E decembrie, e sfârșit de an, e început de sărbătoare. Suntem prinși. Avem dorințe. Și curaj. Avem emoții care ne schimonosesc și se cațără pe fețele noastre ca și cum doar așa, în văzul lumii s-ar simți recunoscute. Avem, poate, și neîmpliniri, pe undeva aruncate, dar sigur freamătă sub doldora de măști. Și avem și-o inimă care vrea să simtă. Că-i sărbătoare. Suntem în sărbătoare! E luna în care dăruim. Fiecare ce a acumulat. Măștile cad, rămâne autenticul. Dăruim familiei, prietenilor, apropiaților, colegilor, copiilor…Dar nouă? Noi unde suntem? Ce-ar fi să nu mai așteptăm de la alții, ci să ne gândim întâi la noi, la nevoile noastre, la visurile proprii, la împlinirea noastră și să începem să ne facem cadouri, să începem să ne vedem, să ne auzim. Colindele de Crăciun nu ne impiedică să ne punem pe primul plan. Orgoliul, da. Brazii împodobiți și doldora de globuri pline de strălucire nu ne opresc din a ne oferi nouă înșine, înainte de toate, atenție, bucurii, și, mai ales, dreptul de a fi fericiți! Mergem la spectacole, ne uităm la filme, facem fursecuri, donăm pentru campanii umanitare, cumpărăm cadouri, cântăm colinde, dar să nu uităm să ne bucurăm pe noi înșine, înainte de toate. Să fim oameni în sărbătoare. Să ne celebrăm bucuriile și succesele, visurile și țelurile înalte, oamenii dragi și propriile inimi. Apoi putem privi și în afara noastră. Vremurile se schimbă, se frământă, guvernele se rotesc, administrația face ce știe, trotuarele sunt la fel, gazonul va crește. Dar acum, în momentul ăsta, să fim în sărbătoare!
Oana Drăgănescu
