Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 19/09/2019
Arhiva Zile si Nopti

Lucruri pe care le știi doar dacă ești BERAR cu DARIUS COPILAU

Zile si Nopti De Zile si Nopti
Comentarii Lucruri pe care le știi doar dacă ești BERAR cu DARIUS COPILAU Share Lucruri pe care le știi doar dacă ești BERAR cu DARIUS COPILAU


Jobul de berar este unul la care visează mulți pasionați de bere, dar fără să știe exact cu ce se mănâncă. De aceea am stat de vorbă cu Darius Copilau, care face acest lucru pentru unul dintre cei mai apreciați producători de bere artizanală de la noi: Ground Zero, dar care, în același timp, are și propria lui bere artizanală: Zburătorul.

Lucruri pe care le știi doar dacă ești BERAR cu DARIUS COPILAU

credit foto: Manea Răzvan Photography

Despre alegerea acestui domeniu: „După zece ani de șezut în fața unui birou plin de computere, console și gadget-uri la o mare companie de IT, cei de la Ground Zero mi-au oferit șansa să transform unul dintre hobby-urile mele într-o meserie. Îmi place să mă consider o persoană activă, care trebuie să facă ceva cu mâinile zilnic. Îmi place să intru în tipologia aia a românului care se descurcă și încearcă să facă prin forțe proprii cât mai multe: de la proiecte de renovat, la refăcut mobilă, la reparat aparatură electronică ori grădinărit și făcut mezeluri în casă, și includ aici, la insistențele unui foarte bun prieten, și producția artizanală de bere în casă. Am petrecut, deci, ultimii 5-6 ani în „studioul” de „beer crafting” în care am creat tot echipamentul necesar, iar mai apoi am petrecut zile și nopți întregi de studiu și încercări pentru a crea beri din ce în ce mai bune.  După părerea mea, nu este foarte greu să deprinzi abilitățile necesare în domeniu, ești pe drumul cel bun dacă ești entuziast și dispus să depui ceva efort la început, cu studiu autodidact, de la căutări pe internet, până la multă literatură pentru începători, apoi de specialitate. De asemenea, trebuie să ai cunoștințe generale în destul de multe domenii: microbiologie, fermentație, chimie, chimie alimentară, electronică, fizica lichidelor etc. La prima vedere, pare pompoasă și grea enumerarea, dar nu este așa complicat atunci când te lovești de ele în viața de zi cu zi. Dar, pentru a putea excela și pentru a ajunge sau rămâne în top, trebuie să fii la curent cu toate trendurile din domeniu, cu toate schimbările de stil și de gust, cu toate aparițiile de noi ingrediente, tehnici și aparatură. E un domeniu nou și în continuă evoluție.”

Despre cum arată o zi din viața de berar: „O zi tipică de muncă presupune 33,33% muncă fizică și procese tehnice, 33,33% observare și calibrare și 33,33% curățenie. În ziua de brewing trebuie să fii pregătit pentru a fi multifuncțional;  trebuie, în același timp, cântărite ingredientele, observat și ajustat temperaturi, respectat timpii de plămădire, fiert mustul de bere, adăugat hameiul, curățat fermentatorul pentru transferul mustului, pregătită drojdia și multe altele. Cele mai frumoase zile de muncă sunt acelea în care ne străduim să creăm rețete noi de bere, atunci devenim creativi, pierdem ore întregi căutând răspunsul la ideile noastre și citind pagini întregi de date tehnice și alte informații care să ne ducă la produsul perfect.”

Lucruri pe care le știi doar dacă ești BERAR cu DARIUS COPILAU

Un lucru pe care foarte puțini oameni îl știu despre job-ul berar: „Curățenia este o parte importantă din viața unui berar și reprezintă poate peste 50% din timpul petrecut în orele de muncă. Berile noastre sunt nepasteurizate, așa că suntem obligați să depunem zilnic eforturi pentru ca fiecare parte a procesului și a incintei în sine să fie curate.”

Despre cea mai importantă calitate pe care trebuie să o aibă un berar, Darius ne spune: „Meticulozitatea. Trebuie să fii meticulos atunci când faci curățenie, să nu ratezi micile detalii care pot strica imediat o bere. De asemenea, trebuie să fii meticulos prin a-ți lua notițe într-un jurnal, ca să știi fiecare detaliu și diferențele apărute în procesul de producție pentru a putea îmbunătății în timp produsul final.”

Despre cele mai mari idei preconcepute ale românilor în legătură cu domeniul în care activează: „a. Berea trebuie băuta cât mai rece. Greșit! Numai berea industrială și de proastă calitate se bea la temperaturi scăzute, pentru că nu trebuie să simți nimic atunci când o bei. Berile artizanale se beau la o temperatură puțin mai ridicată, 8-12 grade, la fel ca vinul negru, pentru a putea simți cu adevărat buchetul de arome și miresme.

  1. Berile etichetate ca: „nefiltrată”, „nepasteurizată” determină calitatea. Greșit! Calitatea este dată de ingredientele folosite, cantitatea și modul în care acestea sunt folosite. Pasteurizarea unei beri este doar un proces de standardizare pentru a crește durata de viață la raft a produsului.
  2. Berea „nefiltrată” nu reprezintă doar stilul de bere germană „weissbier” (bere de grâu), cu care este confundat datorită publicității greșite a companiilor mari. Orice tip de bere poate fi filtrată sau nu, iar de asta nu depinde neapărat calitatea berii.
  3. Legea puritatii germane presupune o bere de calitate, dacă nu o respecți, atunci nu faci bere bună. La fel cum am precizat mai sus, modul în care folosim ingredientele este mult mai important decât faptul că în acea bere nu există nimic altceva în afară de apă, malț, hamei și drojdie. În lume există foarte multe stiluri de bere care presupun alte ingrediente, fără de care astfel de beri nu ar putea exista.”

Lucruri pe care le știi doar dacă ești BERAR cu DARIUS COPILAU

Dacă România ar fi o bere, Darius ar descrie-o astfel: „E o bere rubinie, care îți ia fața cu spuma ei albă imaculată și cu mireasma de flori de câmp și pin, dar cu cât o guști mai mult, cu atât îți dai seama că la interior e amară și tulbure, poate dacă e lăsată mai mult la maturat o să ajungă o bere veritabilă, dar îi mai trebuie timp.”

Despre cea mai mare satisfacție pe care ți-o oferă acest job: „Sentimentul de împlinire care vine atunci când un client îți spune că ceea ce ai creat acolo e pe gustul lui. E foarte frumos și atunci când petreci ore întregi cu necunoscuți, explicând ce este aceea o bere craft, ce trebuie să faci ca să ajungi la calitatea unei astfel de beri și, mai ales, atunci când dai peste un cunoscător sau entuziast cu care poți discuta detalii specifice. În plus, îmi dezvoltă spiritul creativ, îmi permite să îmi pun amprenta personală în produsele pe care le scoatem.”

Cel mai important sfat pe care l-ar da cuiva care-și dorește să se facă berar: „Să fie la curent cu tot ce se întâmplă în lumea berii artizanale, de la noi trenduri, noi stiluri de bere, până la tehnici noi și ingrediente noi. Să învețe toate tainele fiecărui ingredient fără de care nu poți să inovezi ori să îți pui amprenta personală în berea pe care o vei pregăti.”

Lucruri pe care le știi doar dacă ești BERAR cu DARIUS COPILAU

Despre cea mai importantă lecție pe care a învățat-o din această meserie: „Laurii/Sucessul o să fie de partea ta atunci când investești cât mai mult efort, timp și interes în berea/produsul/proiectul pe care îl faci. Am fost uimit și de unitatea oamenilor din domeniul berii artizanale, care se „luptă” cot la cot pentru educarea publicului din România pe direcția cea bună, a berii de calitate fără compromisuri. Berea artizanală presupune ca foarte multe din procese să fie făcute manual, fără prea mult ajutor din partea automatizărilor, rezultând astfel un grad foarte mare de unicitate a fiecărei tranșe de bere în parte, experiența fiind unică, total diferită față de cea a berii industriale, care, de fiecare dată, este anostă și plictisitoare, cu același gust fad.”

Articol de Gruia Dragomir, Redactor Zile şi Nopţi Bucureşti

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută