Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Icon Film Zile si Nopti 20/06/2019
Film

Interviu cu Tudor Giurgiu, director TIFF

Răzvan Sădean De Răzvan Sădean
Comentarii Interviu cu Tudor Giurgiu, director TIFF Share Interviu cu Tudor Giurgiu, director TIFF


Acum că majoratul TIFF-ului de la Cluj s-a încheiat, e momentul ca cele mai bune filme să vină la Sibiu, la cea de-a XIII-a ediție a TIFF Sibiu.

Între 27 și 30 iunie, peste 30 de filme și numeroși invitați vor purta publicul cinefil între mai multe locații din oraș și împrejurimi. Am aflat toate noutățile ediției din acest an de la Tudor Giurgiu, director TIFF.

 

Odată cu fiecare ediție ați inserat câte un element nou, indiferent că vorbim de spații de proiecție sau de programare. Ce va fi ”altfel” la ediția de anul acesta?

Anul acesta vom inaugura o nouă locație de proiecții open-air, în Piața Habermann, din vecinătatea Teatrului Național ”Radu Stanca”. În acest cadru, vom oferi cinefililor filme de autor, producții premiate, participante la cele mai prestigioase festivaluri internaționale de profil. Nu neglijăm nici proiecțiile indoor și venim cu un nou spațiu în program: Centrul Cultural „Ion Besoiu”.

Desigur asta nu înseamnă că nu ne revedem în locurile obișnuite de întâlnire: în Piața Mare, punctul principal al Festivalului, acolo vor avea loc proiecții de film cu intrare gratuită pentru publicul larg, ne revedem și la Teatrul Gong pentru proiecții indoor. Avem din nou și proiecții speciale, una din ele la Muzeul în Aer Liber Astra.

La nivel de program, am ținut cont de faptul că anul acesta Sibiu e capitală gastonomică și aducem aici filme dintr-una din cele mai iubite secțiuni de la Cluj: Film Food. Printre filmele legate de gastronomie pe care sibienii le vor putea savura se numără ”Extravirgin” (r. Jose Luis Lopez Linares) și ”Frații Rocca în Scoția” (r. Laura Otalora Pardo).

Care sunt criteriile după care stabiliți ce filme din programul de la Cluj ajung și la Sibiu?

În primul și în primul rând luăm în considerare opțiunile cele mai potrivite pentru publicul sibian, ținând cont mereu de feedback-ul primit an de an. Pentru că nu putem aduce toate filmele, încercăm să le alegem pe acelea care pot face programul consistent, dar în același timp accesibil.

Și nu în ultimul rând, luăm în considerare spațiile pe care le avem la dispoziție pentru proiecții: mizăm pe interdependența dintre diverse medii artistice, legătura dintre film și celelalte arte fiind o caracteristică a programării festivalului.

Cel mai recent film pe care l-ați realizat, ”Parking”, a avut premiera mondială la Cluj. Va fi proiectat și la Sibiu?

Da, cu siguranță, sibienii vor vedea filmul în premieră pe 27 iunie. Vom încerca să re-edităm atmosfera extraordinară de la premiera mondială, vom proiecta ”Parking” în deschiderea TIFF Sibiu, o vom face la Centrul Cultural „Ion Besoiu” și așteptăm cu nerăbdare întâlnirea cu publicul.

Ce alte filme românești se vor regăsi în program?

Ca în fiecare an acordăm mare importanță selecției de filme românești din programul TIFF Sibiu, așadar îi așteptăm pe spectatori la ”Morometii 2”, succesul box-office-ului românesc al ultimei decade, în regia lui Stere Gulea, un film care a umplut Piața Unirii de la Cluj în ciuda ploii și a vremii dificile, precum și la ”Monștri”, debutul regizorului Marius Olteanu, o poveste de dragoste despre compromis, presiuni sociale și revelații dureroase din viața unui cuplu.

În program se regăsește și ”MO”, cu Răzvan Vasilescu, Dana Rogoz și Mădălina Craiu în distribuție, debutul în regie al lui Radu Dragomir. Proiectul a fost selecționat încă din faza de lucru la Sarajevo, în 2017, în programul secțiunii CineLink, iar acum e gata să-i șocheze pe spectatorii TIFF Sibiu, după premiera absolută pe marele ecran de la Cluj.

O surpriză pe care am pregătit-o sibienilor e și proiecția documentarului ”Maria, inima României”, produs de John Florescu. Acesta e cea mai amplă prezentare a Reginei: imagini video din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, restaurate și colorizate de unii dintre cei mai buni specialiști ai lumii, vocea Reginei, însemnările ei, relatări ale celor care au întâlnit-o și nenumărate detalii din trecut.

Cu ce invitați ne vom întâlni la ediția din acest an?

Ne vom vedea cu o mulțime de cineaști români, printre ei actorii Șerban Pavlu, Mihai Smarandache, Emilian Oprea, Iosif Paștina, Dana Dogaru, Rodica Lazăr, Judith State, Cristi Iacob, dar și regizorii Marius Oltean, Radu Dragomir. Vom anunța curând mai multe nume confirmate, dar putem promite că întâlnirile cu publicul vor fi la fel de savuroase ca până acum.

Deși Sibiul stă prost la capitolul săli de cinema, are trei evenimente cinematografice majore. Se poate forma un public de cinema chiar și-ntr-o astfel de situație paradoxală?

Da, cred că proiecțiile sold-out din fiecare an de TIFF Sibiu demonstrează că se poate și, mai mult de atât, demonstrează că există cerere din partea publicului. Oricum, suntem foarte bucuroși de faptul că observăm progrese în ceea ce privește situația sălilor din Sibiu, s-a inaugurat Centrul Cultural „Ion Besoiu”, care are două săli la standarde reale de cinema și vom face proiecții acolo, marele regret al ediției de anul trecut fusese că nu am reușit să includem această locație în program. Iată că în acest an ni se îndeplinește această dorință și am speranță că lucrurile vor merge în mai bine de aici încolo.

Trebuie să înțelegem oricum că obiceiurile de consum ale spectatorilor se schimbă, trăim o revoluție în ceea ce privește canalele prin care avem acces la filme, trebuie să ținem pasul cu acest lucru. O formă prin care am încercat să facem asta a fost lansarea ”TIFF Unlimited”, o platformă românească 100% de VoD, care continuă online experința de festival.

Ce anume îi face pe oameni să vină, an după an, la TIFF Sibiu?

Atmosfera, programul, întâlnirile inedite cu invitații speciali, e un întreg complex de factori. În fiecare an, selecția TIFF Sibiu e foarte diversificată și diferită, festivalul pune accent pe film, dar îi conectează pe spectatori și cu celelalte arte care se combină cu filmul.

TIFF Sibiu beneficiază de o gamă largă de proiecții în aer liber, un program de proiecții digitale, dar și de proiecții-eveniment, numai la cea de-a treisprezecea ediție va oferi publicului peste 30 de filme recunoscute la nivel național și internațional, filme care abordează relația dintre film și teatru, muzică, sculptură, dans, literatură, gastonomie, filme de autor, producții premiate, participante la cele mai prestigioase festivaluri internaționale de profil.

Foto: Vlad Cupșa

Interviu realizat de RĂZVAN SĂDEAN

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută