Vreau să vă povestesc despre prima mea experiență de alergător la Maratonul Internațional Sibiu. Participarea la ștafeta de 4 x 5 km o datorez prietenei mele Edit, care m-a provocat și se pare că a fost ultima picătură necesară în luarea deciziei. Observam de la distanță ce se petrece și piperam cu scepticism o eventuală implicare. Proiect aveam prin Asociația HÍD de anul trecut, și oricum aș fi putut alege oricare din cele 40 de proiecte (cred că nu sunt singura). Din câte am observat obiectivele caritabile reprezintă doar cireașa-motivație de pe tortul plăcerii de a alerga în spirit comunitar.
Mi-a plăcut foarte mult ideea de antrenament „la grămadă” în fiecare marți și joi în Parcul Sub Arini. Primul antrenament de alergat din viața mea a început în martie cu două ture de parc: un minut de alergat, 2 minute de plimbare. Printre râsetele colegelor la categoria „super începători„ a fost mai plăcut decât mă așteptam și a doua zi fără dureri sau febră musculară.
Poteca pietruită, vopsită sau doar bătătorită din pădure, verdele crud și aerul respirat cu din ce în ce mai multă poftă sunt detalii în viață cu care te poți ușor obișnui; să nu mai vorbim de evoluția pe care o simți cu fiecare nou antrenament. Și mai e ceva: libertatea, timpul petrecut cu gândurile tale unde poți fi tu însuți/însăți, doar tu și drumul.
A venit în sfârșit și marele moment de 1 iunie când m-am trezit alergând în ploaie spre Piața Mare, când am văzu o mulțime de fețe obosite dar zâmbitoare, am auzit sute de voluntari fluierând și susținând alergătorii. Lor și organizatorilor le mulțumesc iar vouă vă pot spune acum din experiență, cu mâna pe inimă, că e mult mai fain maratonul din interior decât din exterior și vă provoc pe cei care nu ați alergat până acum la primii voștri 5 km!
