Vă invităm să aflăm care sunt recomandările oferite de Horia ⬇
Miercuri, 27 noiembrie, ora 19.00
Omul cel bun din Seciuan, la Bulandra
Aştepţi un sfert de veac până când ai ocazia să-l întâlneşti pe regizorul care ţi-a răsturnat orice ştiai despre teatru. Îţi doreşti să-l cunoşti, fiindcă de numele său, în 1990, se leagă o iluminare cum nu mai trăiseşi. Ziua în care-l cunoşti pică într-o joi (octombrie 2014), înaintea premierei-eveniment a spectacolului „Omul cel bun din Seciuan“ de la Teatrul Bulandra, acolo unde regizorul de azi pusese ca student „Iulius Cezar“. De atunci, teatrul românesc s-a putut împărţi, simplu, în perioada de dinaintea lui Andrei Şerban şi în cea cu Andrei Şerban. Discutaţi câteva minute, înţelegi că e inoportun, şi nici timp nu e, să-l oboseşti pe septuagenarul cu alură de adolescent şi stabiliţi interviul pentru a doua zi dimineaţă. Faci interviul, afli cât şi-ar dori regizorul să nu mai aplaudăm piesele proaste și cum se vorbeşte evreieşte şi ţigăneşte într-un spectacol cu acţiunea desfăşurată într-un oraş din China. Iar în timp ce asculţi febril interviul la căşti, plimbându-te prin Grădina Icoanei, găseşti pasajul în care regizorul spune că Seciuan e România. Şi atunci ştii, pur şi simplu ştii fără tăgadă, că omul cel bun e Andrei Şerban – cel cândva rechemat şi apoi, atât de româneşte, renegat în teatrul pe care-l slujeşte ca un apucat.
Joi, 28 noiembrie, ora 19.30
Două pe față, două pe dos, la TNB
„Două pe față, două pe dos” e genul de comedie americană la care să-ți duci mama într-o sâmbătă seara. Asta nu înseamnă defel că piesa scrisă de Theresa Rebeck („Loose Knit”, în original; traducere: Andreea Bibiri, coordonare a proiectului: Ion Caramitru) se adresează unei categorii de vârstă. „Două pe față, două pe dos”, scrisă cu har și cu partituri spumose rezervate fiecărui personaj, te pune pe gânduri după ce te-ai amuzat de comicul situațiilor sau al replicilor savuroase. Temele sunt specific newyorkeze din acest mileniu, dar valabilitatea lor e universală: singurătatea, pierderea slujbei, relațiile, adulterul, rivalitatea dintre surori. Miza montării de la TNB, dincolo de punerea în scenă a unui text cu cârlig la public, e însă mai mare decât pare la prima vedere. Cred că se găsește în dorința realizatorilor de a oferi publicului divertisment de calitate, fără concesii însăilate, făcute genului bulevardier. Dacă se și întâmplă acest lucru, nu-l stabilesc cronicarii, ci mama pe care o vei însoți la teatru.
Vineri, 22 noiembrie, ora 20.00
A New and Better You, la Point
Judith State. foto: István Téglás
Am auzit numai de bine despre acest nou spectacol de la Point (de Joe Harbot, concept și distribuție Edith Alibec, István Téglás, Judith State). Dincolo de modernitatea temelor abordate, acest spectacol care-și potrivește ceasul după „Zeitgeist” e o întâlnire cu actori foarte interesanți. Pe Judith State aștept să o descopăr după feedback unanim elogios, pe Edith Alibec am văzut-o și remarcat-o weekend-ul trecut, în tragicomedia „Uitasem” (e nedrept să-i evidențiez doar potențialul comic, însă excelează la acest capitol), iar pe István Téglás l-am văzut de atâtea ori încât nu ezit să-l consider, ca să zic așa, un foarte mare actor de mic.