Indiferent că stă pe un portofel rotofei sau pe unul vai de cardurile lui, românul știe una și bună pe timp de vară: copiii, ori la mama, ori poate le găsim ceva, undeva pe lângă noi, ori habar n-am, dar noi, Vasilico (sau Ilenuță), trebuie să mergem la mare. Sau la munte, dacă e și o băltoacă prin apropiere. Ce înseamnă mare pentru al nostru? Grecia, boss, căci nu-și mai permite să stea la Mamaia, cu vedetele de la televizor și cu fotbaliștii rămași fără contract. Cum să te duci la Eforie, ar însemna să nu mai ții la smalțul propriei imagini, ai risca să te găsești în concediu cu vecina de la doi care își lasă gunoiul pe casa scării. I-ai atras atenția de câteva ori, s-a lăsat cu amenințări reciproce – ar fi culmea s-o reîntâlnești la coadă la hamsii prăjite sau la gogoși fără umplutură. Lângă șezlonguri, acolo unde miroase a ulei încins încă de pe vremea Războiului de Independență.
Faci un efort, nu te mai duci la țară în fiecare săptămână, deci îți rămâne motorină berechet, și îți iei viteză în Paralia Katerini. Noțiunea de hipermarket pare mai de gașcă la sud de Bulgaria, chicineta e sora gospodină a turistului român care se bronzează și în maiou și îți faci și check-in pe Facebook ca să pice pe spate prietenii cantonați la Lepșa și Slănic Moldova.
Pentru că avea nevoie de un nume, românul, chinuit de sintagme inexplicabile din partea guvernanților, și-a găsit în sezonul estival un stat căruia să-i ceară azil politic: Statu’ Paralia. Da, așa este, am întâlnit și români nefericiți care fac credit la bancă pentru a pleca în concediu!
