Ediţia a 15-a a Red Bull Romaniacs debutează pe 24 iulie. Cei mai buni rideri din lume se întorc la Sibiu pentru cel mai dificil raliu de hard enduro. Ei vor trebui să facă faţă celor patru zile necruţătoare de riding offroad, după faimosul Prolog organizat pe străzile Sibiului. Nimic din toate acestea nu ar fi fost posibile fără pasiunea și viziunea lui Martin Freinademetz, cel care s-a îndrăgostit de Sibiu acum aproape două decenii.
Am văzut că anul acesta, la a 15-a ediție, înregistrați participanți din aproape toate colțurile pământului. Ce-i atrage la Sibiu, ce le oferiți?
Le oferim cel mai dur raliu de hard-enduro din lume, ca să rezum cât mai succint răspunsul. Red Bull Romaniacs e o experiență unică pentru orice motociclist din lume și probabil acesta e motivul pentru care raliul cucerește din ce în ce mai multe națiuni în fiecare an. Ca să vă dați seama de dimensiunea pe care a luat-o Red Bull Romaniacs în acești 15 ani de existență, anul acesta vom avea la start mai multe națiuni decât am avut concurenți la prima ediție. Sunt reprezentanți din 53 de țări de pe toate continentele, care își doresc să termine acest concurs. Pentru că cine reușește să pună la gât medalia de finisher e un adevărat erou. Renumele de cel mai dur raliu de hard-enduro din lume nu e un slogan sau o găselniță de marketing. Sunt 4 zile care scot untul din concurenți, indiferent de clasa la care s-au înscris. Trebuie să lupți cu tine, să îți depășești limitele și mâine dimineață să fii pregătit să o iei de la capăt. Asta ca să nu mai vorbim despre prologul de pe bulevardul Coposu care nu e doar o încălzire pentru ce urmează în zilele de off-road, e un adevărat test de anduranță, de tehnică și stil care dă de furcă până și celor mai experimentați rideri. Dar ceea ce cred că atrage cei mai mulți competitori e frumusețea naturală a României. Iar durerea trece mai ușor dacă în fața ta se întind crestele munților Carpați.
Ce imagine are Sibiul din perspectiva unui eveniment precum Red Bull Romaniacs? Cum promovați orașul?
De exemplu, anul acesta, fiind o ediție aniversară, vom crea un nou eveniment special, vom prezenta cele 53 de națiuni în cadrul unei parade, pe bulevardul Nicolae Bălcescu, care se va încheia în Piața Mare unde, rând pe rând, toți reprezentanții vor urca pe scenă alături de steagul țării lor. Evenimentul va avea loc luni, în 23 iulie, de la ora 16:30. Sperăm să avem cât mai mulți împătimiți ai enduro-ului, dar si spectatori alături de noi. Totuși, la această întrebare hotelierii ar putea să vă răspundă cel mai bine proprietarii de pensiuni din tot județul Sibiu, patronii de restaurante, furnizorii de servicii. Ei văd cel mai bine cum se promovează orașul prin intermediul acestui eveniment. În urmă cu 15 ani, regiunea Sibiului era inexistentă pentru turismul moto. Acum sunt milioane de euro care vin în zonă pe parcursul unui an. Rapoartele de monitorizare media pe care ni le furnizează partenerii noștri ce distribuie producția TV ne indică faptul că orașul Sibiu beneficiază de publicitate estimată conform rate-cardurilor la cca. 3 milioane de euro în fiecare an. Distribuția se face în peste 50 de țări. Anul trecut am transmis raliul pe ABC, în Statele Unite, pentru o audiență zilnică de 1 milion de oameni. Clipurile video distribuite în social media sar bine de 1-2 milioane de privitori. Sibiul profita enorm de acest eveniment. Ca să vă dau un exemplu comparativ, statul Peru a declarat de curând raliul Paris-Dakar drept eveniment de interes național iar statul peruan garantează buna desfășurare a evenimentului prin investiții financiare, autorizații și alte diverse facilități ce permit organizarea raliului în condiții și mai bune, ceea ce se reflectă în numărul mai mare de concurenți, expunere mediatică crescută și așa mai departe. Ori, în România mai avem de învățat până să ajungem la nivelul statului Peru. Nu cred că în România, în acest moment, există un eveniment care să aducă țării o asemenea expunere mediatică.
Există și câteva voci care critică asocierea motocicletelor cu natura. Câtă atenție acordați mediului înconjurător și cum stabiliți traseele?
