În faţa mea erau ei, cei doi care formau cuplul pe care îl urmăream de atât de mult timp. În sfârşit eram suficient de aproape de ei pentru a putea afla ceva despre…(despre ce oare?) despre ceea ce căutam de atâta timp, dar totuşi prea departe ca să pot auzi ceva. Am scos carneţelul şi am început să le citesc pe buze în timp ce stenografiam fiecare cuvinţel pe care reuşeam să îl identific. Vorbeau repede şi din când în când puneau mâna în dreptul gurii parcă pentru a se feri de mine. Nici măcar nu încercam să înţeleg sensul cuvintelor descifrate, le puneam pe hârtie urmând să le leg mai târziu în linişte. Am simţit un gust metalic în gură şi parcă gândurile au început să se topească unul în altul, în timp ce un tremur uşor punea stăpânire pe întregul meu corp. „Oare atunci când citeşti pe buze simţi aşa ceva?” m-am întrebat… „Nu, cu siguranţă cititul pe buze nu are nici o legatură cu gustul metalic, senzaţia de confuzie şi tremuratul corpului” a venit răspunsul de bun simţ. „Hmm, atunci am o hipoglicemie severă cauzată!”
M-am trezit brusc, am verificat senzorul de glicemie care arăta 43 (într-adevăr destul de scăzută glicemia) şi m-am dus în bucătarie unde am aprins lumina să pot mânca un măr în timp ce puneam pe hârtie visul.
Vis de diabetic.
