Acum un an cu mâinile adânc înfipte în buzunarele păzitoare de frig, mărșăluiam în disperare pe marile bulevarde ale orașului alături de mii de sibieni, supărați și dezorientați cu sentimentul unei înfrângeri continue. În disperarea aia gălăgioasă și frustră ne-am strâns împreună ca pinguinii la limita supraviețuirii și-am eliberat un strigăt mut ce avea să ne țină în picioare încă un an, prin gerul ce nu avea să se mai îmblânzească nici când florile de tei luceau în lumina caldă și înțeleaptă a Huetului.
Fantomele prezentului se plimbă încă cu o siguranță iritantă pe ecrane mici și mari, mereu încercând să ne convingă că sunt adevărate. Pe măsură ce feedul curge imperturbabil, devine însă tot mai evidentă natura lor translucidă.
Din negura primului mare război a ieșit unirea ce ne-a făcut o țară, din a doua mare traumă globală a ieșit uniunea ce avea să asigure cea mai lungă perioadă de pace pe care a văzut-o bătrânul continent. Bătrânul începe să-și arate vârsta, iar barbarii ideologici își împing capetele de berbeci dinspre interiorul porților cetății.
Din cele mai întunecate ore ale centenarului poate începe cea mai luminoasă clipă a noastră. Aici.
