Am stat de vorbă cu brașoveanul Dumitru Prunariu, singurul cosmonatut român care a zburat vreodată în spațiu. Când îl vezi din depărtare, este genul de persoană care se pierde în mulțime, fiind un om modest, recunoscător și mereu binevoitor. Dar atunci când te uiți în ochii lui, poți vedea stelele, luna și planetele. Vorbește despre cosmos, ca și cum ar fi fost ieri, deși asta s-a întâmplat acum 38 de ani. Stând de vorbă, am aflat umrătoarele lucruri
În câteva cuvinte, ce este un cosmonaut?
„Cosmonautul este un om normal, un om obișnuit, cu o profesie deosebită. Desigur, pentru a fi cosmonaut este necesar să ai niște calități native și profesionale. În primul rând, e necesar să fii un om inteligent (sunt modest aici), să ai un IQ cât se poate de ridicat, să fii foarte stabil psihologic și apoi să ai dorința de a învăța lucruri noi în permanență, dacă se poate și de a inova. De asemenea, trebuie să vrei întotdeauna să afli lucruri noi despre planeta natală, despre Univers, despre ce se întâmplă în afara atmosferei terestre și să fii pregătit, să testezi pe tine însuți astfel de lucruri“.
De ce trebuie să fii inteligent pentru asta?
„Vorbim foarte mult, acum, despre inteligența artificială, despre roboții pe care îi învățăm să efectueze o grămadă de lucruri, să recunoască anumite procese și să intervină, conform unui program prestabilit. Ei bine, te afli în spațiul cosmic, ca om, apare o situație specială, ai învățat foarte mult, te-ai antrenat foarte mult să faci față multor situații speciale, dar se poate întâmpla să apară una pe care n-ai mai întâlnit-o. Atunci trebuie să gândești repede, să treci ceea ce se întâmplă prin filtrul a ceea ce ai învățat și să faci combinații din ce ai învățat pentru a rezolva o nouă situație. De multe ori, trebuie să îți vină idei pe loc. Dacă nu ești inteligent e mai greu să rezolvi astfel de situații. Dar nu e necesar să fii inteligent, doar pentru asta. În spațiul cosmic, efectuezi multe experimente științifice din multe domenii de activitate și trebuie să fii inovativ. De multe ori, ce s-a planificat jos, nu corespunde cu ceea ce se întâmplă în imponderabilitate“.
Cum trece timpul în spațiu?
„Depinde ce faci. Așa cum trece și pe Pământ, când faci ceva ce-ți place, timpul trece foarte repede, când faci ceva de rutină, ai impresia că timpul nu se mai termină și că se lungește prea mult, la fel și în spațiul cosmic, numai că acolo ești conștient că timpul misiunii tale este limitat. Dacă primele două zile de activitate la bordul stației orbitale mi s-au părut lungi, chiar foarte lungi, pentru că treceam printr-o serie de modificări biologice, ultimele două zile au trecut ca o secundă. Abia așteptam să fac mai multe lucruri în spațiu. Sigur, de când am ajuns sus, am descoperit imaginea Pământului, văzută de la înăllțimi cosmice, care este fantastică și voiam tot mai mult să am parte de așa ceva“.
Dacă tot am ajuns la acest subiect, ați văzut probabil că există din ce în ce mai multe materiale pe internet în care există tot felul de teorii și demonstrații, cum că Pământul este plat. Vă întreb pe dumneavoastră, cum este Pământul, domnule Prunariu? Că l-ați văzut.
„Știți cum este, deșteptăciunea este limitată, ignoranța și prostia sunt nelimitate. Normal că este o teorie rezultată din ignoranță. Normal că Pământul este rotund! Toate planetele sunt rotunde. Teoria aceasta a conspirației prinde atât de repede, mult mai repede decât știința, cunoștințele, învățătura din școală. Adevărul este că aici este de vină și școala, pentru că în școală nu se învață astronomie. Cine dorește să facă astronomie, se duce la cercuri de astronomie. Prea puține lucruri se mai învață despre Pământ, ca formă, structură. Se învață lucruri atât cât să muncim și să trăim. Îmi aduc aminte că școala pe care am făcut-o eu în generală și la liceu, era școală de cultură generală. Învățam din toate câte ceva, mai multă matematică și fizică pentru că aveam un astfel de profil, dar aveam o privire de ansamblu asupra lumii și citeam mult. Eram curios! În domeniul acesta am fost curios întotdeauna. De fapt, descoperirile apar din curiozitate. Curiozitatea duce foarte departe și e necesară“.
Care a fost mâncarea preferată a dumneavostră, în spațiu?
„Este greu de spus. Cu câteva zile înainte de zborul cosmic am testat la sol, mâncare cosmică. Ni se aduceau pachețele cu mâncare, care urmau să fie trimise la bordul navei cosmice. O săptămână am mâncat numai astfel de mâncare, dar cu un catalog în față în care aveam tipul de mâncare și puneam note: asta îmi place, asta mi se pare prea sărat și asa mai departe. Cât am fost în Cosmos, ne-a fost trimisă mâncarea care ne-a plăcut cel mai mult pe Pământ. S-a ținut cont de aceste preferințe. Se poate mânca orice în spațiu, aș putea spune. Mulți cred că se mănâncă pastile, dar există mâncare preambalată, pregătită special pentru Cosmos. O bună parte din mâncarea pe care o foloseam acolo era deshidratată în niște condiții speciale. Acolo sus introduceai apă și o puneai la o anumită temperatură. Scria toată rețeta pe plic. Apa era la 40 de grade, lăsată 10 minute, căpăta exact consistența pe care o avea mâncarea jos, la sol. La micul dejun beam dintr-un tub cacao cu lapte, mi-a plăcut de când eram mic. Îmi plac ciorbele, sunt consistente au și suficient lichid, numai că le aveam în tuburi, așa cum sunt tuburile de pastă de dinți, dar mai mari. Aveam și friptură cu piure, era foarte ușoară pe Pământ, aproape că o suflai și zbura. Acolo în Cosmos am introdus apă și era gata. Avea același gust ca mâncarea noastră pregătită atunci. Există o industrie întreagă de mâncare pentru spațiul cosmic și tehnologii speciale, care nu se folosesc pentru produsele de la sol, pentru că sunt foarte costisitoare“.
Există timp liber pentru un cosmonaut în spațiu?
„Dacă participi la un zbor de lungă durată sunt perioade de timp liber, suficiente. Noi am participat la un zbor de scurtă durată – o săptămână-, în care a trebuit să înghesuim în programul nostru și toate experimentele propuse de partea română și niște activități administrative. Practic, timpul nostru liber, ni-l luam mai mult din timpul de odihnă. Eu îl foloseam mai ales să stau în fața hubloului cu aparatul de fotografiat, să observ. E o imagine superbă, cred că nu m-aș sătura niciodată să privesc Pământul. Pentru că totul este live. Vezi ce se întâmplă în timp real, la suprafața Pământului. Dacă este o furtună, dacă este un ciclon, vezi cum se învârte și îți dai seama că jos devastează păduri, case. Vezi vapoarele de pe suprafața oceanului, ca un vârf de ac mic. Pe lângă fenomenele meteorologice, care sunt foarte interesante, vezi diverse zone ale Pământului, oceanul are parte de multe nuanțe, gri, turcoaz. Ajunsesem să observ pe suprafața oceanului Atlantic curenții marini, curenții oceanici, pentru că aveau o altă nuanță decât suprafața oceanului. Zonele tropicale erau foarte interesante, pentru că acolo întâlneai o paletă foarte largă, de la zone cu vegetație de la un verde deschis, până la zone cu verde închis, aproape negru. Chiar privind odată, Oceanul Atlantic, pe care îmi plăcea să îl urmăresc de la înălțimea aceea, am reușit să văd prin transparența apei, șirul de munți de pe fundul apei.
Cel mai interesant este să observi atmosfera din spațiul cosmic, este extrem de subțire. Vezi o dunguliță albastră, așa pe orizont. Niște fenomene interesante se petrec de la zi la noapte și de la noapte la zi. În primul rând, este zi când soarele este de aceeași parte a Pământului cu nava cosmică, dacă tu învârtindu-te treci în zona întunecată, este noapte. În momentul în care treci spre noapte, se produce o zonă de trecere cu umbră, noi îi spuneam zona terminator. Acolo se forma o curbă de lumină ca un fel de mustață, care era un fenomen foarte interesant creat de lentila pe care o crea atmosfera terestră“.
Cum este să te uiți la un film SF cu Dumitru Prunariu?
„Nu știu, poate mi-aș dori să se facă filme SF și cu mine. De curând, a ieșit o serie de filme de desene animate cu mine. Cei de la Cinetik au realizat aceste animații. Ele reprezintă un documentar foarte bun, mai ales pentru copii, pentru tineri, ca să afle tot ce am făcut eu în Cosmos. Poate fi urmărit pe Youtube“.
Care este filmul SF preferat?
„În perioada aceasta, filmul SF preferat este Marțianul. Acesta mi s-a părut că aduce pe Pământ, nu numai ideea, ci și posibilitatea colonizării planetei Marte, cu multă inventivitate reușești să supraviețuiești în niște condiții dure, condiții de avarie. Recunosc că mai întâi am citit cartea și apoi am văzut filmul, în carte descrierile sunt amănunțite. Totul pare plauzibil, deși în condițiile actuale, gradul de imposibilitate e mare, dar acolo părea plauzibil. Mi-a plăcut filmul Gravity. Acesta simulează extrem de bine imponderabilitatea și interiorul navelor cosmice, cel puțin navele Sayus rusești. M-am uitat la detalii, fiecare era pus perfect“.
În cele aproximativ 8 zile, ați zburat la propriu într-o cabină care zbura la rândul ei în spațiu. Cum este acest sentiment?
„La început e euforic, aș putea spune. E o senzație pe care nu ai testat-o pe Pământ. Toată această senzație de euforie, de plăcere, dispare încet, încet, pentru că apar modificările în organism și o stare de disconfort, care se accentuează timp de o zi, două, apoi începe să se diminueze, până când dispare. Când a dispărut disconfortul și te simți bine și vrei să faci mai multe în Cosmos, trebuie să te întorci acasă“.
În interviul cu Eugenia Vodă din cadrul emisiunii Profesioniștii, unde ați fost invitat, ați spus: „ar trebui sa trimitem politicienii în Cosmos să vadă cum se vede Pământul de acolo, astfel că deciziile pe care le iau acolo să fie mult mai orientate spre cetățean“. Ce se întâmplă acolo sus, de ne-ar face să avem o altă viziune asupra umanității?
„De acolo de sus înțelegi că Pământul reprezintă o unitate. De acolo nu mai vezi diviziuni pe Pământ. Dacă te îndepărtezi mult de Pământ, să zicem că mergi spre Marte, Pământul ajunge un punct. Îl fotografiezi, îl bagi în computer și te uiți și spui, e puțină mizerie acolo, ce ar fi să îl șterg. A șterge Pământul la modul propriu înseamnă a distruge complet tot ce a creat vreodată umanitatea și tot ceea ce ar mai fi putut să creeze. A fi acolo în Cosmos și a vedea că totul este unitar și problemele sunt ale tututor, nu sunt numai ale lui cutare. Schimbările climatice sunt ale tuturor, se manifestă cu preponderență într-o zonă, dar produc efecte și în alte zone. Privit de la o altă înălțime, într-o cu totul altă perspectivă, înțelegi că ceea ce facem noi de regulă pe Pământ este în mare parte greșit. Trebuie să privim altfel pământul“.
Cum trebuie privit pământul?
„Tocmai din această perspectivă a unui tot unitar, de care să avem toți grijă. Toți cei care au ajuns în Cosmos, dobândesc această perspectivă și simt nevoia să o împărtășească. Am creat în 1985 o asociație, Asociația Exploratorilor Spațiului Cosmic, tocmai pentru a împărtăși la nivel profesional neguvernamental și mai ales cu accente pe educație, această viziune a Pământului.
Noi oamenii de rând, ce am putea face pentru a avea această gândire de a salva planeta?
„Mulți dintre noi ne-am obișnuit să gândim la modul individual. Eu sunt prea mic, eu nu pot să fac, dar eu ăsta mic, cu încă unu ăsta mic, cu încă unu și așa mai departe, putem să facem multe, iar vocea noastră va fi sigur auzită, dacă o vom exprima. Marea noastră problemă este că nu reușim să ne coagulăm în grupuri foarte coerente și cu o voce puternică. Fiecare se gândește la el și la ce poate să facă el individual. Oamenii pot crea entități, instituții în cadrul cărora, vocea fiecăruia să se facă auzită, iar aceasta să se transforme într-o voce mult mai puternică a unui grup semnificativ, reprezentativ. Fiecare din noi contează“.
Când povesteați despre ceremonia de decorare realizată atunci când v-ați întors din spațiu, Elena Ceaușescu a spus despre dumneavoastră „vai cât de tânăr este, dar la ce tehnologie este acum, este foarte ușor să zbori în spațiu“. Acest lucru v-a deranjat și enervat. Vremurile s-au schimbat, dar unele mentalități au rămas la fel. Adesea în mai multe domenii se spune asta despre succesul unui tânăr, vai ce tânăr este, dar la ce tehnologie există, se poate ajunge ușor la un succes, chiar dacă este mult mai evoluată decât pe vremuri. Ce le transmiteți tinerilor sclipitori, dar și celor care au o astfel de judecată de valoare?
