În “La Gomera”, thriller-ul neo-noir nominalizat la Palme d’Or şi propus de România la Oscar care rulează în aceste zile pe marile ecrane, Gilda, aventuriera cu un trecut întunecat, completează triunghiul feminin în al cărui centru se află poliţistul corupt Cristi (Vlad Ivanov), alături de mama acestuia (Julieta Szönyi) şi de şefa lui, procurorul Magda (Rodica Lazăr). Interpreta Gildei, Catrinel Menghia/Marlon a fost şi rămâne una dintre cele mai frumoase femei din lume, dar nu acesta este motivul pentru care cineastul Corneliu Porumboiu i-a oferit rolul. La 15 ani, ieşeanca al cărui tată a fost campion naţional de atletism a părăsit ţara cu acordul părinţilor pentru o carieră în modelling şi după doar câteva luni s-a clasat a doua la Ford Supermodel of The World Contest. Succesul şi celebritatea venite odată cu recunoaşterea calităţilor fizice ar fi putut să o mulţumească, însă nu a fost cazul lui Catrinel ale cărei amintiri din copilărie continuă să fie legate de situaţia financiară delicată ce a determinat familia să o încredinţeze în 1985 unui “săptămânal”, astfel încât contactul cu cei dragi se reducea la zilele de weekend. De aici au izvorât hotărârea şi perseverenţa care i-au jalonat apoi parcursul profesional atipic pentru un fotomodel de top, ajuns acum antreprenor hiperocupat, dar al cărei pasiune pentru arte au scos la iveală gradual inclusiv un talent remarcabil în ce priveşte variile forme de expresie vizuală – fotografia, pictura, teatrul şi filmul. Catrinel Menghia/Marlon a debutat ca actriţă în 2012 în thriller-ul premiat la Annecy “Tutti i rumori del mare” al lui Federico Brugia şi de atunci rolurile în cinematografie şi televiziune – multe dintre acestea nominalizate la importante festivaluri din Italia – s-au succedat cu regularitate, astfel încât avea toate atuurile pentru a primi rolul misterioasei expate românce din Insulele Canare… Gilda. Iar modul în care Catrinel se identifică cu Gilda reprezintă, fără îndoială, una dintre cheile de boltă ale complexei structuri narative pe care a imaginat-o Porumboiu în “La Gomera”.
credit foto: Vlad Cioplea
Gilda, la femme fatale, este produsul imaginaţiei lui Corneliu Porumboiu însă a prins viaţă datorită ţie. Cât din Gilda pe care o vedem acum pe ecran o reprezintă pe Catrinel Marlon?
O să vă răspund cu o chestiune de care mi-am dat seama cu o zi înainte de Festivalul de la Cannes. Aveam un document în computer pe care nu îl deschisesem, un pdf dintr-un mail de la Corneliu, primit cu ceva timp înainte ca să filmăm şi al cărui titlu era „Descrierea personajului”. Nu îl deschisesem niciodată şi am râs singură când am citit… „Gilda este din Iaşi, Gilda provine dintr-o familie de atleţi.”, deci era practic viaţa mea, dar un pic romanţată la sfârşit. Deci personajul se aseamănă foarte mult cu Catrinel. Bineînţeles, acolo joc un rol cu un scop anume, pe care oricine l-ar juca în viaţa de zi cu zi dacă ar avea un scop sau dacă ar fi o miză la mijoc, dacă ar fi într-o cumpănă, nu ştiu, şi ar trebui să iasă din acea problemă. Pentru Gilda din film e o chestiune de viaţă şi de moarte. Nu pot să spun că aşa ceva mi s-a întâmplat în viaţa reală dar am fost pe undeva pe-acolo.
Gilda este o tânără româncă pe teren străin, cu un comportament determinat şi motivat la care spectatorul nu se aşteaptă. Mai degrabă aşteaptă să vadă fragilitate şi vulnerabilitate, ori tu, Catrinel, şi-n realitate ţi-ai dovedit capacitatea de a răzbate încă de la o vârstă fragedă…
Aşa este. Şi a trebuit să mă adaptez vieţii care mi s-a ivit pentru că nu cunoşteam drumul.
Povestea de dragoste între Gilda şi Cristi. Ce vede Gilda în Cristi? Cristi nu este nici un bărbat frumos, nici bogat…
Cristi este fragil. Cristi este fragil şi Gildei i se face într-un fel milă de situaţia lui, de cum l-a folosit, şi ajunge să descopere latura umană a lui în toată această poveste. Nu ştiu nici eu dacă ea ar vrea să stea cu el sau e doar o chestiune de milă sau joacă un joc până la sfârşit. Nici noi nu ştim exact.
Ai deja în spate un număr serios de roluri în producţii diverse. Ca actriţă cu experienţă, care a fost scena care te-a solicitat cel mai mult în „La Gomera”?
Nu pot să spun că am avut nişte scene anume care mi-au solicitat trăiri foarte multe. Deşi rolul a fost complex, pe atât de simplu pare câteodată. Cred că în simplitatea asta s-a citit oarecum forţa personajului şi am încercat ca din priviri să comunic foarte multe, spunând… nimic. Au fost multe scene grele… a fost prima scenă, scena de sex cu Cristi, care a fost foarte dificilă pentru că fost ciudat, a fost disconfortabil pentru toată lumea. Corneliu, ţin minte, a vrut să ne facă să ne simţim OK în acea situaţie şi a venit cu o melodie, nu mai ţin minte acuma ce era dar îţi voi spune, şi a pus melodia asta… [Catrinel fredonează „Cotton Eye Joe” al lui Rednex], aşa, şi a zis ‚Uite, aş vrea să am acest ritm’, la care eu m-am uitat la Vlad şi i-am zis ‚Corneliu e nebun?’. Am crezut că cel mult a fost o glumă dar da, aceea a fost o scenă grea, şi pentru mine, şi pentru Vlad. Dar echipa a fost OK, noi am fost singuri acolo, eram doar cinci persoane… restul erau în spate, la camere, şi priveau, dar na, noi credeam că eram singuri. Au fost grele şi scenele de pe insulă, scena în care conduc… mi-a fost frică, trebuia să recit, trebuia să fiu atentă la radio când să apăs pe muzică, aveam camerele lipite de maşină deci nu mergeau în paralel cu mine într-o alta, trebuia să fiu atentă la traseu ca nu cumva să izbesc camerele montate la mine de maşinile care veneau din contrasens, a fost o scenă grea. Solicitante au fost cam toate scenele pentru că am filmat foarte mult noaptea şi s-a filmat foarte mult la fiecare. Corneliu, nu că era nemulţumit, dar chiar a tras de noi… şi bugetul permiţând filmului, am avut relaxarea asta de a lucra mai mult la fiecare scenă. Vorbeam în seara asta cu o prietenă care a făcut recent un film şi mi-a spus că au avut un buget mic şi au filmat totul în 13 zile. Noi am avut un buget mare şi ne-am întins mai bine de două luni şi jumătate, deci am avut oportunitatea asta, de a filma mult, şi am putut fi foarte atenţi cu fiecare element… iar Corneliu e foarte atent la detalii. E obsedat cu detaliile, să fie totul perfect.
credit foto: Vlad Cioplea
E adevărat ce-a mărturisit în sesiunea de Q&A, că a cam scos untul din voi?
Da, dar a fost un stres frumos pentru că, în ce-am lucrat înainte, în anumite producţii şi cu anumiti regizori, mi s-a întâmplat de multe ori să mi se spună la cadru ‚Bine. E OK.’ şi asta să fie frustrant. Întrebarea pe care mi-o puneam era ‚Oare chiar am făcut scena atât de bine?’, şi te gândeşti o dată, de două ori, dar a treia oară îţi dai seama că regizorul n-are nicio intenţie să scoată din tine mai mult decât dai şi asta chiar nu e OK. Nu te încurajează să te autodepăşeşti. În schimb, Corneliu te ajută.
Interviu realizat de Ioan Big, Publisher Zile şi Nopţi Bucureşti
credit foto header: Nero Life Stile Magazine
