Sunt profund îndrăgostit de reclama aia de pe toate gardurile în care părinții spun un ”NU” vehement copilului care vrea să alerge prin bălți ori vrea să îmbrățișeze un cățel dar, în schimb, îi spun un ”DA” zâmbitor și-l îmbie să muște dintr-un macpuișor de parcă acolo ar sta raiul fericirii eterne, în acea bucată de carne din care nu lipsește altceva decât carnea în sine.
Nu uitați: promisiunea unei vieți mai bune e, totuși, doar o promisiune. Și vine, în special, de la cei care vor ceva de la tine, vor să te jupuiască gentil, calm, până când ajungi să le și mulțumești pentru acest minunat dar, că te-au făcut pe față! Băncile ”te ajută” cu datorii, companiile farmaceutice îți spun că poate ar trebui să te gândești că ești bolnav și, dacă nu ești bolnav, îți spun că ar fi bine să ”iei” medicamentul să nu cumva să te doară ceva, telecomunicațiile îți vând ”nelimitate” pe viață, totul e abundență de bucurie și extaz.
Adevărul e simplu: cei care insistă să-ți dea ceva, ofertându-te cu fericire, numai fericire nu-ți dau! Și cei care pun botul la ea transformă viitorul acestei lumi în paradisul idioților.
Să vedem niște realități, efectiv mergând la pas prin oraș. Nici nu ies bine din casă și dau peste mucurile de țigară și cojile de semințe scuipate de tinerii noștri intelectuali progresiști, cu o seară înainte în timp ce mai inventau o cauză umanitară pe fcb, chiar acolo pe scările blocului. Ajung pe stradă, unu` cu ceafă lată parcase în locul altuia, vine proprietarul locului și-l roagă frumos să-și mute mașina la care ceafă-lată începe și-i f*ute niște înjurături numai așa, să arate că prostia e mai tare în lume decât altceva. Mai fac un pas, doi, zece, mă opresc la un magazin să cumpăr țigări. Intru și le aud pe doamnele din spatele tejghelei conversând despre cremvurștii de pui care erau năclăioși și puțeau dar spălați bine sub jetul de apă n-aveau cum să facă rău copiilor care urmau să-i mănânce. ”Azi îi punem la ofertă”! Ies, bulevardul miroase a gunoi, a pișat, a mortăciune. Sunt în centru. E plin de mașini scumpe și de cerșetori, de opulență și de sărăcie. 4 tineri mileniali stau la o Latte pe terasa unei cafenele și vorbesc afectați de cum trebuie să fii ”open mind” la orice, să ajuți comunitățile defavorizate & stuff. La masa lor se oprește o doamnă (sărmană dar corectă) care vinde linguri de lemn și polonice și-i întreabă dacă nu vor să cumpere ceva. ”Auzi Tu, nu vezi că ne deranjezi? Ce dracu, nu mai poți să stai la un Latte în liniște?”, zic tinerii revoltați. Cumpăr cafeaua togo și decid să mă opresc într-un parc din apropiere să o savurez încercând să mă gândesc la ceva mai plăcut. În parc, plin de mămici și copilași. O mămică are de discutat ceva cu altă mămică, ambii copilași stau pe băncuță cu telefoanele în față. În parc. N-au mai mult de 3 anișor. Și viitorul le e ”asigurat”. Aproape că mi-e scârbă și teamă de ceea ce-am văzut azi!
Mai bine mă închid în casă. Mai bine închid totul. Mai bine stau în trecutul meu în care buna creștere și respectul erau literă de lege! Și da, luai o palmă după cap dacă nu erai respectuos! Prefer, prefer acest tip de viitor luat din trecut! Dar știu că nu mai e posibil decât pentru puțini dintre noi.
Foarte puțini!
Vă salut, pentru ultima dată de pe această pagină!
Cu drag,
g
