Bine vă regăsesc, dragilor!
O nouă ediție a „Vacanțelor Muzicale“ e în mare pregătire! Conform tradiției, incepînd cu 30 iunie, ne întâlnim din nou. Va fi o săptămână de poveste, cu seri muzicale de înaltă calitate! Ce ne putem dori mai mult, noi, organizatorii – Consiliul Județean Neamț și Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare“, și dumneavoastră, publicul nostru fidel! Invitați cu portofolii grele vor evolua la Teatrul Tineretului sau la umbra Turnului lui Ștefan unde ne vor face să ne bucurăm de amurguri de neuitat! Sigur, pentru că județul nostru e loc de legendă și poveste, „Vacanțele muzicale 2019” vor începe de data aceasta la Cetatea Neamț, în mijlocul istoriei. Lângă zidul Cetății, Orchestra Simfonică București va aduce „Pasiune și vals“. Apoi, muzica se va muta la Piatra Neamț și seară de seară vom aplauda frenetic orchestre simfonice, ansambluri, soliști vocali și instrumentiști! Sunt puține amănunte, căci îmi doresc să vă stârnesc curiozitatea pentru fiecare zi a „Vacanțelor Muzicale“! Dar, ca de obicei, vă garantez un eveniment special, fascinant, o ediție care vă va face să o așteptați imediat pe următoarea, din 2020! Pentru cei care știu că Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare“ îi încântă de fiecare dată, prin proiecte sale, prezența la spectacole e obligatorie!
Carmen Elena Nastasă, manager Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare“ Neamț
Vezi programul complet aici: