Dacă sunteți în căutare de un restaurant mișto ferit de centru, dar în același timp sunteți și destul de matinali sau mai activi până-n ora 4PM – atunci Semplice Gourmet e restaurantul pentru voi.
La capitolul design, Semplice poate că nu te dă pe spate, dar apreciem decorul destul de minimal și lumina naturală care-l învăluie. Pentru noi aspectul restaurantului oricum nu e un selling point foarte important, atâta vreme cât e curat și nu e aglomerat noi ne declarăm mulțumiți. Important este meniul, unde să știți că stau destul de bine. Prima chestie care ne-a sărit în ochi este că au o secțiune dedicată pentru mâncărurile vegetariene, ceea ce înseamnă că nu trebuie să cauți prin meniu o veșnicie dacă vrei să mănânci ceva fără carne. Bucătăria Semplice Gourmet se inspiră din lumea mediteraneană, ceea ce-i oferă destul de multă libertate la nivel de gust și în ceea ce privește preparatele alese pentru meniu. Găsim burgeri, burrito, paste, mâncăruri pe bază de pește sau pui, risotto (cel cu creveți e foarte bun pentru un prânz rapid) și chiar și trei deserturi din care să alegem.
Îl găsiți pe Calea Dorobanților, fix în clădirea Power Business Center. Dacă vreți să-l testați la cină, să știți doar că va trebui să vă planificați să vă luați masa mai devreme de ora 4, altfel va trebui să așteptați până a doua zi. Dar îi găsiți apoi pe baricade de la 7 dimineața, perfect pentru prima cafea din zi și-un mic dejun.
Calea Dorobanților nr. 18-20
0364 140 972
www.facebook.com/restaurant.semplice