Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 12/09/2019
Arhiva Zile si Nopti

Jurnal de Călătorie | ”Perla Toscanei, Siena” de Alexandra Cristian

Zile si Nopti De Zile si Nopti
Comentarii Jurnal de Călătorie | ”Perla Toscanei, Siena” de Alexandra Cristian Share Jurnal de Călătorie | ”Perla Toscanei, Siena” de Alexandra Cristian


Vara aceasta am ales să vizitez regiunea Toscana din Italia. În cele 4 zile petrecute în acest splendid colț de lume, am reușit să vizitez cele mai frumoase orașe și sate dar mai ales, am avut timp să străbat dealurile cultivate cu viță de vie și grâu. Dacă în Val d’Orcia m-au impresionat peisajele de pe drum și punctele panoramice din satele cocoțate pe stânci, în Chianti am găsit cele mai frumoase localități. Siena este una dintre acestea și locul meu preferat din Toscana.

Romanticul oraș mi-a furat o bucățică din suflet și este deja pe lista destinațiilor în care trebuie să revin. Primul contact cu orașul a fost la apus de soare, când pe cer se desfășurau cele mai frumoase nuanțe de roz și portocaliu iar panorama asupra clădirilor suspendate pe deal, mi-a confirmat că am ajuns într-un loc feeric.

Siena este burgul perfect conservat, un oraș unde pare că timpul s-a oprit în loc. Clădirile înalte și străzile în pantă crează labirinturi unde poți uita de tine ore în șir. Asta am și făcut, m-am plimbat până înspre miezul nopții, admirând construcțiile medievale, piațetele, muzeele și bisericile. Am gasit terase cochete, buticuri cu suveniruri, colțuri ascunse. Pe de alta parte, atmosfera vibrantă din Piazza del Campo m-a trezit la viață.

Cand am ajuns în Siena, am lăsat mașina într-una din parcările amplasate lângă zidurile fortificate și am plecat către zona centrală, oprindu-mă din loc în loc, în fața celor mai importante obiective turistice din oraș. Însă , Siena nu este doar despre obiective, este despre vibe-ul străzilor. După ce am trecut pe lângă Biserica San Domenico, am admirat de la distanță renumita catedrală din Siena și am pornit către străduțele pline cu turiști.

Palatul Salimbeni format din trei clădiri, în mijlocul cărora se desfășoara Piazza Salimbeni, a fost primul obiectiv care m-a impresionat în mod special. Cu greu, m-am desprins de imaginea statuii si a pietei luminate, odată cu lăsarea serii și am plecat înspre Piazza del Campo.

Când am ajuns acolo, am exclamat de bucurie. Imensa piață era un furnicar. Oameni aflați la plimbare sau la terase, populau piața înconjurată de unele dintre cele mai renumite cladiri din Siena: Palazzo Publico, Palazzo Sansedoni, Torre del  Mangia, Museo Civico, Fontana Gaia.

Poarta îngustă prin care se face intrarea nu anunța în niciun fel impresionanta deschidere circulară, tocmai de aceea primul impact cu Piazza Campo te lasă fără răsuflare.

De aici, am ajuns la Piazza Dumo cu a sa Catedrala Santa Maria Assunta, simbolul orașului. Aceasta impresioneaza prin măreție dar și prin arhitectura și capodoperele pe care le adăpostește în interior, fiind unul  dintre cele mai celebre lăcașe de cult din întreaga lume.

Patroana spirituală a Italiei, Sfânta Caterina s-a născut în Siena așa că nu am ratat ocazia de a vizita casa natala a acesteia, astăzi denumită „Santuario di Santa Caterina”.

Am colindat străduțele în lung și în lat, iar până ce s-a întunecat de tot am reușit să mai vizitez Lojile Papale, Clădirea Comercianților, Biserica San Cristoforo.

Seara s-a încheiat la una din terasele din Piazza Campo, locul din Siena care m-a impresionat cel mai tare. Preturile restaurantelor sunt similare cu cele din intreaga regiune. Asadar, pentru o pizza veți plăti 11-14 euro, o lasagna costă 10 euro, o porție de paste 11-15 euro iar o apă plată, 2,5 euro.

 

https://alexandracristian.ro

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută