Anul 2018 a fost unul mai fluctuant și mai imprevizibil decât precedentul și nici pe departe la fel de surprinzător ca începutul acestui an. Toată industria modei sau un procent majoritar al acesteia se învârte în jurul marilor corporații. Fie că vorbim despre fast fashion și ne raportăm la piețele de masă cărora li se dedică H&M sau firmele din grupul Inditex, fie că vorbim despre nișa de lux, moda a înregistrat schimbări majore în 2018.
Iată care au fost cele mai importante evenimente ale anului. Unele au avut efecte negative iar altele pozitive și cele mai multe au zguduit doar o mică, foarte mică, parte a industriei.
Poate cele mai importante evenimente ale anului 2018, și nu doar pentru industria modei, au fost nunțile celebrităților. Milioane de oameni au urmărit până la detaliu nunta din familia regală a marii britanii. Megan Markle a devenit, la brațul prințului Harry, Ducesa de Wessex, iar cealaltă “ducesă” din industria modei, Chiara Ferragni, a devenit… soțieJ
Coperțile publicațiilor din întreaga lume au avut luni întregi aceiași protagoniști și asta a însemnat capital de imagine pentru multe branduri din industrie. Cel mai important este că noul cuplu regal sprijină brandurile noi, sustenabile și acest aspect ne leagă de cea mai importantă evoluție a modei. Sustenabilitatea a devenit o temă materializată tot mai mult și extrem de bine conturată în activitățile și preocupările brandurilor și ale pieței.
Evident că mișcarea legată de sustenabilitate a prins amploare datorită acțiunilor globale din domenii diferite însă a înregistrat câteva succese majore. Fashion week-urile au renunțat la a prezenta colecții din blană, și multe branduri au luat masuri în ce privește producția responsabilă.
Pentru că am menționat fashion weekurile se pare că New York Fashion Week a stopat puțin declinul prin faptul că Alexander Wang și Oscar de la Renta au ales să prezinte înca în NY. Dar trendul general e încă de scădere după ce mari branduri au preferat să prezinte în Paris sau la Londra.
Tot la capitolul știri negative se înscrie și modul dezastruos în care persoane din industrie au ales să recurgă la declarații nechibzuite ce au fost usor interpretate ca rasiste, homophobe. Aici sunt de menționat Dolce & Gabanna și Victoria’s Secret.
A fost un an cu de toate, și cu mutări ale designerilor în cadrul corporațiilor, dar nimic nu a putut egala știrea morții lui Karl Lagerfeld din februarie. Lumea modei a pierdut încă un colos și un reper care lasă în urmă o moștenire greu de egalat. Două branduri uriașe Chanel și Fendi precum și brandul personal Lagerfeld au urmat direcția artistică nuanțată ale marelui Karl.