În Anglia medievală berea era apreciată în funcție de modul în care era uscat malțul; despre galezi se spunea că doar ei pot să bea berea pe care o făceau din malț uscat cu turbă, bere cu o aromă extrem de aparte și puternică. În schimb, erau foarte apreciate de către englezi berile făcute din malț uscat la foc din lemn importat din Norvegia.
– regina Elisabeta, în timp ce călătorea prin țară, trimitea curieri înainte pentru a degusta berea locală. Dacă aceasta nu se ridica la standardele necesare, o rezervă era trimisă imediat de la Londra către Regină.
– tatăl lui William Shakespeare a fost degustător de bere sau “conner”. Acesta testa berea turnând o parte pe o bancă, așezându-se apoi pe aceasta în timp ce termina restul berii. Dacă era zahăr în bere, sau dacă nu era pură, pantalonii din piele pe care îi purta se lipeau de bancă după jumătate de oră.
– la sfârșitul secolului 17, alocația pentru elevii de toate vârstele de la o școală din Anglia consta în 2 sticle de bere pe zi pentru că era mult mai sigură și mai bună la gust decât apa potabilă disponibilă.
Berea era de asemenea comună la locul de muncă. Benjamin Franklin a înregistrat consumația zilnică de bere într-o tipografie din Londra pe care a vizitat-o. Fiecare angajat consuma o halbă înainte de micul dejun, o halbă între micul dejun și prânz, o halbă la prânz, o halbă la ora 6 și o halbă când terminau lucrul.
Berea în România
Producția de masă a berii pe teritoriul Țărilor Române datează de la începutul secolului 19 când Johann de Gotha a inaugurat, în 1809, la marginea Bucureștilor o fabrică de bere. Începând cu a doua jumătate a secolului 19, apariția câtorva fabrici de bere se traduce prin inaugurarea a numeroase berării, dintre care unele au avut numai o viață efemeră.
Foarte repede berăria devine o “instituție” și mai ales un punct de întâlnire important al ziariștilor, politicienilor sau oamenilor de teatru. Așa s-a creat și un limbaj specific, cum era de exemplu denumirea măsurilor de vânzare a berii.
