Pe 15 şi 16 decembrie de la ora 19:00, la Sala Studio a Teatrului Mic, se joacă spectacolul Mama, în regia şi adaptarea Nonei Ciobanu, una dintre cele 21 de piese care au supravieţuit din cele peste 40 scrise între 1918 şi 1925 de esteticianul, pictorul şi scriitorul polonez Stanisław Ignacy Witkiewicz, precursor al Teatrului Absurdului obsedat de transpunerea în scene extravagante a unui spectru larg de speculaţii filosofice şi metafizice.
Plecând de la relaţia dementă dintre o mamă şi fiul ei, piesa poate fi interpretată până la finalul sau ambiguu ca o parodie crâncenă la Strigoii lui Ibsen în care tragedia ‘domestică’ se transformă într-una ‘dezgustătoare’ (căutaţi să vedeţi poza femeii pictată cu negru sub ochi ce ţine în braţe un bătrânel chel în poziţie fetală, este actriţa Ewa Lassek în adaptarea pentru TV din ’76 a textului lui Witkiewicz, regizată de Jerzy Jarocki). Una din temele favorite ale autorului, moartea şi fantomele, este omniprezentă în Mama prin vampiri, automatoni sau resuscitaţi, într-un construct ce se opune în mod deliberat realismului, naturalismului şi simbolismului. Îţi trebuie un curaj de-a dreptul nebun ca regizor ca să te iei la trântă cu ‘Witkacy’, iar Nona Ciobanu a dovedit că îl are. Din plin. Chapeau!
Mai mult, regizoarea a acceptat să poarte după un veac lupta cu avangardistul artist chiar pe terenul lui, fiindcă teoria teatrului a lui Witkiewicz se bazează pe cea a Formei Pure în Pictură, care îi aparţine de asemenea. El clama că ţelul teatrului nu este acela de a implica emoţional spectatorii, implicare de care sunt sătui în viaţa reală, şi nici de a transmite mesaje sociale ca… Ibsen, ci dimpotrivă, Forma Pură a Teatrului se relevă prin deformarea în voie deopotrivă a realităţii şi imaginaţiei pentru a crea un nou tot, a cărui esenţă este definită de performance-ul în sine.
Ei bine, tocmai la această esenţă veţi fi expuşi la Teatrul Mic iar efectul confruntării va fi diferit asupra fiecărui spectator.
În mod garantat însă, Mama nu va lăsa pe nimeni indiferent. Mai ales că Nona Ciobanu vine cu propria viziune, suprapusă peste cea a lui ‘Witkacy’, ce arată că nu avem un copy-paste, o transpunere “automatizată” a unui text şi aşa suficient de greu de asimilat, ci un performance multistratificat care multiplică premisele de interpretare a lui până aproape de neinteligibilitate sau de… estetica Camp prin discontinuitate sau ne-focalizare. ‘Cabaretul’ apare lugubru şi nu doar Noir, atât de plin de idei încât devine o “mare crăpelniţă” prin cantitatea de food for thought livrată publicului şi îi va aduce destule critici şi… locuri libere la scurt timp după începerea spectacolului. Aşa cum spuneam însă, verdictul se dă individual. După vizionare. Măcar o dată. Personal, fie şi din perspectiva purei experienţe ieşite din ordinarul teatral, vă recomand fără ezitare să mergeţi la Mama.
Foto: Bogdan Catargiu
Interviu realizat de publisher Zile și Nopți- Ioan Big
