Vineri, 12 aprilie, ora 13:00 – Vernisajul expoziției ”Kabuki – stampe japoneze”, la Muzeul Național Brukenthal
Expoziția de stampe japoneze cu tema teatrul Kabuki, prima de acest gen la Sibiu, include circa 100 de stampe realizate în secolele XVIII-XIX, care redau atmosfera spectacolelor, personalitățile actorilor și costumele bogat decorate purtate de aceștia. Expoziția e o ocazie inedită de a face o călătorie imaginară în fascinanta Japonie shogunală și de a ne familiariza cu un univers artistic de mare originalitate și unic în toată lumea. ”Kabuki – stampe japoneze”, una dintre expozițiile din agenda FITS 2019, va fi vernisată vineri, 12 aprilie, de la ora 13:00, în Cabinetul de Catografie al Muzeului Național Brukenthal și va putea fi admirată până la sfârșitul lunii iunie, conform programului obișnuit de vizitare al muzeului.
Duminică, 14 aprilie, ora 19:00 – Gala de Balet, la Sala Thalia
Atunci când ne gândim la o gală, ne gândim la ”crème de la crème”. Exact asta putem vedea și la Gala de Balet, un eveniment devenit deja tradiție, care reunește pe aceeași scenă momente din balete celebre mult îndrăgite de publicul sibian, precum ”Corsarul”, ”Baiadera” sau ”Lacul Lebedelor”, dar și din spectacole de dans contemporan. Gala de Balet, organizată de Teatrul de Balet Sibiu, promite 80 de minute de dans la superlativ.
Joi, 18 aprilie, ora 19:00 – ”Erwin Primar”, la Astra Film Cinema
Programul de la Astra Film Cinema e plin de documentare unul și unul, care pun sub lupă realitatea în care trăim zi de zi. Este și cazul filmului ”Erwin Primar” care surprinde suișurile și coborâșurile campaniei activistului Erwin Albu la alegerile locale din orașul Codlea. Filmul face slalom printre momente de umor sec, precum transformarea unui fost club de striptease în sediu de partid, cât și printre întâmplări mai puțin fericite, precum cearta dintre Erwin și un grup de muncitori care devin violenți. ”Erwin Primar” este o comedie neagră și un portret al unui individ determinat să își atingă scopul sfidând scepticismul celor din jur. Proiecția va fi urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri cu regizorul filmului, Mihai Nanu.