Dezbaterea despre întâietatea formei sau a fondului este nesfârșită și, evident, nu o voi tranșa eu aici. Dar am impresia că modul în care au evoluat lucrurile în Sibiu poate fi pus în legătură cu disputa asta.
Mă refer la faptul că sibienii s-au deprins să facă lucruri pe care nu erau obișnuiți să le facă cu ani în urmă. Au început să organizeze evenimente culturale, să se dea cu bibicletele, să alerge care pe unde apucă, să organizeze competiții, cluburi, cercuri de toate felurile. Și, așa cum este normal într-o societate liberă, inițiativele aparțin ONG-urilor sau unor persoane entuziaste și inspirate, societății civile, cum s-ar zice. Doar că aproape toate au apărut acolo unde nu exista nimic stucturat cu adevărat. Au plecat de la zero, s-au adaptat, au improvizat și s-au dezvoltat. Ele sunt fondul vieții cotidiene pe care nu am putea-o concepe în absența lor. Un fond care a apărut într-o lume cu forme timid conturate: o ridicolă infrastructură sportivă, cvasiabsența spațiilor destinate evenimentelor culturale, amenajări specifice inadecvate (piste de biciclete, spre exemplu), lipsa unor „școli” care să ajute inițiativele să elaboreze proiecte etc. Este adevărat, a existat o finanțare generoasă, o formă care a susținut fondul de care pomeneam.
Cam asta este ideea: modul în care s-a mișcat Sibiul pare să indice că se poate ca fondul să apară și fără forme stabile. Conform teoriei, va urma să le genereze. Rămâne de văzut dacă va fi așa.