„Cel puțin în domeniul meu de activitate, zborul cosmic reprezintă încă o activitate foarte riscantă. Să nu uităm că dacă facem un procent raportat la cei 570 de pământeni, care au ajuns în spațiul cosmic până acum, cam 4,5% din ei au murit în timpul misiunii, din diverse cauze tehnice, în principal. Zborul cosmic este o activitate foarte riscantă. A spune că beneficiind de tehnologie, e foarte ușor să zbori acum, este o idee falsă. Beneficiezi de tehnologie, dar tehnologia aceasta este extrem de complexă. Este adevărat, este testată mai mult, dar apar situații neprevăzute pe care nici o minte nu le-a putut imagina înainte să se întâmple. În condițiile acestea, când auzi pe cineva că spune, „eh, tehnologia de acum, e floare la ureche să zbori în spațiu“, normal că te deranjează foarte mult. Îți dai seama că acea persoană este total nedocumentată. Oamenii aceștia pregătiți mai puțin profesional, cu mai puține studii, au impresia că dețin adevărul absolut, că ceea ce gândesc și ce spun ei trebuie să fie inconfundabil absolutul, altceva nu există. Cu cât înveți mai mult, cu cât gândești mai profund și îți dai seama că lucrurile sunt relative, că ceea ce știi tu și de ce ești convins, se poate schimba mâine, că există multe lucruri pe care tu nu ai avut cunoștințe să le pătrunzi, dar ele există. Pentru oameni ca Elena Ceaușescu, sfatul meu este să nu ajungă să conducă sau să intre în politică și să fie lăsați cei care chiar au IQ ridicat. Ca tânăr, până la o anumită vârstă, ești foarte sensibil și orice feedback pozitiv sau negativ te poate influența în bine sau în rău. Mi-aș dori din toată inima ca acești tineri să fie încurajați să li se expună părțile bune a ceea ce întreprind ei și necesitatea. Să fie stimulați și să nu înceteze niciodată să își urmărească visul“.
Domnule Prunariu, există posibilitatea să zbori în cosmos, fără să fii cosmonaut?
„Sir Richard Brandos promite să trimită oamenii în imponderabilitate, într-un zor balistic. Pleacă de pe cosmodromul lui, din Nevada, pasagerul e lansat la 20 de km de sub burta unui avion, se întoarce și aterizează. Trei ore durează tot. Un bilet de genul costă 200.000 de dolari, cel puțin atât este anunțat. Cu 200.000 de dolari îți cumperi o casă în România, poate două apartamente, depinde unde. Pentru unii, această sumă reprezintă mai nimic, pentru alții reprezintă o viață. Pentru a zbura la bordul Stației Naționale o săptămână, pregătirea și zborul costă peste 35 de milioane de dolari“.
Coniacul Drobeta, singura băutură românească care a ajuns în spațiu. Am înțeles că nu ați prins nici o înghițitură, cum e în spațiu să stai cu prietenii la un pahar?
„Este adevărat, a fost clandestin. Am corupt un medic, care ni l-a transportat până la rachetă, ni l-a dat după ce am fost controlați, și l-am luat cu noi. Noi ne-am dus în Cosmos la un alt echipaj, care locuia acolo de peste două luni. Am bătut la ușă, ne-au deschis și ne-au primit ca acasă la ei. Normal, când te duci într-o vizită, duci ceva cu tine și am vrut să duc cu mine ceva specific românesc, și ceva ce își doresc oricum rușii. Cum partenerul meu de zbor prefera coniacul, vodcii, am zis ducem coniac, și ducem coniac românesc, și-am dus. E adevărat că n-am apucat să gust, l-au terminat repede. Au spus că a fost foarte bun și dorit acolo sus. Lăsând gluma la o parte, adevărul este că în condițiile de stres pe care le ai în spațiul cosmic, pentru că oricum să fii departe de Pământ, în imponderabilitate, în subconștientul tău se dezvoltă o stare de stres. În condițiile acelea, o gură de alcool, detensionează puțin, destinde puțin sistemul nervos și e binevenit, sigur nu în cantități mari. Ulterior, rușii au mai repetat astfel de experiențe, dar pentru a nu trezi suspiciuni în rândul necunoscătorilor, i-au spus băutură tonică“.
Interviu realizat de Ioana Mircea, Redactor-șef Zile și Nopți Brașov
