Întotdeauna Celălalt am fost Eu însumi! Sau așa ar trebui!
Când ne gândim la Celălalt, ne punem în raport cu el, ca entitate față de care avem o responsabilitate, avem un feedback, avem un nivel de referință. Uneori bun, alteori mai puțin bun! Celălalt poate fi Oricine dar, să nu uităm că pentru el, noi înșine suntem un Celălalt, deci suntem un Orice necesar. Altfel spus, depindem fără măsură Unul de Celălalt pentru a ne da mâna și a nu aluneca pe gheața vieții.
Împreună ne amortizăm căderea. Împreună visăm mai frumos. Împreună credem în bine. Împreună reușim. S-a lăsat frigul. Orașul este luminat de privirea îngerilor de sticlă și plastic. Oamenii ronțăie biscuiți și covrigi. Se grăbesc spre muncă, se grăbesc să ajungă undeva, poate fi oriunde. Trec unii pe lângă alții urmând niște pași imaginari. Dacă și-ar ridica fiecare puțin, doar puțin, privirea ar observa. Acel ceva miraculos, acel ceva ce strălucește ca o mângâiere. Acel ceva ce nu poate fi găsit decât în alt om. Propriul Suflet!
Propriul suflet nu locuiește în noi, propriul suflet locuiește în Celălalt, în cel care trece pe lângă tine, îți dă bună ziua, îți dăruiește o vorbă bună, îți mângâie obrazul, te îngrijește, te adoarme, te trezește, te visează și te face să visezi! Celălalt există dacă tu exiști ca un Celălalt pentru el însuși! Nevoia, nevoia dragi prieteni, de a fi împreună pentru a fi fiecare dintre noi.
Și vă zic: să nu fim noi înșine niciodată! Mai bine, mult mai bine, să încercăm să fim un Celălalt perfect pentru Cineva. Și-atunci Nimeni și Nimic nu poate să ne contamineze ființa.
Vă aduceți aminte de profeții zdrențăroși care apar prin filmele americane și strigă pe stradă că sfârșitul e aproape ori alte mesaje încurajator-descuranjante? Ei bine, asta îmi vine să fac în zilele astea de iarnă! Îmi vine să stau în Piața Unirii, acolo pe lângă vânzătorii de cozonaci și vin fiert, îmi vine să ridic vocea și brațele spre cer, îmi vine să zâmbesc și să-i opresc pe toți trecătorii și să le zic: nu există alt sfârșit mai groaznic decât cel al omului care nu are sufletul dat în grijă altui om, nu există iubire de sine există doar iubirea de cineva, există Bine, există Frumos, oameni buni opriți-vă în inima cuiva și nu mai plecați!
Haideți să fim niște profeți zdrențăroși, vă provoc să veniți cu mine în centrul Clujului! Cred că astfel luminile vor fi mai mult decât lumini, oamenii mai mult decât oameni, sărbătoarea mai mult decât sărbătoare. Cred că astfel putem să avem totul fără să cerem nimic în schimb! Și, vă dați seama că nu trebuie decât să ne dăruim pe noi înșine. Pentru că întotdeauna Celălalt am fost Eu însumi! Sau așa ar trebui să fie!
Mă târâsc în căutarea unei ieșiri prin care să evadez din mine. Când voi reuși, nu voi mai avea nevoie de nimic altceva decât de voi!
Salutări!
Cu drag,
g