Tema distrugerii mediului înconjurător de participanții la Red Bull Romaniacs este o temă complet falsă. Traseele sunt creionate de track-managerii noștri care ies în traseu în echipe mici, de 2, maxim 3 oameni și nu trec de mai mult de 4-5 ori prin același loc, prin care, apoi, trec între 50 și 150 de concurenți (în funcție de clasa din care fac parte), o singură dată. După noi rămâne o urmă în comparație cu un cal care trage un lemn din pădure. Apoi, în maxim 7 zile, traseele sunt ecologizate de echipele noastre, benzile de marcaj sunt îndepărtate. De fiecare dată când coborâm de pe traseu o să găsiți în rucsacii noștri pet-uri, conserve și alte mizerii pe care le adunăm din pădure, care nu provin de la concurenți. Noi suntem primii interesați ca traseele să fie curățate pentru a putea oferi o imagine într-adevăr frumoasă a sălbăticiei României. Apoi, în fiecare an alegem alte trasee tocmai pentru a nu suprasolicita anumite zone, pentru ca natura să își urmeze cursul fără intervenția omului.
În anii anteriori am văzut mai multe donații din partea fundației către unități medicale din Sibiu. Continuați tradiția?
Anul acesta vom avea un bivuac de două zile în zona Văii Jiului. În ultimii doi ani am sprijinit eforturile Asociației Baby Care de a dota secția de Neonatologie a Spitalului Clinic Județean cu cele necesare pentru buna desfășurare a activității, anul trecut am sprijinit și Serviciul Public de Ambulanță în achiziționarea unui defibrilator, anul acesta a venit rândul județului Hunedoara să beneficieze de dărnicia concurenților noștri. Vom contribui cu dotări pentru Asociația Sindrom Down Valea Jiului și vom amenaja un loc de joacă la una din grădinițele din orașul Lupeni. Valea Jiului e o zonă greu încercată și sperăm să fim cât mai de folos celor două proiecte. Banii destinați acestor proiecte se strâng în urma vânzării obiectelor donate de concurenți și lansez o invitație publică tuturor enduriștilor din Romania, în special celor care doresc să își schimbe garderoba, să viziteze standul de pe bulevardul Coposu în timpul prologului și să își cumpere cele necesare. Banii lor vor ușura viața unor copii.
Ați făcut vreodată o estimare câți turiști ajung la Sibiu pentru Red Bull Romaniacs și cam câți bani cheltuie ei pentru economia locală?
Parțial v-am răspuns la această întrebare. Pentru noi, ca organizatori, e greu de estimat impactul financiar asupra economiei locale. Putem estima din ochi și cifrele cred că sunt solide, chiar și pentru un județ unde turismul e unul dintre principalii vectori economici. Turismul moto e o ramură care are mult loc de dezvoltare și care poate genera venituri importante zonei. Strict referitor la Red Bull Romaniacs, raliul adună la Sibiu peste 2000 de oameni doar din străinătate, plus alte mii din țară. Încercați să găsiți un loc de cazare între 24 și 28 iulie și o să vedeți.
Ce trebuie să știe sibienii care vor să vadă spectacolul, unde au acces, cum?
În primul rând, ne-am dori ca toți împătimiții acestui sport să fie alături de noi la prezentarea celor 53 de națiuni ce va avea loc luni, 23 iulie, de la ora 16:30 pe bulevardul Bălcescu și apoi în Piața Mare. În 24 iulie, calificările pentru finalele Prologului vor începe la ora 8:30, pe bulevardul Coposu, iar cei mai buni concurenți vor reveni pe traseu la ora 17, pentru finale. Apoi, în cele patru zile de offroad spectatorii au la dispoziție pe site-ul www.redbullromaniacs.com coordonate GPS pentru toate punctele de spectatori pe care le-am pregătit pentru ediția din acest an, unde pot urmări desfășurarea cursei. Am ales puncte ușor de atins indiferent de mijlocul de transport, tocmai pentru că ne dorim să venim cât mai aproape de public, să inoculăm pasiunea pentru acest sport cât mai multor oameni. Și, desigur, îi așteptăm pe toți sâmbătă, 28 iulie, de la ora 10, pe Dealul Gușteriței, la finish.
În încheiere vă rog să ne spuneți care credeți că va fi cel mai spectaculos moment al ediției din acest an și de ce?
Cel mai spectaculos moment al fiecărei ediții este finishul. Nu doar pentru că e momentul în care concurenții eliberează tot stresul, tot efortul adunat în cele cinci zile de concurs, ci și pentru că ultima urcare, cea de pe Dealul Gușteriței, este cu adevărat spectaculoasă. Surprinzătoare cred că vor fi surprizele pe care le-am pregătit în județul Hunedoara, în Valea Jiului. Ca exemplu, intrarea in service-point-ul zilei a doua se va face printr-o clădire abandonată în Valea de Brazi. Fiind a 15-a ediție ne-am străduit să o facem spectaculoasă, ca fiecare concurent să țină minte momentul în care a terminat al 15-lea Red Bull Romaniacs.
Interviu realizat de Ștefan Dobre