa Corsicana Iness a reușit să își facă repede un nume în rândurile celor cu foarte mulți bani. Artist desăvârșit ce pictează pe material, Iness e și un bun manager reușind să colaboreze cu artiști și sportive ce performează în Monte Carlo. Își derulează întreaga activitate sub amprenta sustenabilității, restrângând aproape de minim impactul acțiunilor sale asupra mediului.
În Genova am întâlnit-o pe Lara care are un atelier mic dar dezvolta colecții capsula și care deocamdată are nevoie de un alt job pentru a putea să își întrețină pasiunea de a creea. O situație mult mai fericită și incredibilă am întâlnit în Veneția la Tessiture Bevilacqua. O fabrică poziționată strategic pe Grand Canal încă de la 1500. Da. Mai bine de jumătate de mileniu de când fabrica produce cu aceleași resurse și pe aceleași instrumente din lemn cea mai fină și mai apreciată catifea din lume. Casa Alba, Kremlinul, Dior, Valentino, Gucci, Philippe Starck, sunt doar câțiva dintre clienții de lux ai companiei.
Ultima zi a însemnat pe lângă discuția din Ljubljana cu Julia Kaja Hrovat despre moștenirea primită de la înaintași și de la sursa ei de inspirație care sunt poveștile, și drumul spre casă. Au fost 60 de zile în care am parcurs 13 țări și am văzut 86 de locuri. Am întâlnit peste 200 de persoane și pe 33 le-am intervievat pentru a afla cum este moda în jurul Europei.
Am filmat peste 600gb ce înseamnă 20 ore de film pe care am început să îl structurăm. Sper ca până în februarie procesarea materialului și varianta finală a documentarului să fie finalizate pentru a le putea inscrie la festivalurile de film. Sper că v-a plăcut să citiți întreaga Aventură și dacă doriți să fiți la current cu stadiul activităților urmăriți în continuare @fashionliterally pe Instagram.