Cinismul lor este una dintre cele mai cunoscute trăsături. Dacă primesc o solicitare de intervenție într-o zonă greu accesibilă, fără să aibă prea multe detalii despre incident, primul gând lucru pe care îl gândesc este „să luăm sacii negri cu noi”. Concediile lor de odihnă sunt în extrasezon pentru că cineva trebuie să fie pe munte să vegheze la siguranța călătorilor. Deseori sunt înjurați și luați la mișto de haiduci care merg pe principiul „lasă că știu eu mai bine” sau „nu are nicio putere asupra mea, poate să îmi recomande, dar nu să-mi interzică”.
Că sunt 30 de grade sau minus 30 de grade, ei sunt la datorie. Prin misiunea pe care o au, îi găsesc ca fiind cei mai asemănători medicilor de la urgențe: tot timpul pregătiți pentru ce este mai rău, mereu punând binele aproapelui mai presus de cel propriu.
Recent am participat la un skyrace în Munții Retezat. Salvamontiștii prezenți în diferitele puncte ale curselor au avut o zi de foc, de la transportarea unor alergători accidentați, la îndrumarea celor care au avut de înfruntat o grindină groaznică venită din senin pe creasta muntelui, la ridicarea moralului celor care aproape au fost înfrânți de capriciile și forța naturii. O mână de oameni a avut grijă ca sute de alergători să ajungă cât mai în siguranță la finish.
Tuturor acest Oameni, voluntari sau salvamontiști cu normă întreagă, le mulțumesc pentru că sunt acolo pentru noi.
